Scrisoare de la Mos Craciun catre copii.

Dear customer,

Giving away expensive toys and being rewarded through cookies, and good behavior is no longer a sustainable business model. Santa Claus in agreement with North Pole Company's LLC board of directors, understands the current global economic environment, and has decided to mitigate the effects of negative growth observed in the last four business quarters.

Euro zone austerity, shrinking foreign markets and the reduction of our investment portfolio has determined some changes in corporate policy. Shifting focus towards decreased spending, stock options renegotiations and considerable corporate downsizing, Santa Claus and all its subsidiaries will reduce workforce redundancy, prevent further damages being sustained and hopefully reverse this downtrend.

We regret to inform you that due to the global financial climate and North Pole's rising sovereign debt to over 65% of GDP, we can no longer continue providing our services free of charge. A modest monthly fee will be applied to all clients who wish to continue our business relationship. For underprivileged customers we offer free financial audit and counseling, also we will provide the same quality services if backed by mortgage or collateral guarantees.

With the best interest of its clients in mind, Santa Claus, North Pole Co. LLC and all its subsidiaries wish to express their gratitude for your continued business. Feel free to address your concerns to our Customer Care services.

Best regards,

Santa Claus, North Pole Co. LLC, Claus Investments & Securities LTD, Northern Defense Dynamics Corporation, Reindeer Systems Inc. and RedElf Equity & Asset Management.

Aforementioned financial entities property of Goldman Sachs & Co. All rights reserved.

photo by Dan Pavel

România, gazda olimpiadei de sindrom Tourette

Toată lumea bombăne, zbiară, înjură, scuipă și claxonează. Toți se grăbesc, se împing brutal, nimeni nu zâmbește și nu are timp să se poarte uman cu celălalt. Sunt mulți oameni pentru care reacțiile exagerate au devenit singurul răspuns la orice stimul. Comportamentul ăsta abuziv, reacțiile violente, invidia, lipsa de politețe și ura gratuită, trădează grave probleme emoționale și dezechilibre interioare. De asemenea, a început să fie evident numărul mare de persoane cu boli psihice care hălăduiesc netulburate pe străzile patriei. Unii dintre noi dau semne că le-a ajuns de mult cuțitul la os și îmi lasă impresia că acasă recită din scriptură în timp ce își ascut toporiștile. Așa cum în America există Casual Friday, în România există Creepy Unexceptable Behaviour Day... every day.

Majoritatea interacțiunilor par răstite, smucite, și dau un aer de salon psihiatric. Tonul jignitor cu care răspund românii chiar și la cele mai banale întrebări, trădează faptul că suferim de un complex de superioritate la nivel național. Unii dintre noi aleg să-și manifeste nemulțumirile folosind mai multă salivă decât silabe. Alții dau în clocot și capătă simptome specifice apoplexiei. Românul are abilitatea de a se înroși într-o asemenea măsură încât nu-i mai distingi rasa și nu-l poți descrie poliției.

Mă întristează sociopatia și încrâncenarea permanentă. Daca ai vreme de colindat -- și la cât se muncește în România, toată lumea ar trebui să aibă vreme de colindat -- o să te izbească negreșit numărul foarte ridicat de birjari atinși la bilă care spumegă la gură din te miri ce. Accept că e greu să existăm într-o lume ostilă, simt zilnic presiunea și stress-ul. Empatizez cu toți stresații. Nici mie nu-mi vine să fiu mieros și să dansez pe străzile capitalei aruncând cu flori în timp ce fredonez Lady Gaga. Decât dacă nu-mi respect tratamentul.

Presiunile la care suntem supuși zilnic împreună cu educația deficitară ne infiltrează psihicul și generează deviații de comportament care ar trebui controlate. Fără să ne dăm seama, începem să interacționăm ca niște damblagii (se vede că am făcut psihologia) și întreținem un sistem parșiv care ne dezumanizează. Acționăm în favoarea lui de fiecare dată când manifestăm brutalitate, ură sau intoleranță. Am fost învățați să nu simțim bucurie, să batjocorim bucuria altora și să le stingem speranța cu "realismul" nostru tipic românesc. Cine nu știe cum se manifestă realismul românesc trebuie să-și amintească câte reacții încep cu: nu se poate, nu există așa ceva, nu e normal, n-are rost, nu ne dă nimeni, lasă că merge așa, mai dă-l dracu și pe ăla.

Căutăm justificări pentru a dușmăni pe cineva în încercarea disperată de a distrage atenția de la propriile eșecuri. Găsim mereu metode prin care să alimentăm frustrările și să-i descurajăm pe cei din jur. De ce dracu' vrei tu chestii care ți se cuvin? De ce dracu' ai tu mai mult decât mine? Uite-o și pe târfa aia, care e târfă pentru că nu mă place? De ce nu dau toți ăștia la sapă, să vadă și ei cum e? De ce nu ești tu ca mine, ca să mă simt mai bine despre mine, deși nimeni nu e ca mine, pentru că eu sunt mai special decât toți? Am fost învățați să invidiem, să judecăm pripit și să privim totul cu sarcasm.

În capitolul unu, paragraful întâi din manualul "Cum Privesc Românii Lumea", este scris: "Dacă te bucuri de prieteni ești idiot. Dacă te bucuri de copii și familie ești ignorant. Dacă te bucuri de soare, peisaj sau atmosferă, ești gay. Dacă te bucuri de cultură ești figurant. Dacă te bucuri de muncă și colegi ești pupincurist. Dacă te bucuri de singurătate ești onanist. Dacă te bucuri de sex ești un pervers obsedat. Dacă te bucuri de dragoste, ești un fătălău naiv și sperăm să te înșele nevasta. Pasta de dinți este un mit. Lenjeria schimbată prea des duce la impotență. Dușul deschide porii și provoacă răceala. Dacă nu găsești ceva în mall înseamnă că nu există. E ok să te îmbraci ca un rockstar în orice situație. Roșcatele sunt diavolul."

Ideea de bază este că dacă ai ceva, faci ceva, sau dacă îndrăznești să te bucuri de ceva, nu ești un bun român și trebuie să fii înjurat. Pentru turiștii care vor să viziteze meleagurile noastre, trebuie precizat că singurele motive de bucurie aprobate oficial sunt: răul altuia, banii nemunciți și statutul social. În pauzele în care nu abuzăm verbal sau fizic de cei din jur, ne găndim cu nostalgie la potențialul pe care l-am avut în trecut și la toate promisiunile care ni s-au făcut. Cei care și-au atins limitele și nu găsesc nici un motiv de bucurie în propria viață, măscăresc reușitele altora după care se foiesc în dormeză întrebându-se ce dracu s-a întâmplat cu toate visele lor. Păi ce dracu să se întâmple? Nu puteam fi o națiune de astronauți și primadone. Chiar nu știa nimeni că n-o să pârâie țara de genii, fotomodele, virtuoși și playboy miliardari? Cineva trebuia să măture pe jos și să împungă șobolanii cu bățul pe marginea autostrăzii. Cineva trebuia să cojească rahatul de pe faianța toaletelor. Toată lumea are aceleași drepturi și oportunități doar teoretic. Nu ne-am născut egali și nu toată lumea poate să-și îndeplinească visele din copilărie. Nu e cinstit deloc, dar asta e lumea în care trăim. 

Există demnitate în orice meserie. Marele egalizator este faptul că orice om poate fi onorabil, bun, corect și civilizat. Mătura nu dezonorează. Trafaletul nu umilește pe nimeni, nici tomberonul de gunoi. Sărăcia nu înjosește, numai oamenii au abilitatea de a se înjosi față de ceilalții. Unii români aleg se umilească între ei doar pentru că pot. Aparent se simt mai valoroși atunci când devalorizează pe altcineva. Succesul altora trebuie să aibe mereu un secret rușinos și propriile eșecuri trebuiesc scuzate. Sunt mai ușor de tolerat atunci când sunt aruncate în cârca unor factori străini. În filosofia asta toți au pentru că fură și cei care nu au sunt doar ghinioniști. Nu neg că se fură, nu spun că nu există privilegiați, dar faptul că un tânăr aspirant cu I.Q. 85 nu va ajunge niciodată directorul unei multinaționale, nu este o conspirație internațională, ci doar ruleta rusească a geneticii. Nici rezultatele reproducerii încurajate de alcool, manea și vapori de terebentină nu urcă foarte sus în ierarhia corporatistă. Companiile de stat fac excepție bineînțeles.

Regulile jocului nu au fost niciodată corecte. Vina cade asupra celor care ne-au păcălit că suntem speciali și importanți, în timp ce ne furau orice șansă la un viitor decent. Tragedia este că sistemul ne tratează pe toți ca fiind identici și ne învață aceleași nimicuri, indiferent de aptitudini. Prin golurile astea scapă foarte multe talente doar pentru că nu se pot mula pe un șablon rigid. De asemenea se strecoară și nulități cu patalama. Nu se acordă nici o importanță talentului, înclinațiilor sau posibilităților intelectuale.Toți ieșim (dacă putem) pe poarta școlii cu același calup de tâmpenii abstracte învățate papagalicește. Suntem convinși că avem șanse egale, dar nu este adevărat. Nu trebuie să ne direcționăm ura și frustrările asupra celor din jur, mai ales din pricina unor eșecuri personale evidente.

Nu reacționăm foarte bine la frustrare. Nici la condiții adverse nu facem față onorabil. Cel mai prost reacționăm la putere, mai ales când trebuie să o dovedim fără violență. Ne pierdem răbdarea ușor chiar și cu cei dragi, comunicăm din bastârcă de îndată ce ne simțim orgoliul amenințat. Oricâți microcefali furibunzi s-ar învineți la mine, n-or să mă convingă că merită mai mult de la viață. Nici un urlător debil nu se va face ascultat. De asemenea urâțenia înterioară corupe mesajul. Poți să fii primul la semafor și ultimul în viață în aceelași timp. N-am ce să le fac bătăușilor de cartier, înjurătorilor de profesie, nici sociopaților sau scuipător-urlătorilor din trafic. Celor care fluieră și huiduie femei pe stradă pot să le spun că nu sunt nici sexy, nici amuzanți. Le doresc să îi fluiere și pe ei cuțitarii la dușuri în pușcărie, ca să vadă ce e ăla amuzament. Le recomand să învețe din greșelile părinților și să folosească prezervativul. 

Uneori am senzația că noi ca popor suntem blestemați să repetăm aceleași tâmpenii la nesfârșit. Ne comportăm în aceleași feluri despre care știm că nu funcționează și votăm aceeași oameni care ne-au dezamăgit în trecut. Ne încăpățânăm să demonstrăm tuturor că nu putem păstra nimic în stare de funcționare, nici măcar o civilizație. Suntem o populație de frustrați îngenuncheați de obezitatea morbidă a unui regim pe care îl cărăm în spinare și care nu ne ajută cu nimic. Este un aparat care descurajează bucuria, pedepsește empatia, nu oferă soluții reale și nu face compromisuri în ceea ce ne privește. Orbecăim într-un labirint legislativ absurd menit să îngrădească drepturile omului, menit să ne fure tinerețea și să ne batjocorească bătrânețea. Peste toate se adaugă un strat de nepăsare, un strat de criză economică, două trei erecții necontrolate și rețeta pentru o populație bovină este completă. Înțeleg că suntem o societate trădată de standarde care nu ne aparțin și nu ne reprezintă, dar sărăcia, greutățile și ghinionul genetic nu sunt scuze plauzibile pentru lipsa bunul simț.

David Foster Wallace

"The so-called "psychotically depressed" person who tries to kill herself doesn't do so out of hopelessness or any abstract conviction that life's assets and debits do not square. And surely not because death seems suddenly appealing. The person in whom Its invisible agony reaches a certain unendurable level will kill herself the same way a trapped person will eventually jump from the window of a burning high-rise. Make no mistake about people who leap from burning windows. Their terror of falling from a great height is still just as great as it would be for you or me. The fear of falling remains a constant. The variable here is the other terror, the fire’s flames. When the flames get close enough, falling to death becomes the slightly less terrible of two terrors. It's not desiring the fall, it's terror of the flames. And yet nobody down on the sidewalk, looking up and yelling "Don't!" and "Hang on!", can understand the jump. Not really. You’d have to have personally been trapped and felt flames to really understand a terror way beyond falling."

photo by Dan Pavel

Hunter S. Thompson

"No More Games. No More Bombs. No More Walking. No More Fun. No More Swimming. 67. That is 17 years past 50. 17 more than I needed or wanted. Boring. I am always bitchy. No Fun - for anybody. 67. You are getting Greedy. Act your old age. Relax - This won't hurt."

Milan Kundera

"Tell me, where in life is there a value that would make us consider suicide uncalled for on principle! Love? Or friendship? I guarantee that friendship is not a bit less fickle than love and it is impossible to build anything on it. Self-love? I wish it were possible."

Tennessee Williams

"There comes a time when you look into the mirror and you realize that what you see is all that you will ever be. And then you accept it. Or you kill yourself. Or you stop looking in mirrors."

Exercițiu anti-stress

photo by Dan Pavel

Nu vi s-a întâmplat niciodată să aveți o zi în care simțiți că vă înconjoară proștii ca morții vii din Dawn Of The Dead? Sunt sigur că fiecare dintre noi a simțit cel puțin o dată cum îl înconjoară armata de zombie și panica la gândul că va fi infectat cu prostie la prima mușcătură. Dacă nu ați simțit niciodată că sunteți înconjurat de prostie, nu trebuie să panicați, cel mai probabil sunteți mortul viu din filmul altcuiva. De fiecare dată când simt panica pe care mi-o provoacă prostia din jur, fac un exercițiu anti-stress inventat de mine care funcționează de fiecare dată. Vă recomand să-l încercați. Exercițiul constă într-un trailer de film imaginar, pe care îl editați în minte atunci când sunteți copleșiți de prostie. Garantez că o să vă simțiți mai bine după ce îl rulați de câteva ori.

Scenariul este după cum urmează:

Soare, cer senin, afară e frig. Mașini de poliție și mascați înarmați cât vezi cu ochii. Girofare, ambuteiaj și aburi de canal. Slow motion: Pe treptele BNR coborâți amenințător dumneavoastră. În mâini aveți două Glock-uri 9x19mm, cu încărcătoare lungi. În spate purtați un rucsac în care ați îndesat singurele obiecte aflate în seiful băncii naționale, respectiv o chitanță BRD pătată de grăsime, suma de 300 ron, și un termos cu ciorbă de perișoare.

Gloanțele zboară cu încetinitorul, mascații se aruncă la adăpostul loganurilor găurite. În spatele unei pubele, un grăsun își caută pistolul scăpat în noroi. Plan general cu ploaie de cioburi, așchii de metal, ricoșeuri de gloanțe și fum. Priviri îngrozite. O babă surdă traversează netulburată focul încrucișat, evident prin loc nepermis. Sacoșa îi explodează și conținutul zemos împroașcă pe toată lumea.

În prim-plan cad cartușe fumegânde și o felie de parizer, în fundal zboară cu încetinitorul porumbeii. Călcați pe o caschetă albă pătată de muștar. Gloanțele mușcă din pereții clădirilor. Un cocalar se prăbușește lent cu o shaorma în mână. Soțul sau soția aruncă cu sticle incendiare de la balconul unei clădiri adiacente. Un taxi blocat la locul faptei izbucnește în flăcări. Taximetristul pitit încearcă să-și stingă tricoul transparent cu Libertatea de Weekend.

Înaintați neînfricat către poliție, înfigeți un încărcător plin, deschideți focul din nou. Un agent aleargă de-a bușilea realizând că-l jenează prezervativul uitat de cu seară. Un altul apasă degetul pe o gaură prin care se irosește motorina din rezervor. Gloanțe rătăcite lovesc grătarul din Terasa Doamnei. Bucăți de mici și cârnați de pleșcoi lovesc caschete imaculate. Apăsați un buton de pe telefon și clădirea băncii explodează violent. Comisarul-șef Ciocan urlă la un adjunct panicat: Bring EVERYONE!!!!

Dispăreți în busculadă. Evadați către tropice cu ajutorul unui petrolier rusesc plecat din portul Constanța.

După acest exercițiu de imaginație ne întoarcem în lumea reală și anume la coadă la fisc.

Votați Hristosul De Aur!

Demult, cineva scrisese pe un perete o lozincă interesantă: Am votat cheia și am luat clanță! Rămâne și astăzi cea mai profundă critică la adresa lipsei de opțiuni cu care ne confruntăm de la revoluție încoace. Nici un analist politic nu a reușit vreodată să o descrie atât de concis și la obiect. Faptul că nu avem nici o opțiune politică reală cred că ne face să percepem procesul electoral ca pe un fenomen ireal. Am ajuns să ignorăm absurdul situației de dragul de a ne mai păstra câte puțin din sănătatea mentală. Poporul român are o toleranță mare la absurd. În ziua de azi, alegerilor li se acordă aceeași importanță de parcă s-ar petrece pe pagina de facebook a României. USL tagged Gigi Becali in a photo at Sectorul 6. You and 4,904 other people like this. Do you know Gigi Becali? Add friend.

În timp ce priveam un panou cu Nea Gigi pentru Sectorul 6, am realizat că avem psihiatri incompetenți. Romania a devenit o țară în care este aproape imposibil să-ți menții luciditatea. Informația conform căreia Gigi Becali candidează pentru o funcție, mi se pare mai degrabă genul ăla de glumă cu degetul în cur pe care o practică șantieriștii. Am văzut odată un pluton de jandarmi îmbrăcați pentru intervenție, care de plictiseală își dădeau unul altuia pulane peste vizetă. Ridica câte unul vizeta și Poc!!! un pulan... cădea vizeta la loc... hohote de râs. Exact la genul ăsta de glumă mă refer: Gigi Becali candidat pentru... hohote de râs, deget în cur. Afișul electoral cu Războinicul Luminii în Grad de Chip Cioplit, este ultima dovadă că Romania merită să fie zona de impact a asteroidului din 12 decembrie 2012. Suntem un popor mândru de realizările lui Gigi Becali, un biet cioban ajuns milionar filantrop și catindat USL. Suntem pregătiți pentru un astfel de politician legitim, cu discurs echilibrat și dragoste pentru popor. Îi admirăm casa, dragostea pentru frumos și Hristosul auriu din curte. Când va veni asteroidul apocaliptic, Gigi Becali va fi primul filantrop pregătit să ne doneze căști de protecție și cizme de cauciuc.

photo by Dan Pavel

Gradul curent de imbecilizare a națiunii, care permite unui oier interlop să candideze la o funcție publică, a fost atins în urma unui studiu de piață comandat de Mass Media. În urma acestui studiu a fost dezvoltată o strategie de marketing foarte simplă, bazată pe scandal, promovarea instinctelor primare și a non valorilor. Recunosc faptul că sunt subiectiv. Presa nu e ruda mea favorită. Când o invit la mine mănâncă murdar, vorbește numai prostii, se scarpină în cur și i se lipește mâna unsuroasă de tot ce am mai bun. Cu toate astea trebuie să accept că și eu sunt produsul aceleiași strategii inventate de presă. Suntem cocalarizați, manelizați, abrutizați și imbecilizați pe bandă rulantă. Ni se imprimă valori stupide, ni se impune un stil de viață bazat pe profit și consum, după care suntem eliberați în natură să punem ștampile. 

Ni s-a inoculat că e obositor să flexezi mușchiul rațiunii și că durează prea mult. Aparent gânditul afectează digestia și ne lasă fără minerale esențiale necesare erecției. Mass Media este sedativul perfect, alege totdeauna calea cea mai simplă prin care să ne convingă să dormităm cuminți în propria urină. Dezvelește câte un sân de fiecare dată când avem o întrebare mai inteligentă, ne instigă la consum excesiv și face tot timpul pârț ca să ne amuze. Astea sunt singurele glume pe care le are. Altfel nu știe să se facă atractivă sau să răspundă la întrebări. Nu spun că e o strategie rea. Și eu aș vrea să mi se răspundă cu mâncare și nuditate sexuală de fiecare dată când pun întrebări complicate prietenei mele. De flatulență nici nu mai vorbesc, mă amuză copios. Cu ocazia asta îi demonstrez și maică-mii că n-a plătit patru ani de facultate degeaba. 

Problema este că strategia asta dă naștere unui mecanism care se auto-întreține. Dacă voi difuzați o bucă noi vă arătăm tot curul și să vă ferească Dumnezeu să mergeți mai departe că avem endoscop și nu ne e frică să îl folosim. În tot acest peisaj, CNA-ul există doar pentru părinții care vor să exemplifice copiilor ce înseamnă impotența fără să folosească cuvinte porcoase. Între doua reportaje cu otrepe guralive care se păruiesc în public, presa are tupeul obraznic să se plângă de calitatea discursurilor politice și de poporul needucat. Cred că numai profitul obscen te poate determina să nu observi propria contribuție la spectacolul ăsta grotesc. 

E mult mai simplu să împungi bivolii în coastă cu bastonul electric al marketing-ului, să îi mâni către prăpastia ignoranței, să îi ademenești cu sex și violență către raftul tău, sau către cabina de vot. Dacă în ședințele editoriale ai tupeu să rostești cuvinte gen: culturalizare, public inteligent, discurs moderat, imparțial, obiectiv, etc. o să vezi căpitanii cum se înfioară la gândul că pierd tot în fața feselor crăcănate din ecranul concurenței. Nu mai are nimeni tupeul să-și tempereze discursul mediatic sau să producă conținut lipsit de psihoză, de teama că o să împingă tava la cantina săracilor. Presa preferă să muleze conținutul editorial pe erecția bădăranilor decerebrați de lumina televizorului, pentru că trebuie să vândă bilete la "Apocalipsa după Nea Gigi". (În deschiderea apocalipsei, domnul Dan Diaconescu va cânta la Marean Vanghelie) 

Mass-media nu este singura vinovată pentru starea de fapt. Clasa politică funcționează pe aceleași principii îmbrățișând apucăturile autoerotice ale concubinei sale. Celor care nu înțeleg amorul ghebos dintre mass-media și clasa politică, doresc să le transmit somn ușor și o tranziție ușoară către Produsul Verde. Politicul intră mereu în rezonanță cu instinctele animalice ale mulțimii, pe care nu o educă nimeni de teama unei revolte. Totul pleacă și aici de la un biet sondaj de popularitate care arată că deștepților nu le plac proștii, deci trebuie aduși la un nivel mai scăzut de inteligență. După ce râgâie mici cu muștar la șezători electorale, politicienii se gâdilă pe furiș cu presa, care chicotește precum o fecioară rușinată. Pun la cale noi strategii care să asigure trepanarea unor generații, fără să realizeze că o să îi coste pe termen lung.

În cofăptășie cu presa, politicienii au lobotomizat un popor și așa mutilat de comunism, transformându-l în public țintă divizat pe vârste, sex, aspirații de viață și nivel intelectual. Au transformat în cifre și au tradus în valori trimestriale cuantificabile, un popor care își pierde pe zi ce trece sufletul și identitatea. Scărpinătorii ăștia de prohab confuzi, care votează Gigi Becali și sparg sămânță de bostan, sunt asamblați gata întărâtați, într-o fabrică construită din dragoste de profit. Nu ne putem detașa arogant atunci când trag bășini la film, rânjesc cu gura plină de popcorn și dau capete în gură pe stadion. Dau cu ștampila și admiră non valori pentru că au fost imbecilizați din dorința de audiență și voturi. Dreptul la ignoranță este garantat de constituție și încurajat de toate mediile de informare. Dreptul politicienilor de a pune sacul tricolor în capul poporului și a-i goli buzunarele, este asigurat prin manipulare permanentă. Mass Media le dă putere cu adevărat, nu votul popular. Nici măcar schimbul de măciuci dintre protestatari și organul legii nu le mai pune dominația în pericol. Este doar o altă formă de manipulare menită să descurajeze gândirea. Suntem liberi doar să dăm like-uri la glume cu penis, la poze cu pisici și să transformăm oxigen în dioxid de carbon. În rest suntem complet îngrădiți de un sistem pe care îl plătim scump ca să ne țină închiși.

Îmi dau seama că suntem pe drumul cel bun, adică ultimul. Nu am altă șansă la fericire decât să mă alătur mulțimii și să dau like. După Nea Gigi urmează Marean Vanghelie pentru funcția de prim mnistru, Dan Diaconescu pentru funcția de președinte și ulterior împărat. Dau acatist în fiecare săptămână să fim noi zona de impact a asteroidului, dar dacă scăpăm de el, vă avertizez că urmează domnul Iliescu pentru funcția de Generalissimo la alegerile din 2035.

Centrul Vechi - ghid turistic. Epilog.

Printre mogâldețe de gunoi și bălți cu substanțe misterioase se curbează lasciv hipsterițe mov și metrosexuali îmbrăcați fistichiu. Trași în gel și îmbălsămați cu odicolon, sunt o categorie din ce în ce mai populară la nivel național. Îmi lasă senzația că petrec mai mult timp încordați în fața oglinzii, decât dezvoltând aptitudini pentru conversație. Evident au dreptate. În pivnițele urât mirositoare din centrul vechi, în care toată lumea e surdă, contează exclusiv cum arăți. Mediile de informare ne asaltează cu idealuri estetice de neatins și preocupări care nu ne satisfac sufletește, așa că nu mă miră obsesia pentru cultivarea imaginii și onania generalizată.

În primele ore de la sosire, toți vizitatorii trec printr-o perioadă de adaptare pe care încearcă să o scurteze cu alcool. Asaltul senzorial din Centrul Vechi este debilitant, dar nimeni nu vrea să recunoască de teama că ar putea fi catalogat drept uncool și exclus din gloată. O bună parte din mamiferele între două vârste care au ieșit la agățat, sunt abțiguite zdravăn și cu demnitatea uitată la birou. Au senzația că DJ-ul pune muzică doar pentu ele și că toate piesele sunt cu dedicație specială. Aruncă ocheade obraznice în toate direcțiile și flirtează stângaci. Sunt prea intoxicate încât să realizeze că celelalte mamifere pe care au pus ochii au deja partener. Peste tot distingi vestimentație Zara trecută prin cur și cămăși identice îmbibate de transpirație.

Studenții s-au prins că pierd vremea cu puștoaicele de vârsta lor și se aruncă la astea mai mari. Astea mari nu prea mușcă pentru că au avut bărbați la viața lor și ezită să retrogradeze, asta dacă sunt încă lucide. În timp ce se întreabă rușinate cum ar fi la pat un puștan energic, realizează că toți bărbații sunt puștani în călduri din punctul lor de vedere. Puștoaicele se uită la adulți, dar nu știu pe ce lume sunt și nici ce vor de fapt. Beau prea mult, se plâng că nu sunt înțelese și se încăpățâneză să riște fără discernământ. Adulții cu mintea pe umeri (există și d-ăștia) le ignoră pur și simplu. Combinatorii de weekend ezită pentru că e rost de pușcărie cu tutele astea. Un amic le-a poreclit "Procuratura". Numai neinițiații persistă în prostie. Singuraticii timizi se străduiesc prea tare fără să-și dea seama că n-au nici o șansă. Dacă îi bagă vreuna în seamă capătă expresia aia de panică și diaree nestăvilită.

Cum îi recunoaștem pe cei care trebuie evitați? Păi în general excesele trădează cel mai tare. Excesul de gel, mușchi, vopsea de păr, alcool, tatuaje, excesele vestimentare, etc.. Dacă vedeți tatuaje gen "Born to Lose", "666", "Moartea cu Coasa", sau imprimat pentru veșnicie numele unei cuceriri mai vechi, recomand să evitați contactul cu posesorii. De asemenea recomand să vă feriți de exemplarele care nu par vii la prima vedere. Pe ăștia în trădează rigiditatea și postura atent studiată. Aparent narcisismul te face să îți pierzi flexibilitatea la încheieturi.

Recomand să evitați interacțiunea cu oricine nu poate răspunde normal la o întrebare formulată corect. Acordați o fereastră de maxim 7 - 10 secunde pentru un răspuns care să fie logic, verbal, corect gramatical și într-o limbă recunoscută oficial. Scuzați-vă politicos dacă interlocutorul nu se poate încadra în această fereastră de timp, sau dă semne că nu s-a născut pe Pământ. Este perfect posibil ca în centrul vechi să nimerești vizitatori de pe alte planete. Nu recomand contactul pentru că nu știi niciodată cum reacționeză Alfa Centaurienii la băutură. Depărtați-vă lent, zâmbiți și nu faceți mișcări bruște.

Evitați-l pe libidinosul de la bar, trecut de patruzeci, îmbrăcat ca la douăzeci, care se străduiește foarte tare să fie interesant. Îi lucește laserul prin chelie dar el ne minte că mai are păr. Hlizește pofticios ca un pedofil retardat la toate copilele abia trecute de vârsta majoratului, fără să-și amintească că are copii de aceeași vârstă. După ce este respins în unanimitate, se mulțumește s-o dezguste pe barmaniță. Suspectez că e singur în centrul vechi pentru că soția i-a înmânat recent actele de divorț și l-a zburat din casă cu ajutorul fraților.

Dintr-o categorie la fel de scabroasă face parte și combinatorul de weekend. Poate fi căsătorit sau nu, în funcție de câte proaste există pe lume. Este îmbrăcat cu ștaif, tupeist și bine pregătit. Are mereu replica potrivită și aparent e darul lui Dumnezeu către femei. Bun la pat, bine dotat și cu igienă impecabilă, recită șpiluri învățate pe de rost din revistele pentru femei. Este idila perfectă de vineri până luni, după care nu mai răspunde la telefon. Să zici mersi dacă nu ți-a postat bucile pe facebook în timp ce dormeai, sau mai știu eu... alte alea, Doamne ferește. Combinatorul aduce un prejudiciu permanent regnului masculin. Toată viața lui este dedicată terfelirii imaginii bărbatului din mintea femeii. Dacă faci parte din categoriile susmenționate, dacă ești venit la agățat și nu te confundă nimeni cu vreun rockstar, nu trebuie să te lași descurajat. Continuă să ții pieptul încordat și să-ți freci pelvisul de toate duduile, până pică ceva sau te dă lumea afară.

Centrul Vechi este dovada clară a faptului că Dumnezeu și Bendeac au același simț al umorului. Toți chiparoșii ăștia extrovertiți căzuți din autobuzul de Jegălia, cred că au o priză fantastică la femei. Aleargă prin cârciumi în căutarea divelor perfecte dar acceptă orice ființă cu puls. Ele la rândul lor îl caută pe Gerard Butler în toaletă la Club A. Dimineața se holbează oripilate că Butler s-a transformat în Puiu Călinescu.

Dacă te-ai distrat suficient și poți să mergi, o iei spre acasă. Pe drumul către flota de taxiuri care blochează trei bulevarde și nu vor să te ducă nicăieri, trebuie să oprești neapărat la shaorma. Pentru că ai respectat tradițiile din Centrul Vechi, ai abuzat de alcool cu dușmănie. Instalația de mațe te pedepsește cu arsură. Orice român știe că numai "una cu de toate" poate stinge focul. Nu de alta dar e păcat să te urci în taxi fără să ai ce vomita la primul sens giratoriu.

Centrul Vechi - ghid turistic. Partea a doua.

Ajuns în Centrul Vechi ai mai multe opțiuni. Club, Bar, Lounge (adică bar cu pretenții), Beci Post-industrial sau Temniță Renovată. Toate cârciumile sunt decorate astfel încât să-ți amintească în fiecare clipă cât de bătrân, urât sau uncool ești. De la ciocane înfipte în ziduri, motoare pe pereți, lasere klingoniene, sanitare și tubulatură în locuri nepotrivite, totul este menit să nu facă sens nici artistic, nici funcțional. Odată aterizat, ți se dovedește că nu mai ești "pe val" de cel puțin cinci ani. Începi să crezi că tot ce ți-au spus alții despre tine era la mișto, iar faptul că nu poți să comunici realmente cu nimeni adaugă la confuzie.

Indiferent de locația aleasă, muzica este aproape identică atât ca stil, cât și ca volum. "Eu vara nu dorm" dar se pare că ospătarii nu au aceeași problemă. Berea vine încet, asta dacă nu îi enervezi înainte cu întrebări complicate. Dacă te pune dracu să ceri articole mai de la deznodământul meniului, trepanatul de la bar ți-o taie din scurt: "Să știți că nu avem dăcât Șivas și Gimbim sau Jibiu cum îi zice!" "Adică aveți Jim Beam, sau aveți J&B?" "Da, Gibim... Jibiu... adică Gibiu!" răspunde mijit. "Ok, atunci dați-mi vă rog o palmă că n-am motiv să plec acasă". Uit să-l mai întreb de Glenfidiș, Lăguvilin, Glenborangic sau alte mofturi izraelite.

După ce te-ai săturat de bar, faci un pas înapoi și cazi în club (adică beci întunecos). Acolo invariabil se dansează, deci niște transpirați se vor freca de tine cu părțile lor moi. Cluburile cele mai tari par decorate de ăla care a făcut pușcăria la Abu Ghraib. Singura diferență este că la pușcărie aerul nu se vede cu ochiul liber.

În timp ce bei un whisky întreit cu apă, te gândești că ai dat banii de chirie pe singura cămașă mișto din tot mall-ul, și punk-ista candrie de lângă tine insistă să-și mânjească ritmic transpirația pe croiala ta. Nu mai pui că singurul loc unde ai mai găsit să te așezi este suspect de lipicios și reprezintă singura rută de tranzit către pisoar. Toată lumea te calcă pe vârful pantofilor în drum spre latrină. Ajungi să tropăi pe loc ca un curcan debil, doar doar mai scutești căte un deget de atacurile pișăcioșilor. Turbosuflanta de aer condiționat scuipă miros de picioare.

Îmi place să ascult muzică, în special cea alcătuită din sunete, dar boxelele emit vânt subsonic la 300 de decibeli și te fac să simți unde ți se îmbină dinții cu sufletul. Orice lucru inteligent pe care încerci să-l spui trece neobservat ca o bășină în piscina cu hidromasaj: "Frumoasă arhitectura asta interbelică, nu-i așa iubi?" "Daaa, nici mie nu mi-au plăcut chiloții ăia ai tăi... mama are..." Vbum-Ți Vbum, Vbum-Ți Vbum. "Ce!?! Ce are mă-ta cu chiloții mei??? Zi femeie, nu mă lăsa așa!" Vbum-Ți Vbum. "Ce???" "Cum ce, dracu să mă ia...!". Și uite așa toate conversațiile se poartă la modul schizofrenic, aplecând pe rând urechea la gurile interlocutorilor care zbiară fără succes. Interacționăm ca niște struți imbecili, orbiți de lasere, surziți de vântul subsonic și turbați de busculadă. Dacă nu reușești să-ți auzi prietena care îți răcnește într-o ureche, în timp ce tu îți acoperi cealaltă ureche cu mâinile, cineva ar trebui delegat să-i strecoare DJ-ului o țeavă încinsă prin creier. Eu unul mă ofer mereu voluntar, dar lumea mă acuză că vreau să le stric distracția.

În același timp trebuie să respingi gloata de asudați care se molestează reciproc pe ritmul muzicii de detartraj. Nu poți să te relaxezi pentru că tupeiștii vor să se frece de curul prietenei tale. Tu abia aștepți să-ți dea vreunul motiv să-i spargi o sticlă în fața aia de broscoi opărit. Faci repede un calcul: Am 9 metri până la ușă. Înăuntru sunt în jur de 5800 de persoane. Dacă sparg o sticlă în mufă ăstuia, badigardul poate parcurge distanța până la mine în minim 25 de minute. Mai am timp de o bere.

Puștimea își toarnă tequilla pe gât convinsă că ficatul bionic le conferă imunitate. Câțiva dintre ei nu par să aibe vârsta necesară pentru păr pubian, d-apoi pentru băutură. Barmanii se uită prin ei netulburați și servesc. După mai multe pahare soioase îngurgitate pe nerăsuflate, studentele încep să se miște ca și cum alcoolul le-ar fi dizolvat osatura. Una decartează zgomotos pe gresie iar tu descoperi dragostea pentru rugăciune. Doame, nu lăsa stropeala să ajungă pe pantofii mei!

În rest toate bune, lumea e veselă și în călduri. În mulțime câteva perechi se sărută libidinos, iar tu te întrebi de ce nu te excită locul ăsta plin de încărcătură sexuală. Muzica continuă. Se aud sunete de iad, pisici pe plita încinsă și drujbe trecute prin trupuri vii. Un cunoscător exclamă zâmbind: "Aaa, cântă Apex Twin!" Și tu care credeai că e sunetul pe care îl face Satana când răsucește lumea pe mădular. Barmanul se uită îngrijorat să nu spargi ceva. Oricum nu te place pentru că l-ai pus să desfacă sticla aia din care n-o să mai bea nimeni. "Mai doriți ceva???" "Da!!! O Leptospiroză fără gheață și două shot-uri de Salmonella!"

În curând, partea a treia...

Centrul Vechi - ghid turistic. Partea întâi

Mă duc în centrul vechi. Un loc care arată ca un fel de nepot retardat al Vienei. Săracul, el așa n-ar fi rău. S-ar descurca binișor dacă nu l-ar lua alții peste gambetă la fiecare pas. Ar avea o viață aproape normală dacă n-ar fi plin de gropi, gunoaie, clădiri abandonate și bodegi identice care vând deficit auditiv. Că miroase a urină peste tot, nu mă uimește. Mulți suferinzi de inapoiere mentală miros a urină, mai ales din pricina neglijenței personalului însărcinat cu îngrijirea. De asemenea, nu mă miră faptul că majoritatea vizitatorilor insistă să bea până miros și ei a urină. Probabil o fac din solidaritate.

Ajuns acolo mă întâmpină un peisaj cunoscut tuturor, intitulat "Evoluția Speciilor și Problema Consangvinizării La Reptilieni". Prin peisaj sunt rătăciți și câțiva vizitatori normali. În fundal se aude jungla: Ștum Bum Ți Bum, Ștum, Ștum, Bum Ți Bum!!! Dacă ar trece razant un Airbus 380 în flăcări, cu toți pasagerii de la bord răcnind versuri Celine Dion, nu l-ar băga nimeni de seamă. Pentru câteva clipe îmi trece prin cap imaginea unui BlueAir ticsit cu fanii lui Copilu' Minune, care se prăbușește în flăcări peste Cotroceni. Pasagerii urlă "Aș da zile de la mine" și scuipă căpșuni. Un fel de Nain Ilevăn de Bragadiru. Revin repede cu picioarele pe pământ.

Exponatele muzeului de istorie a naturii se îmbulzesc tacticos pe ulițele aglomerate, făcându-și drum către dioramele preferate. Marea lor majoritate par îmbrăcați de către corigenții școlii speciale de nevăzători. În cazul anumitor specimene, nu-mi dau seama dacă se duc sau vin, pentru că unora nu le poți distinge fața de verso nici măcar cu ajutorul specialistului. Doamne, urâți sunt unii bărbații. Bine că mai există femei fără simț estetic. În funcție de sex dar indiferent de vârstă, se observă cu precădere două genuri de comportament:

EL -- gelat, biceps încordat, tatuaj ridicol, pectoral proeminent, tricou mulat, guler ridicat -- Trage adânc aer în piept la intrarea în strada Lipscani și expiră când ajunge pe Știrbei Vodă. Caută să-și puna pieptul în valoare și lipsa de oxigen la creier nu e un sacrificiu semnificativ. Vrea să ademenească o frumoasă d-asta ingenuă, dacă se poate bogată și virgină, doar pentru că mă-sa l-a mințit că merită tot ce e mai bun. Se mișcă lent și interesant ca victima unui accident vascular. Mușchii lucrați excesiv dârdâie de frig, dar efortul depus trebuie expus, așa că toate specimenele de sex masculin din această categorie, sunt îmbrăcate sumar și mulat. Smucitul obiectelor metalice grele de dragul femeilor pare a fi activitatea favorită a reptilei de Centru Vechi. Atâta vreme cât mie nu-mi plac femeile cu sâni de zece kile și buze de hipopotam, nu am cum să înțeleg atracția lor pentru bărbații cu brațele cât trunchiul de copac și profil de caltaboș prost umplut. De asemenea am auzit că steroizii provoacă hipogonadism și nu mi-e clar de ce ai avea toți mușchii mari, mai puțin ăia care contează (vorbesc despre creier).

EA -- căzută cu mutra în trusa de vopsele a lui Lady Gaga, îmbrăcată după același model -- coboară bărbia către muritori doar cât să-și nimerească gura cu paiul și butoanele telefonului mobil. Se tăguiește cu fetele pe facebook și toate își dau like-uri între ele la aceeași masă. Conversația e moartă pentru că neuronul nu mai face scânteie de când li s-a spus că sunt frumoase. Oricum nu aude nimeni nimic în hărmălaia barului. Cosânzenele trag de un suc și împart o pizza, în speranța că Făt Musculos va veni să distribuie foloase și bani doar pentru a beneficia de atenția lor. În pauzele dintre melodii, pisicuțele comentează aspectul celor din jur. Ăla e îmbrăcat ieftin dragă, ăla e frumușel dar e sărac, ăla e cam bătrân, ăla are burtă, ăla are chelie. Și uite așa, ăla nu, ăla nu... toate exemplarele sunt respinse. Rămân pe listă doar gușații ăia măslinii, cu aur la gât și perspective de viitor. Ani mai târziu se miră că le-au ieșit copiii boccii și că pun întrebări imbecile.

Printre români în toate stadiile de evoluție (majoritatea cu picioare scurte și carne multă pe frunte), se înghesuie străinii ieșiți la agățat. Îi recunoști de la o poștă. Majoritatea au fețele alea de babuini treziți din anestezie. Sunt invariabil rozalii, beți, guralivi și par îmbrăcați din mila teleormănenilor (în special nemții și englezii). Italienii fac notă discordantă. Îmbrăcați ca niște actori de filme porno, bronzați cu spray-ul și parfumați ca un biscuit de veceu, se deplasează țanțoș, convinși de propria frumusețe. Nemții râd de englezi, englezii de italieni și românii râd ca proștii de toată lumea.

Străinii își încearcă norocul pe la româncuțe plictisite, crezând că aici e republică bananieră și mai ține vrăjeala cu măritișul în străinătate. Nu mai pune nimeni botul la visul european. Cocălăresele știu mai multă economie decât miniștri de finanțe și fac conversiile imediat: "Hai că ești misto! What are you, car seilsmăn? Britiș? Aoleo! Industri craisis, daun tuenti for părsent last iăr, fiftin părsent iăr bifor zat. Iu liv on cămișiăn. Sărac lipit. Fac iu, ai lăv mai cantri".  

Fantome și strigoi

Strecurându-se printre mesele pline de petrecăreți afumați, un bătrân vindea cărți tocite și fără valoare. Era îmbrăcat într-un costum de modă veche curat, a cărui mărime trăda faptul că slăbise mult în ultima vreme. Ponosit dar asortat cum se cuvine, atent pieptănat și proaspăt bărbierit, se înghesuia printre consumatori încercând să convingă pe cineva să cumpere o carte. 

Pentru că probabil sufăr de o boală neurologică încă nedescoperită, pățesc ca de obicei. Timpul încetinește brusc, hărmălaia din local își pierde din intensitate și totul devine un tablou monocrom în care mișcă o singură pată de culoare. 

Bătrânul avansează cu greu printre mese. Îi admir cravata și culorile bine alese. Mă întreb câte vremuri mai bune a prins costumul său. Stofa veche cerne amintiri despre căsătoria unui fiu, despre îmbrățișarea unui prunc în biserică și despre atingerea femeii iubite din timpul unui dans demult uitat. 

Șchioapătă la piciorul stâng. Pielea ruptă și talpa mai roasă la pantoful drept. Noaptea ploioasă incită crizele reumatice. Artrită la ambele mâini, mai severă la mâna stângă pe care o menajează manipulând doar cu dreapta. Se apreacă politicos la fiecare masă, zâmbește și arată cărțile. Urează de bine și trece mai departe. O bere neatentă îi stropește manșeta dar nu se scuză. Merge mai departe. Mesenii nu răspund. Privirele nu se abat asupra lui. Nimeni nu interacționează cu bătrânul, și realizez că nu din răutate sau lipsă de bune maniere. Începe să mă apese un gând. 

Mă înspăimântă senzația că bătrânul nu mai există. Pare că este o fantomă devenită complet transparentă odată cu trecerea timpului. Văd cum lumina ignoranței trece neocolită prin el și oamenii nu-l mai pot percepe. Nu mai reprezintă decât o hârtie îngălbenită în arhiva unei instituții. A rămas doar o voce fără sunet și un fior pe ceafa umanității. Buzele decrepite rostesc fără glas: O carte, zece lei o carte. Dar nimeni nu-l poate auzi. Zăresc un mort care rătăcește printre noi neștiind că a murit în mintea și sufletul nostru. 

Mă izbește dureros o întrebare. Oare cumva noi suntem cei morți? Dacă suntem doar fantome transparente și duhuri fără destinație? Părem ecourile unei lumi distruse, captivi într-un ospăț veșnic, la mese goale uitate în întuneric. Poate suntem strigoi imperceptibili uciși de îndestulare, prin fumul cărora brăzdează un bătrân. Poate că din pricina asta nu-l mai vede nimeni. Este posibil ca lumea să fi rămas populată doar de el și noi să fi murit.

Cineva îmi reproșează că nu îl ascult și mă smulge din nemișcare. Zgomotul revine și petrecerea continuă. Aprob politicos, zămbesc și ciocnesc paharul în cinstea nu știu cărui fapt. Bătrânul îmi întinde o nuvelă scrisă de un belgian mediocru. O apuc știind că n-am s-o citesc. Îi întind o hârtie de zece lei care urma să-mi ajungă indirect în ficat.

Zăresc în portofelul lui o fotografie recentă a unui cuplu de-o vârstă cu mine. În fundalul fotografiei, arhitectură vest europeană, cel mai probabil spaniolă. Un moment de stupiditate mă îndeamnă să mă întreb de ce o poză pe hârtie într-o lume digitală. Îmi dau seama repede și tac. Fotografia aia are substanță, există, noi suntem digitali deci nimic.

O viață ca o săptămână obișnuită

E luni. Nu mai știu cine suntem. Se spune că oamenii sunt ceea ce fac, că ne definim prin acțiune și comportament. Dacă e așa, atunci nu mai înțeleg nimic. Cred că trebuie să inventăm un alt sistem de măsurare prin care să ne cunoaștem unul pe celălalt. Ne trebuie un barem nou dezvoltat științific, pentru că ăsta după care am judecat lumea până acum nu ne mai identifică. 

Dacă faptele sunt cele care ne reprezintă, dacă preocupările ne spun cine suntem, mi-e teamă să mă uit la oameni. Încep să realizez că oamenii nu fac niciodată ce simt sau ce îi reprezintă. Devenim neidentificabili, personalizați după clișee sociale despre care ni s-a spus că ar avea succes. Cu toții facem ce ni se spune, ce trebuie și ce am fost învățați. Arătăm cum trebuie, ne purtăm cum se cuvine și consumăm aceleași produse pentru că altceva nu avem. 

Chiar dacă uneori vreau să cred că sunt mai special și vreau să am o părere mai bună despre mine, nu pot să trec peste crudul adevăr. Sunt constrâns de aceleași canoane inoculate prin educație și experiență. Fac aceleași lucruri, pentru că altceva nu pot sau nu-mi trece prin cap. 

Mă îmbrac cu aceleași veșminte pe care le poartă milioane de indivizi, pentru că am văzut odată la cinema, un individ care arăta bine pentru că așa mi-a spus o femeie. Individul de pe ecran era îmbrăcat de cineva, care a văzut pe altcineva îmbrăcat așa. O revistă i-a spus că așa e frumos, altcineva a dat informația mai departe și de atunci niște femei sunt atrase de bărbații care respectă anumite standarde. Nu contează dacă standardele sunt bune, fezabile, sustenabile, realiste sau aduc vreun beneficiu. Pentru că îmi place compania femeilor am înțeles repede că nu am incotro și m-am conformat. Cine a scris în revistă și dacă avea vreun merit, devine o întrebare irelevantă în momentul în care șabloanele după care suntem apreciați s-au conturat deja. 

photo by Dan Pavel

Mergem la școală să învățăm ce au învățat bătrânii să ne învețe. Nici ei nu știu dacă e bine, nici ei nu fac ce cred, sau ce vor. Fac ce li se spune că e bine. Nici ei nu se întreabă dacă au reușit în viață cu ce au învățat. Ne trezim în fiecare dimineață cu planul făcut de către o entitate necunoscută. De ce mă duc mamă la școală? Pentru că așa trebuie, puiule. De ce trebuie, mamă? Ca să ai carte, să poți munci, să poți câștiga, să poți fi fericit. Și dacă o să câștig o să fiu fericit? Da puiule. 

Mergem la muncă pentru că trebuie. Colaborăm cu oameni care sunt acolo din același motiv. Nu ne putem cunoaște unul pe celălalt pentru că nimeni nu face altceva decât ce i s-a spus. Nu se întreabă nimeni care e rostul activității, cu ce îmbunătățim condiția umană. Ordinele vin de sus către minți rătăcite, de la cineva care a fost învățat să facă ceva de către altcineva, care a fost învățat să facă... Și lanțul ăsta continuă la nesfârșit. Nimeni nu se întreabă dacă învățătura are merit, dacă nu cumva perpetuăm de generații întregi, un sistem eronat care ne consumă fără să ne dăm seama. 

Odată cu înaintarea în vârstă întrebarea asta fundamentală devine mai scurtă dar persistă ca o boală cronică. De ce mă duc iubito la servici? Ca să poți câștiga iubitule. Și dacă voi câștiga, voi fi fericit? Da iubitule. Dar acum iubito dacă am câștigat, de ce nu sunt fericit? Pentru că fericirea nu stă în posesii materiale sau bani. Păi și dacă fericirea nu era pe drumul ăsta, de ce toată lumea ne împinge mereu pe drumul ăsta? Mmmm... nu stiu, nu mă mai enerva cu întrebările tale. 

Sunt câteva aspecte pe care umanitatea le percepe ca adevăruri incontestabile fără să le analizeze. Încep să cred că sunt de fapt niște idealuri strâmbe, născocite de oameni mai bătrâni care și le-au văzut distruse și le-au impus copiilor în speranța că poate ei le vor atinge. Nu stiu cum se poate evita sistemul ăsta alcătuit din visele spulberate ale strămoșilor noștri. Mi-e teamă că ne fură spiritul câte puțin în fiecare zi. Einstein spunea că definiția nebuniei este să faci mereu același lucru așteptănd rezultate diferite. Noi facem același lucru de generații, rezultatele sunt mereu aceleasi și cu toate astea nu contestă nimeni planul de acțiune. 

E vineri, și pentru că asta am învățat, voi ieși diseară să fac același lucru pe care îl face toată lumea. Voi fi alături de ei și voi încerca măcar pentru o seară să nu-mi pun întrebări complicate. Într-o zi ne vom trezi goliți pe dinăuntru, ne vom ridica din pat cu sentimentul că am uitat ceva dar nu știm ce. Ne vom continua rutina zilnică netulburați, spunându-ne că e doar o zi mai proastă, și astea vor fi fost singurele indicii că am murit pe dinăuntru și că ne-am pierdut pe noi înșine. O să vină luni.