De acum încolo voi scrie românia cu literă mică și am să detaliez de ce consider că nu-și merită litera mare. Din pricina unor probleme de sănătate și a unei perioade foarte agitate am fost oarecum forțat să abandonez blogul. Probabil că nu aș fi scris nici astăzi dacă nu eram forțat să zac în pat într-o poziție nefirească, căutând soluții la probleme inventate de alții. Plătesc asigurare medicală la stat de când m-am angajat prima oară ciocănar, iar când am evoluat la stadiul de muncitor la antenele lui Voiculescu, începusem să cotizez la stat de mă ustura curul. Astăzi din fericire nu mai dau cu șmolu' pe tarlaua lui Felix, dar traforez tot în branșă și în continuare mă ustură cotizațiile către partid... pardon stat.
Pentru că așa se întâmplă oricărui ghinionist de profesie, seara m-am culcat om și a doua zi m-am sculat nepotul lui Quasimodo. Eu sunt reticent la schimbare și am frică de tot ce e nou, așa că am ales să mă duc la doctor ca să revin la ce eram înainte. Sau mai bine zis m-am dus ca să n-am cui mă plânge. Toată lumea știe că în afară de culegătorii de fluturi, nimeni nu se duce la doctor de plăcere, dar asta nu-i împiedică pe medici să te trateze de parcă le-ai intrat în casă cu pantofii plini de moloz mirosind a cur. Am făcut bubiță și hotărât să o fac bine am dat buzna la privat mai întâi, ca să nu stau cinci ore pe un culoar urât mirositor. N-am stat ce-i drept, dar am fost repezit in cabinet și scos pe ușă afară în mai puțin de două minute. M-a costat 250 de lei ca să fiu tratat ca un copil redus mintal, să mi se spună că mă înșel în privința simptomelor, că nu știu ce simt și că trebuie să fac neapărat un RMN pe care ei nu mi-l pot deconta prin casa de asigurări. Din busculada de două minute, în afară de faptul că asistenta avea țâțe mișto nu-mi amintesc mare lucru. Pentru că investigația ortopedică recomandată de vocea misterioasă de lângă țâțe costa mai mult decât salariul mediu pe economie, am început să dau telefoane în idea că după zeci de ani de contribuție la sănătate o să beneficiez și eu de dreptul meu în calitate de strâmb.
Uite așa am aflat că la un spital foarte important din București nu funcționează RMN-ul, la altul este stricat de patru luni cel puțin, la altul e defect, într-o clinică de ortopedie este nefuncțional și la Spitalul de Ortopedie NU EXISTĂ RMN!!!. La Urgențe nu fac decât urgențe și mi-a închis când am întrebat ce trebuie să fac ca să devin o urgență după criteriile lor. Îmi ia cinci minute să parcurg singur drumul până la toaletă, deci chiar dacă nu îmi vine să fac vreo treaba, pe drum poate deveni o urgență, atât pentru mine cât și pentru cel care o va curăța după mine. Unii medici din spitale spun că nu au contract cu CASMB deci nu-ți pot da trimitere cu decontare și că trebuie să plătești toate investigațiile. Alții îți oferă reduceri la diverse instituții private și ridică din umeri când le spui că ești asigurat. Trebuie menționat că sistemul de stat nu-ți spune niciodată că nu vrea, ci doar că nu se poate. În sistemul privat la care te trimit tot cei de la stat, în timp ce se plâng că sunt prost plătiți, lucrurile stau la fel de roz. La un RMN mai ieftin e stricat aparatul și la cel funcțional costă cât un televizor led de ultimă generație.
Uite așa am aflat că la un spital foarte important din București nu funcționează RMN-ul, la altul este stricat de patru luni cel puțin, la altul e defect, într-o clinică de ortopedie este nefuncțional și la Spitalul de Ortopedie NU EXISTĂ RMN!!!. La Urgențe nu fac decât urgențe și mi-a închis când am întrebat ce trebuie să fac ca să devin o urgență după criteriile lor. Îmi ia cinci minute să parcurg singur drumul până la toaletă, deci chiar dacă nu îmi vine să fac vreo treaba, pe drum poate deveni o urgență, atât pentru mine cât și pentru cel care o va curăța după mine. Unii medici din spitale spun că nu au contract cu CASMB deci nu-ți pot da trimitere cu decontare și că trebuie să plătești toate investigațiile. Alții îți oferă reduceri la diverse instituții private și ridică din umeri când le spui că ești asigurat. Trebuie menționat că sistemul de stat nu-ți spune niciodată că nu vrea, ci doar că nu se poate. În sistemul privat la care te trimit tot cei de la stat, în timp ce se plâng că sunt prost plătiți, lucrurile stau la fel de roz. La un RMN mai ieftin e stricat aparatul și la cel funcțional costă cât un televizor led de ultimă generație.
Descopăr un trend general, alea ieftine sunt stricate toate și singurele opțiuni rămân sunt cele foarte scumpe. Sunteți asigurat? Dacă da, trebuie să plătiți și investigațiile serologice pentru că laboratoarele cu care lucrăm noi în ambulator nu au contract cu casa. Să vă explic, Casa e diavolu'. Mă-nțelegeți? Există un laborator care are contract cu diavolul? Da, dar a epuizat cota pentru luna asta și le plătiți oricum. Cotele sunt epuizate în fiecare lună, credeți-mă, am întrebat. Oriunde te-ai duce ți se spune că nu se poate și că trebuie să te descurci în altă parte sau să plătești. Ți se urează multă sănătate în timp ce ești condus către ieșire. Am cedat și am luat-o pe calea prescrisă de lege pentru pătimiții asigurați la stat. În condițiile în care nu sunt urgență deși abia merg, am luat-o pe drum de la medic de familie - trimitere către specialist spital - trimitere către investigații - înapoi la specialist - trimitere către ușă afară.
Până la Dumnezeu m-au mâncat sfinții. Am ajuns în gardă la secția păpuși stricate unde singurul român care muncea era un turc. Restul șmecherașilor de românia făceau garagață veselă și bârfeau o terță persoană probabil sănătoasă. Priveau prin pacienți, îmbrăcați în halate imaculate. Turcul stresat jongla singur cu toți strâmbii și mai avea și nesimțirea de a-i întreba pe colegi dacă au nevoie de ajutor, drept pentru care medicii români îl priveau ca pe un bou. Noi jucăriile stricate stăteam cuminți pe culoarul cu prea puține scaune pentru câte fracturi erau. După trei ore am vrut să plec și să plătesc la privat, dar turcul a început să zbiere la mine că nu vrea să mă lase. Pe urmă a încercat să mă îmbuneze dându-și seama că avea o reacție de stress. M-a convins să rămân și mi-a dat speranță.
Bineînțeles, pentru că venisem după un RMN mi-au făcut o radiografie. S-au enervat când le-am spus că ligamentele și mușchii nu ies la radiografie și m-au iradiat oricum. Imediat după ce am ieșit din radiologie turcul care îmi dăduse speranță mi-a urat bună seara și a ieșit din tură. Am rămas cu speranța în cur și pe mâna românilor. Hliziții mi-au spus expeditiv că radiografia arată bine și nu trebuie să-mi fac griji. Eu, exasperat de faptul că elita medicală nu putea distinge între ligamente și oase, am insistat. Am convins pe unul să pună mâna pe mine ca pe spurcăciune și după ce m-a atins o fracțiune de secundă s-a răsucit: Operație, nici nu discut!!! Stai un pic, de ce? Cum? În ce fel? Care e cauza? Am întrebări, credeți că putem sta de vorbă ca oamenii cinci minute? Nu am patru ani, pot înțelege anumite aspecte mai coplicate, adică știu că în afară de prapor, rărunchi și bojoci, am cel puțin opt oase și unșpe ligamente în corp. Cred că îmi puteți explica în termeni semi-științifici cum s-a întâmplat să ajung pe mâna voastră. Am cu umorile rele, cu sămânța satanei, cu ce am? După o mormăială neinteligibilă șefișorul l-a chemat în ajutor pe Șefu care a zis ceva nou: Operație, nici nu discut!!! Nimeni nu mi-a explicat de ce, așa că am decis să mai întreb. Am cerut și RMN dacă tot am stabilit că n-am nimic la oase. S-au enervat iar și m-au trimis la privații cu care au ei contract ca spital de stat. Am plecat de acolo iradiat degeaba și cu informațiile vitale la mine. Concluzia a fost că am ceva dar nu am nimic. Sunt umflat poate pentru că sunt prost, dar nu e nimic rupt. Ceva doare și trebuie operat repede dar nu contează ce anume. Nu sunt o urgență dar dacă nu tăiem repede o să rămân fără genunchi. Ideea e să văd și reumatologul și să fac RMN pe banii mei dacă vreau, dar ei nu cred că este nevoie. Pe urmă au început discuția cu tariful la cuțit. Aici s-a schimbat tonul tăios într-unul mieros.
Bineînțeles, pentru că venisem după un RMN mi-au făcut o radiografie. S-au enervat când le-am spus că ligamentele și mușchii nu ies la radiografie și m-au iradiat oricum. Imediat după ce am ieșit din radiologie turcul care îmi dăduse speranță mi-a urat bună seara și a ieșit din tură. Am rămas cu speranța în cur și pe mâna românilor. Hliziții mi-au spus expeditiv că radiografia arată bine și nu trebuie să-mi fac griji. Eu, exasperat de faptul că elita medicală nu putea distinge între ligamente și oase, am insistat. Am convins pe unul să pună mâna pe mine ca pe spurcăciune și după ce m-a atins o fracțiune de secundă s-a răsucit: Operație, nici nu discut!!! Stai un pic, de ce? Cum? În ce fel? Care e cauza? Am întrebări, credeți că putem sta de vorbă ca oamenii cinci minute? Nu am patru ani, pot înțelege anumite aspecte mai coplicate, adică știu că în afară de prapor, rărunchi și bojoci, am cel puțin opt oase și unșpe ligamente în corp. Cred că îmi puteți explica în termeni semi-științifici cum s-a întâmplat să ajung pe mâna voastră. Am cu umorile rele, cu sămânța satanei, cu ce am? După o mormăială neinteligibilă șefișorul l-a chemat în ajutor pe Șefu care a zis ceva nou: Operație, nici nu discut!!! Nimeni nu mi-a explicat de ce, așa că am decis să mai întreb. Am cerut și RMN dacă tot am stabilit că n-am nimic la oase. S-au enervat iar și m-au trimis la privații cu care au ei contract ca spital de stat. Am plecat de acolo iradiat degeaba și cu informațiile vitale la mine. Concluzia a fost că am ceva dar nu am nimic. Sunt umflat poate pentru că sunt prost, dar nu e nimic rupt. Ceva doare și trebuie operat repede dar nu contează ce anume. Nu sunt o urgență dar dacă nu tăiem repede o să rămân fără genunchi. Ideea e să văd și reumatologul și să fac RMN pe banii mei dacă vreau, dar ei nu cred că este nevoie. Pe urmă au început discuția cu tariful la cuțit. Aici s-a schimbat tonul tăios într-unul mieros.
După multe conversații telefonice, intervenții, pile și întrebări pe la prieteni, după discuții personale cu diverși chirurgi, am aflat care îmi sunt opțiunile doar din punct de vedere financiar. De un diagnostic nu poate fi vorba încă. Evident nu dau nici nume și nici detalii de contact din motive lesne de înțeles, dar vă pot spune tarifele practicate pentru intervenții chirurgicale gratuite asigurate de CASMB. Dacă vorbim de niște chirurgi obișnuiți, de reputație îndoielnică, vioara întâi costă cam 400 de euro, sau un minim de 250 pe riscul vostru. Vioara a doua costă și ea cam 100 de euro. Anestezistul costă un minim de 200 de lei, dar ca să fii sigur că mai belești ochii a doua zi, eu recomand 100 de euro. În funcție de complexitatea intervenției s-ar putea să aveți mai multe viori care trebuiesc unse ca să nu scârțâie. Dacă vrei să mai dansezi vreodată trebuie să plătești lăutarii. Nu uitați de asistenta de plagă 150 de lei dacă e cazul, asistenta de salon 100 de lei minim, ca să nu vă uite, și infirmierele între 10 și 30 de lei în funcție de nevoi. De asemenea recomand 20-30 de lei brancardierului pentru că are trecere peste tot și vă poate scăpa de așteptatul la cozi interminabile și bâjbâială pe culoare. Dacă vorbim de elita chirurgiei din românia, discutăm de la 2000 de euro în sus, 500 la vioara a doua și 200 de euro la anestezist. Cu cele mai bune intenții mi s-a comunicat: Ia-ți găndul de la X-ulescu, că e prea scump. Evident prețurile variază în funcție de problemă, gradul de risc, tupeul clientului, dar mai ales de calitatea și umanitatea medicului. Până la urmă nu vreau elitism, vreau ce ni se cuvine tuturor... măcar jurământul lui Hipocrate. Partea proastă este că nu ai realmente nici o garanție că vei fi tratat cum se cuvine sau vindecat, chiar și dacă plătești.
Cei care nu au bani, nu au opțiuni și trebuie să meargă mereu la risc. Sunt la mâna sistemului din toate punctele de vedere. Drumul lor de la boală către sănătate este incert și invariabil presărat cu batjocură, malpraxis, tratament inuman, păcăleală, birocrație și absurd. Neputincioșii sunt îndesați în dormitoare mizerabile în care își așteaptă cuminți verdictul. Li se răstesc în grabă diagnosticele ca și cum ar fi greșit cu ceva, sunt tratați ca niște animale inutile, și sunt priviți ca o povară pe umerii unui sistem plătit din banii lor. Nu sunt paturi, nu sunt medicamente, trebuie să veniți până și cu spirtul de acasă. Am umblat prin multe spitale de stat și am văzut mereu aceleași fețe obosite, sătule de muncă și viață, care nu știu cum să scape mai repede de pacienți. Am simțit mereu aceleași mirosuri grele care trădează neglijența. M-am izbit de lipsa de aparatură și pregătire. Cred că doar medicii și funcționarii publici au această abilitate de a se uita prin tine fără emoție.
Mi-e o milă de medicii ăștia de mi se rupe sufletelul. Așa cum sunt convins că și lor le este milă de noi. După ce ți se plâng juma de oră că sunt prost plătiți, o bagă p-aia cu: Știți că de obicei se dă cam atât ca să fie bine... Ce să mai zici... Că nu vrei să fie bine? Că nu ții neapărat să mai mergi vreodată? Un salariu obișnuit de chirurg e pâna în 2000 de lei, ceea ce este tragic întradevăr, dar în realitate toate intervențiile se "plătesc". Una e când se da și alta e când se cere. Este o formă de șantaj de cea mai joasă speța pentru că toți suntem disperați și neajutorați în fața cuțitului. Când ești la mâna cuiva este de preferat ca acel cineva să fie om. Există și medici care nu cer nimic niciodată, există și cei care refuză din onoare și empatie. Sunt convins că există medici care își fac datoria așa cum se cuvine, din pură pasiune. Nu contest existența acestor oameni miraculoși, deși eu personal nu i-am întâlnit încă. Poate că am avut norocul să nu sufăr prea tare până acum sau ghinionul să dau peste cine nu trebuie. Nu știu. Cert este că suntem 21 de milioane de ghinioniști.
Cuvântul pacient vine din latinescul patior/patiens care înseamnă patimă/suferință. Similar în limba greacă avem pathos care înseamnă simțire. În românia e multă nesimțire și pare că originea cuvântului se trage doar din englezescul patience, adică răbdare. Acum îmi pun două întrebări: 1. De ce sunt obligat să plătesc pentru nesimțire? 2. Vreau să fie bine?
Cei care nu au bani, nu au opțiuni și trebuie să meargă mereu la risc. Sunt la mâna sistemului din toate punctele de vedere. Drumul lor de la boală către sănătate este incert și invariabil presărat cu batjocură, malpraxis, tratament inuman, păcăleală, birocrație și absurd. Neputincioșii sunt îndesați în dormitoare mizerabile în care își așteaptă cuminți verdictul. Li se răstesc în grabă diagnosticele ca și cum ar fi greșit cu ceva, sunt tratați ca niște animale inutile, și sunt priviți ca o povară pe umerii unui sistem plătit din banii lor. Nu sunt paturi, nu sunt medicamente, trebuie să veniți până și cu spirtul de acasă. Am umblat prin multe spitale de stat și am văzut mereu aceleași fețe obosite, sătule de muncă și viață, care nu știu cum să scape mai repede de pacienți. Am simțit mereu aceleași mirosuri grele care trădează neglijența. M-am izbit de lipsa de aparatură și pregătire. Cred că doar medicii și funcționarii publici au această abilitate de a se uita prin tine fără emoție.
Mi-e o milă de medicii ăștia de mi se rupe sufletelul. Așa cum sunt convins că și lor le este milă de noi. După ce ți se plâng juma de oră că sunt prost plătiți, o bagă p-aia cu: Știți că de obicei se dă cam atât ca să fie bine... Ce să mai zici... Că nu vrei să fie bine? Că nu ții neapărat să mai mergi vreodată? Un salariu obișnuit de chirurg e pâna în 2000 de lei, ceea ce este tragic întradevăr, dar în realitate toate intervențiile se "plătesc". Una e când se da și alta e când se cere. Este o formă de șantaj de cea mai joasă speța pentru că toți suntem disperați și neajutorați în fața cuțitului. Când ești la mâna cuiva este de preferat ca acel cineva să fie om. Există și medici care nu cer nimic niciodată, există și cei care refuză din onoare și empatie. Sunt convins că există medici care își fac datoria așa cum se cuvine, din pură pasiune. Nu contest existența acestor oameni miraculoși, deși eu personal nu i-am întâlnit încă. Poate că am avut norocul să nu sufăr prea tare până acum sau ghinionul să dau peste cine nu trebuie. Nu știu. Cert este că suntem 21 de milioane de ghinioniști.
Cuvântul pacient vine din latinescul patior/patiens care înseamnă patimă/suferință. Similar în limba greacă avem pathos care înseamnă simțire. În românia e multă nesimțire și pare că originea cuvântului se trage doar din englezescul patience, adică răbdare. Acum îmi pun două întrebări: 1. De ce sunt obligat să plătesc pentru nesimțire? 2. Vreau să fie bine?
