Sunt târfă dar mă tratez.

Am văzut pe rețele că utilizatorii sunt uluiți de comportamentul ultrașilor. Comentatorii fie se îmbrâncesc unii pe alții să iasă în stradă, fie batjocoresc protestul și protestatarii. Unii zbiară conspirație, alții manipulare, eu unul nu știu exact ce să zbier așa că prefer să adopt o voce mai joasă și să eman și eu o părere. Dacă cineva consimte cu cei pașnici, e liber să se alăture pe teren fără batjocura și cinismul tribunelor. Dacă cineva consimte cu cei violenți, nu dă oricum doi bani pe părerea blogosferei și a facebook-ului. Restul, fie spun ce gândesc, fie stau cuminței la așternut, la drum de seară. Oamenii sunt liberi să dea like-uri la glume cu penis și să transforme oxigen în dioxid de carbon. Dreptul la ignoranță este garantat de constituție și protejat de toate instituțiile, fie ele de stat sau private. Oamenii din stradă au dreptul să fie acolo, și cei care protestează pașnic, dar și cei care fac schimb de măciuci cu organul legii. Explic imediat și de ce.

Romania a devenit o țară în care este aproape imposibil să menții o poziție echilibrată și un proces cognitiv normal. Încep să cred că noi ca națiune n-am reușit niciodată să ne luăm tratamentul la timp, nu suntem obișnuiți, nu am fost invățați și nici nu ni se pare cool să o facem. Pe vremea dictaturii gândeau alții pentru noi, la scurt timp după marea întorsătură din '89 am fost încurajați să nu mai gândim deloc. Ni s-a dat de înțeles că e obositor să flexezi mușchiul rațiunii și oricum durează prea mult. În lumea modernă, pe care noi o imităm aproape bine, e mai important să fii "pe trend" decât original. Cei care îndrăznesc să se opună curentului cinic sunt luați peste gambetă pentru naivitatea și nerușinarea de a avea opinii diferite. E și asta o formă de dictatură, impusă de media, în care regimul cool izolează elementele uncool pentru că nu semnează adeziunea la Partidul Somnul Rațiunii. 

Susțin cu tărie că suferim de schizofrenie și asta nu neapărat din pricina deformației mele semi-profesionale ci datorită indiciilor comportamentale observate de-a lungul anilor. Mă uit ușor scârbit la reacțiile violente de la Universitate și constat simptomele. Spun "ușor scârbit" pentru că sincer mă așteptam la ele și nu e nimic nou. Nu urlu conspirație, dar pot propune un răspuns la intrebarea: Ai cui sunt spărgătorii ăștia de capete? Cine i-a adus să strice protestul? Răspunsul meu este: Concubinajul cu năbădăi dintre mass-media și clasa politică.

Nu trebuie să ne mire că băieții ăștia cu carne multă pe frunte dau cu piese de caldarâm în vizeta jandarmeriei. Nici că jandarmii reacționează greu sau exagerat. Așa reacționăm noi ca națiune in general, greu și exagerat. Atât se poate, suntem 22 de milioane de oameni care se pricep la toate și nimeni nu știe să facă nimic. Suntem produsul unui centru de reeducare clădit de clasa politică și administrat de mass-media. În centrul ăsta suntem cocalarizați, manelizați, abrutizați și imbecilizați pe bandă rulantă, după care suntem eliberați în natură să punem ștampile. 

Imbecilizarea națiunii s-a născut fără complicații, în urma unui studiu de piață comandat de departamentul marketing. Daca alăturai în ședințele editoriale cuvinte gen "muzică bună", "emisiuni de culturalizare", "public inteligent", "discurs moderat", "conținut imparțial", "obiectivitate", sau cel mai grav: "telespectatorul nu e chiar atât de prost", vedeai căpitanii cum se zgribulesc la gândul că o să piardă tot în fața feselor crăcănate din ecranul concurenței. Cine avea tupeul obscen să-și tempereze discursul mediatic și să producă conținut lipsit de psihoză sau nimfomanie era acuzat că este un idealist adus aici să ne arunce banii în latrină. Era privit cu suspiciune pentru că submina regimul axat pe profit și trafic de influență. 

Mass-media a ales totdeauna calea cea mai simplă, aceea de a mai dezveli un sân, de a înlocui umorul cu batjocură, dar mai ales de a înlătura rațiunea prin manipulare. Nu trebuia să depui un efort prea mare pentru a mula conținutul editorial pe erecția bădăranilor decerebrați de lumina televizorului. Era mult mai simplu să încurajezi manifestările onanice, să împungi bivolii în coastă cu bastonul electric al marketing-ului și să îi mâni către raftul cu produsele tale fără substanță.

Mass-media nu este singura vinovată, și clasa politică funcționează pe aceleași principii, îmbrățișând apucăturile autoerotice ale concubinei. Politicul intră în rezonanță cu instinctele animalice ale mulțimii pe care nu o educă nimeni de frica revoltei. Totul pleacă și aici de la un biet sondaj de popularitate care arată că deștepților nu le plac proștii, deci trebuie aduși la un nivel mai scăzut de inteligență. Educarea poporului atrăgea riscul de a face fraierii mai deștepți decăt șmecherii, drept pentru care s-a ales imbecilizarea. Era singura soluție facilă la problema: Cum ajung să îmi odihnesc fesele asudate pe scaunul puterii? 

Comportamentul aruncătorului de borduri este mimetic, el oglindește o clasă politică care râgâie mici cu muștar la șezători electorale, care se scarpină la fund cu presa atunci cănd nu o dezbracă pe furiș și care comunică din dosul palmei atunci când este iritată. Liderii bâlbâie senil, se gâtuie între ei, se înjură, își împart scuipați în văzul poporului, după care se jelesc că poporul face la fel. Asta este legătura reală dintre huliganii de la proteste și putere. Națiunea imită totdeauna comportamentul liderilor de facto și de opinie. Un popor fără vectori culturali, lideri echilibrați și o presă lucidă, trăiește mereu în derivă mentală. El este condamnat să orbecăie bezmetic printre galantarele vieții pe care le sparge uneori cu borduri. 

Scărpinătorii ăștia de prohab sunt asamblați, gata întărâtați, într-o fabrică pe care am construit-o din dragoste de profit și ne reprezintă. Nu avem voie să ne dezicem de ei, nu ne putem detașa arogant atunci când trag vânturi la film cu gura plină de popcorn și dau capete în gură pe stadion. Noi i-am creat, din dorința de audiență.

Am lobotomizat un popor și așa mutilat de comunism transformându-l în public țintă, divizat pe vârste, sex, aspirații de viață și nivel intelectual. Am cuantificat suflete, le-am transformat în cifre și le-am adus la valorile trimestriale pe care le-am dorit. Sunt punctele de rating și numărul de voturi pe care le-am cerut, nimic mai mult. Întrebarea "cum s-a ajuns aici?' mă deprimă. Ea reprezintă o fractură completă a sistemului, o totală lipsă de ințelegere și responsabilitate din partea făptașilor.

Propun un formular oficial, valabil in orice proces al conștiinței umane, la care semnez și eu:

Subsemnatul, prin prezenta mă autodenunț ca demagog, manipulator și participant activ la manipulare. Am mințit în scris și în persoană, mi-am trâmbițat sacrificiile inventate, am răstălmăcit mesaje, am răspândit zvonuri, am întărâtat bestii, am batjocorit idei și am vândut lucruri fără valoare. Am furat frumusețea și am înlocuit-o cu scârnă. Am călcat în picioare viitorul unor generații. O fac zi de zi, și gratuit, dar mai ales contra cost, întru îmbogățirea mea și a superiorilor mei. Recunosc că nu am avut nimic sfânt, că nu îmi pasă de semeni și că nu am fost "martir" revoluționar. Recunosc că și eu m-am hranit cu baliverne și am crezut în nimicurile vândute de mine. Trag vânturi la film, tai calea în trafic, râd imbecil, îmi plac mititeii cu muștar și dacă nu aveam putere politica sau camera de filmat probabil dădeam cu pietre în jandarmi.

photo by  Bogdan Stanciu
www.eyeswideshut.ro