Veșnica bântuire a spiritului de sărbători

Acum câteva zile bântuiam prin oraș în căutarea celui mai frumos cadou pentru sărbători. Era a treia expediție în care mă aventuram de la începutul mișcării cripto-crăciuniste care îi corupe pe români în fiecare decembrie. După îndelungi căutări m-am trezit în fața unui raft cu genți de damă, între doi domni care studiau produse inventate pentru un sex pe care nu-l întelege nimeni, nici măcar sexul respectiv. Să nimerești cadoul potrivit pentru o femeie este cumplit de greu. Orice bărbat poate să confirme faptul că preferă să fie epilat de viu pe tot trupul, decât să aleagă un cadou pentru femeia iubită. Pentru bărbați alegerea unui cadou este ca un examen la care se pică foarte ușor. Eu întotdeauna mă simt ca și cum aș fi scos la tablă cu pantalonii umezi și ascultat la chimie în limba maghiară. În lumea misterioasă a femeilor totul este interpretabil. Singura garanție pe care o ai ca bărbat este că nu interpretezi niciodată corect. De asemenea, ochii femeilor sunt susținuți în poziția corectă doar de abilitatea bărbaților de a le înțelege corect, și se dau peste cap de îndată ce aceștia comit o greșală. Pentru un bărbat obișnuit combinația de oftat cu ochi dați peste cap este mai dureroasă decât o bătaie încasată pe stadion.

În primul an de relație lucrurile sunt extrem de simple în privința cadourilor. Dacă găsești pe jos o piatră mai ciudată și o hârtie mototolită, poți să-i faci un fel de aranjament feng shui/potpourri, și să i-l oferi drept amintire a dragostei eterne și indestructibile pe care i-o porți. Inventezi pe loc un text agramat și crezi că te-ai scos: "Iubit-o, piatra pe care ți-o ofer reprezintă tăria sentimentelor mele, iar hărtia mototolită reprezintă eternitatea dragostei pe care ți-o voi purta. Pata aia de shaorma de pe hârtie îl reprezintă pe fostul tău iubit, care încă îți dă târcoale, îți amintește mereu cât de bun era la pat și încă n-a înțeles că e timpul să cânte la altă masă". În primii ani de relație iubita va primi orice cadou cu dragoste și zâmbet călduros. Te va îmbrățișa și se va lăuda prietenelor, care la rândul lor te vor da exemplu de romantism, în timp ce bărbații din jur îți vor arunca priviri de genul "bine că ești tu deștept, paștele mă-tii". Oricâtă atenție sau bani ai investi într-un cadou pentru femeia iubită, există întotdeauna un zevzec din ăsta care i-a dăruit nevesti-sii o bucată de zgură misterioasă învelită în scoarță de corcoduș, drept pentru care femeile au decis pe loc că e cel mai romantic lucru pe care l-au văzut vreodată și reprezintă cel mai bine dragostea. Femeile au abilitatea de a judeca lucrurile într-un mod foarte abstract și flexibil. De asemenea, femeile au darul de a interpreta foarte elaborat sexul masculin, care nu este elaborat de loc.

În timp ce noi ăștia lipsiți de inspirație transpirăm jenați de reacția călâie pe care a provocat-o darul nostru, zevzecul zâmbește triumfător de parcă lui nu i se poate întâmpla niciodată. Din punctul meu de vedere, bărbații care se spetesc muncind pentru familie, asigură confortul și resursele necesare unui cuplu și oferă dragoste sincer, sunt mai romantici decât orice zevzec care a oferit haina iubitei înfrigurate. Dar indiferent de sacrificii sau calități, aparent cu toții plecăm de pe aceeași poziție în cursa pentru romatism. Pe noi cei de cursă lungă ne înspăimântă orice rahat nepalez pietrificat de textura sau culoarea potrivită, pentru că orice gest mărunt are potențialul de a submina percepția femeii asupra unei relații. Am asistat la prăbușirea mentală a unor bărbați care s-au chinuit luni de zile să obțină un lucru rar pe care și-l dorea respectiva, doar ca să li se atragă atenția ulterior că X-uleasca a primit în dar un răhățiș banal, iar ei i se pare extraordinar. Am văzut cadouri geniale și extrem de scumpe care au eșuat glorios în fața unui buchet de flori smulse de lângă șina de tramvai. Așa că toți bărbații sunt înspăimântați pe bună dreptate. Câțiva ani mai târziu complexitatea mecanismului de a dărui creste semnificativ și bărbații încep să se teamă că nu mai ține să te prezinți cu mărunțișuri găsite prin târg. După ce ți-a suportat toate idiosincrasiile, picioarele nespălate, carecterul morocănos și ți-a spălat chiloții cu dâre de frână, dragostea nu mai pare atât de indestructibilă. Cadoul devine un fel de "iartă-mă" generalizat. Începe să arate faptul că bărbații știu că sunt imbecili, dar ar vrea să continui să gătești, să speli, să faci curat și să faci dragoste cum au văzut ei la pagina cinci.

După ani buni de relație misterul și romantismul se mai estompează. Începi să înțelegi faptul că orice femeie, ca orice om, este alcătuită din vrăjeală în proporție de 75% și suflet sensibil cu frustrări personale în restul de 25,5%. De aceea toate femeile sunt ademenite strict cu vrăjeală și pică mereu în aceleași capcane. În ceea ce privește femeia, vrăjeala este alcătuită din două componente. Prima componentă este minciuna pe care ți-o spune ție pentru a avea tu o părere bună despre ea. A doua componentă este minciuna pe care și-o spune ei pentru a avea ea o părere mai bună despre sine. În privința cadoului nu știi niciodată unde să țintești. Dacă oferi un cadou în funcție de vrăjeala pe care ți-o spune ție, simte că nu o înțelegi. Dacă targhetezi cadoul în funcție de vrăjeala pe care și-o spune singură, te poate acuza că o consideri slabă, superficială, sau că nu o înțelegi. Dacă adresezi cadoul laturii sufletești sensibile și fragile, te poate acuza că nu te-ai adresat celorlalte laturi, că nu o înțelegi, sau se poate ofusca pentru că n-a ținut vrăjeala elaborată. Dacă adresezi cadoul laturii cu frustrări personale, o vei răni gratuit pur și simplu, și nu recomand niciodată să țintiți în zona asta. O femeie are atât de multe fațete încăt este imposibil să le identifici sau să le mulțumești pe toate. De aceea bărbații pleacă în căutarea unui cadou cu nezdruncinata convingere că acesta trebuie să satisfacă dorințele unor suferinzi de personalități multiple ce rezidă cu toții în același trup feminin.

Și uite așa stăteam eu între doi masculi, în fața a zeci de genți despre care nu cunoșteam nimic și nu înțelegeam ce ni se întâmplă. Priveam cu un amestec de panică și confuzie ca niște maimuțe tranchilizate. Din când în când priveam unul către celălalt dar nu îndrăzneam să ne recunoaștem neajutorarea. Masculul din dreapta s-a hotărât asupra unei genți de un verde fluorescent. După conversația telefonică în care mințea că nu e la cumpărături, mi-am dat seama că nu era nici cocalar, nici idiot. Era doar un bărbat normal ca și mine, care nu înțelege ce se întâmplă în lumea femeilor. M-am gândit ce reacție stupidă va avea iubita lui atunci când va desface cadoul și va constata faptul că omul alături de care a ales să-și petreacă viața nu o cunoaște câtusi de puțin. Masculul trecut de prima tinerețe din stânga mea a ales o eșarfă mov cu frunze de marijuana. Sunt convins că nu cunoștea suficientă botanică încât să-și dea seama de natura frunzelor de pe eșarfă. Probabil nici primitorul cadoului nu avea noțiuni de botanică. Mă amuză gândul că undeva prin București umblă o doamnă serioasă, în vârstă, învelită într-o eșarfă pe care o poartă cu inima strânsă doar pentru că e cadou, și care află într-o zi că alea sunt frunze de marijuana. M-am hotărât să ies din magazin fără nici o geantă. Într-un final am ales o sumă de obiecte nereprezentative, despre care știam că nu vor stârni reacția la care speră orice bărbat. După ce că știam că eșuasem și urma să dezamăgesc, am mai avut și tupeul să-mi cumpăr un clopoțel pe care scrie Ring For Sex. Dar... așa sunt bărbații, știu cum să ceară.

Pe drum către casă mă gândeam că este stupid să dăruiești obiecte neînsuflețite. Uneori unei femei poți să-i faci cadou o curățenie generală în toată casa, alteori poți să dăruiești un umăr pentru plâns. Căteodată e mai bine dacă dăruiești liniște sufletească. Cele mai bune lucruri de pe pământ nu le poți găsi în magazin. Nu poți cumpăra nici o noapte de dragoste, nici o zi de leneveală nonșalantă pe canapea. Într-un fel cadourile obișnuite reprezintă măsura în care nu ne cunoaștem unii pe ceilalți, dar și faptul că nu știm ce vrem de la noi înșine, lume sau viață. Din nefericire, în lumea modernă darul a căpătat mai multe semnificații decât obiectul sau gestul în sine. După ani petrecuți alături de cineva avem pretenția de a fi cunoscuți și satisfăcuți de acea persoană fără a ne întreba măsura în care ne-am lăsat cunoscuți. Căutăm apreciere prin acceptarea unor obiecte. Dăruim de multe ori pentru a ascunde măsura în care nu putem înțelege ce reprezintă cei de lângă noi. Suntem bântuiți de spiritul ocaziilor speciale. Alergăm înfricoșați în căutarea unor obiecte care să ne facă defectele mai tolerabile.

Teoria conform căreia gestul contează și cadourile reprezintă dragoste este complet falsă. Dragostea este singura metodă de a arăta că iubești. Din câte îmi dau seama este singurul termen din vocabular care descrie o trăire, o acțiune, o stare, o suferință, și o filosofie de viață, toate în același timp. Cadourile nu reprezintă iubire sau înțelegere, ci doar obiecte sau gesturi. Gesturile pot minți, obiectele se strică, numai dragostea rămâne dragoste.

Apocalipsa de creier

Pentru prietenii care nu știu unde să mă gaseasca, menționez că zona de București în care locuiesc este Insula Doctorului Moreau, colț cu 1984 (cartea sau filmul). Am ajuns la concluzia că pentru mine sfârșitul lumii e în fiecare zi. Pentru că molozul, ruinele, craterele fumegânde și mutanții radioactivi din fața blocului, nu sunt un semn clar că s-ar fi întâmplat ceva ieșit din comun, trebuie să întreb mereu pe cineva dacă a sosit apocalipsa. Uneori îmi vine să ies din casă cu staniol pe cap și chiloții trași peste pantaloni, să întreb pe toată lumea dacă vine sfârșitul și să urlu citate din Paris Hilton.

Mulți dintre noi își caută locuințe cât mai aproape de centru, fascinați de forfota și luminile orașului. Eu am ajuns să locuiesc în periferie complet accidental, dar în timp am devenit fascinat de luminile CET-Vest-ului și de forfota intestinală pe care ți-o provoacă apa de la robinet. Pus în fața celibatului împlinit și cu toate posesiile lumești în portbagajul mașinii, a trebuit să aleg la repezeală unul din locurile pe care mi le prezenta agentul imobiliar în timp ce se abținea să nu râdă. Trecut prin apocalipsa unei relații de lungă durată și batjocura unui agent imobiliar, am ajuns în mlaștina pustie și plină de gunoi în care locuiesc și astăzi. Mi-am dat seama că o ghilibardea nucleară detonată peste cartier nu ar schimba nimic din peisaj, ba chiar ar mai curăța praful. Ceea ce mă întoarce mereu din depresia pe care mi-o provoacă locația, este faptul că eu dau două sute de euro pe chirie în haznaua asta uitată de primarie, dar vecinul a cheltuit câteva sute de mii pe vila imensă în dormitorul căreia mă holbez eu de la geam.

Vecinul de la vilă are o nevastă frumusică foc, dar care nu se mai epilează de când a auzit de apocalipsă și nu prestează nici apropiere trupească. Burtosul trece printr-un cataclism personal și e mereu morocanos. Trântește și bufnește frustrat, dar numai când iese din casă și crede că nu-l vede nimeni. De altfel, expresia extrem de rigidă a nevesti-sii mă face să cred că ăla micu a fost prelucrat prin așchiere, nu conceput și născut prin metode clasice. Știu toate astea nu pentru că sunt voyeurist, ci pentru că n--am încotro. Proiectul dezvoltatorilor a stipulat faptul că toate ferestrele blocului și ale vilei trebuie să fie nas în nas. Când toți ghiorțoii îți scuipă semințe de la balcon direct în supică, se pierde din farmecul de a mânca pe terasa unei vile de lux. Dar asta nu împiedică pe nimeni să-și toarne casă între blocuri. Asist zilnic la o catastrofă urbanistică.

Lista cu locatarii din imobilul în care locuiesc arată ca inventarul unui experiment antropologic eșuat. De la suporterii virulenți, maneliștii excitați, de la pițipoancele acre și până la feministele scârbite de bărbăția românului, toți participanții la sfârșitul lumii respectă tematica peisajului. Din pricina radiațiilor probabil, vecinii au evoluat să comunice răstit și neinteligibil. Peste tot auzi vocale urlate și consoane zemoase rostite apăsat. Sunt înspăimântători câteodată, mai ales pentru cei care vizitează planeta pentru prima dată, nu-i potolești nici dacă le arunci niște mezel de la geam sau bere la pet. În fiecare lună (aprox. 28 zile), feminista militantă de la parter capătă o problemă cu faptul că exist la un etaj mai sus. Mă înfierează pentru că fac gălăgie seara la opt, bate la ușă din orice și mă întreabă dacă nu cumva îmi molestez femeia. Încerc mereu să-i explic că este absurd, eu sunt discret când dau la ficat, și prietena mea știe să încaseze bărbătește (adică în liniște).

Eu nu mă supăr când mirosul experimentelor ei culinare îmi face pisica să intre în călduri și apartamentul devine nelocuibil. Nu comentez atunci când aspiră toată casa în puterea nopții. Nu am bătut la ușa ei niciodată s-o rog să-și oprească dispozitivul de supt, asta pentru că înțeleg frustrarea sexuală și singurătatea. Uneori mi-e frică să-i reproșez zgomotul pentru că nu știu dacă întradevăr dă cu aspiratorul, sau e sunetul obișnuit pe care îl face ea în repaus. În primul weekend după ce m-am mutat la sfârșitul lumii, mi-am chemat niște prieteni să-mi sărbătoresc statutul de celibatar catastrofă. O jumătate de oră mai târziu făceam cunoștință cu feminista care se plângea că e sâmbătă seară și ea se odihnește. După ce am trecut prin lumea postapocaliptică a dating-ului în România, am păcălit o femeie să se mute cu mine. Nu obișnuiam s-o satisfac la așternut, dar de când a început să se plângă vecina de zgomote noi, am început și eu să mă străduiesc doar așa ca să-mi pun ambiția.

Am învățat să îmi parchez mașina la două stații de casă, pe un crater cu pretenții de trotuar. Deși locurile de parcare de la sfârșitul lumii nu sunt alocate nici de Satană, nici de ADP, asta nu împiedică mutanții, cu câte trei mașini care adună praf în fața blocului, să-ți zgârie caroseria pentru tupeul ordinar de a fi parcat pe locul lor. După două trei zgârieturi apăsate cu cheia, am înțeles principiile după care funcționează jungla postapocaliptică. Ideea este că nu sunt intoleranți, doar că universul este locul lor și tu nu ai ce căuta în el, Când cobori către parcare vecini se hlizesc și îți arată satisfăcuți zgârieturile tremurate de pe mașină. Nu poți sta mult de vorbă cu ei pentru că trebuie să plece urgent la vot. Și eu mă grăbesc să stau la coadă pentru niște hârtii care nu înseamnă nimic. Mă duc să simt cum se sfârșește lumea din cauza birocrației. Mă duc la urnă să contribui la catastrofa politică. Mă duc la mall să văd cum uită românii de apocalipsa economică și cumpără tot ca și cum ar fi întradevăr sfârșitul. În timp ce mă pierd în mulțime sunt martor la apocalipsa limbii române și a bunului gust.

În legătură cu apocalipsa de pe 21, 12 sau 212.221, mă gândesc că numai aroganța specifică umanității ne-ar putea face să credem că universul funcționează după același fus orar ca noi. Parcă văd extratereștrii cum stau cu ochii pe ceas să vadă când pică 21.12.2012, de teama că o să piardă spectacolul distrugerii planetei Pământ în 3D. Pe de altă parte sunt convins că dacă mâine ar începe apocalipsa cu pogorârea din ceruri a lui Hristos călare pe Buddha și cu Mohammed în poală ciupindu-l vesel de obrăjori, cinismul și aroganța ne-ar determina să-i ignorăm cu desăvârșire. Singura metodă prin care Iisus Hristos ar avea șanse să transmită vreun mesaj ar fi ca victimă într-un reality show televizat. Rămâneți cu noi, urmează Răstignirea 2, invitat special Iisus Hristos. Dacă nu apare în Libertatea și nu are niște stenograme ascunse undeva sau o relație picantă, nu interesează pe nimeni.

Lumea a început cu afirmația: "Mușc din măr pentru că vreau să știu dacă sunt grasă", și se va sfârși cu "Am luat multe pentru că erau la reducere!". Așa că nu mai simt nevoia să întreb dacă a sosit sfârșitul lumii. Sfârșitul a început demult. Trăim apocalipsa bunului simț, sfârșitul compasiunii, empatiei și al rațiunii. Trăim într-un cataclism perpetuu.

Pantaloni cu un singur crac.

Am plecat să-mi cumpăr o geacă, prilej cu care am constatat că românii sunt malformați. Toate gecile pe care le-am probat aveau mânecile de aceleași dimensiuni indiferent de mărime, umerii foarte înguști și taliile foarte largi. Cred că designerii targhetează pentru supraviețuitorii de la Cernobâl, suferinzii de scolioză și cocoșații cu burtă sub 1.75 înălțime. În tot acest timp mă înghionteam prin puhoiul de consumatori care nu auziseră de criza economică. Priveam în jur cu o ușoară senzație de panică. Ieșeau cărucioarele cu aparatură și alimente de ziceai ca luase foc mall-ul. De gura consoartei care nu vroia să mă vadă ieșind cu mâna în buzunar din al cincilea mall, mi-am cumpărat o pereche de bocanci maro. Am ajuns cu bocancii acasă și am constatat că n-am la ce să-i port. Trecând peste faptul că bocancii sunt de un maro foarte "proaspăt" și nu se potrivesc cu nimic, șifonierul meu conține mai multe țoale negre decât dulapul unui ninja, iar eu mă confrunt de o viață cu obsesia de a asorta coloristic pantofii cu o hanță din partea de sus a trupului.

Odată ajuns în fața șifonierului am realizat că mă îmbrac ca un fel de mercenar oligofren, care încearcă cu disperare să se camufleze noaptea printre loganurile din București. Dacă mâine aș fi invitat undeva unde ar trebui să fac impresie artistică, aș avea foarte puține opțiuni vestimentare respectiv: asasin oligofren, sinsitrat, sau recuperator ucrainean. În schimb dacă încălzirea globală va transforma vreodată România într-un deșert radioactiv așa cum îmi doresc, am tot echipamentul necesar pentru supraviețuire de la bocanci până la chiloți. Dulapurile mele sunt pline de chestii pe care nu le poți purta în nici un anotimp pe... pământ. Am bocanci și haine pentru deșert, am țoale pentru descinderi în Afganistan, am pantofi sport pentru pilotat mașina și haine pentru camuflaj urban. Ca orice bărbat care n-a atins trafaletul niciodată, am haine de zugrăvit și treburi casnice murdare. Am mănuși tactice pentru pistol și echipament pentru a face față oricărei situații în care sunt implicați bubuli, teroriști, extratereștri sau operativi CIA. Dar dacă mă trimiți la colț să cumpăr țigări, nu numai că nu știu cu ce să mă îmbrac, dar o să-mi mut curul din birou în mașină încălțat în ghetele contragrip pe care nu le alerg niciodată, și o să dărdăi cu mucii înghețați de frig arătând ca-n Supremația lui Bourne. Sunt genul de bărbat lipsit de mister (creier) care își cumpără numai țoale comode sau utile. Paleta de culori variază de la gri șobolan la negru. Îmbrăcat arăt la fel de prost ca și dezbrăcat, singura diferență este că râde lumea mai puțin dacă sunt îmbrăcat.

Atunci când ascult de o femeie bine intenționată de pe lângă casă, sau de una pe care vreau să o am lângă casă, îmi cumpăr lucruri elegante în care nu mă regăsesc și care mă stânjenesc teribil. Mi se spune că îmi șade bine și cred pe cuvânt, dar toate hainele în care arăt bine mă stresează cumplit. Mă jenează, mă mănâncă, îmi strivesc diverse părți anatomice, sau mi le repoziționează astfel încât să le simt prezența mereu. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să te simți urât trebuie să-ți cumperi haine frumoase. Dacă nu ți-ai simțit burta niciodată, se rezolvă cu o cămașă elegantă slim fit. Dacă nu ți-ai simțit bucile inegale aproape inexistente, îți trebuie blugi de firmă. Dacă vrei să te simți micul gigant, recomand lenjeria intimă Hugo Boss, care cred că a fost născocită pentru eunuci cu picioare scurte și fese de olimpici la slalom. Nu sunt nici pe departe binecuvântat de la Dumnezeu, dar unii chiloți bărbătești sunt croiți astfel încât lărgimea să se adune toată între fese și strâmtețea să te lase fără urmași.

Ești invitat undeva. Îmbracă-te și tu elegant dragă! Îți alcătuiești o vestimentație completă și după o oră de ajustări ieși în sfârșit pe stradă arătând brici. Nu mai contează că pantalonul în combinație cu chiloții de firmă te fac să mergi ca victima unei hemipareze. Nu are împortanță că ți-ai sugrumat burta, ți-ai porționat șuncile ca la abator, ai mutat ficatul mai sus, respiri ca un șoricel muribund și îți pierzi senzația la vârful degetelor. Ideea e că în sfârșit arăti elegant. Cei din jur îți fac complimente sincere în timp ce tu zâmbești ca un retardat care a făcut pe el. Tot drumul te gândești că dacă scapi telefonul pe jos, dracu se apleacă după el fără să-și amputeze un ou. Dacă te împiedici ai garanția că o să dai direct cu porțelanul de bordură din pricina hainei care îți forțează mâinile pe lângă trup. După jumătate de oră pantofii încep să sape în carne vie, cămașa te-a lăsat fără oxigen la cap, și te rogi la bunul Dumnezeu să te poți așeza undeva înainte să izbucnești în lacrimi ca o școlăriță. Mergi pe stradă ca un țap atins de streche și speri din tot sufletul că nu se mănâncă în locul în care ai fost invitat, pentru că ai șanse mari să chiorăști pe cineva dacă sare nasturele de la pantalon. Cănd intri pe ușă constati cu stupoare că toată lumea e la tricou, adidași și pantaloni largi...

Ce să-ți aducă moșul, o minoră, heroină sau pistol?

Peste tot în lume legislația care regulează domeniul IT&C este destul de vagă și se aplică suficient de strâmb încât să nu pot avea încredere în succesul nostru ca civilizație. Atunci când nu dau buzna peste școlărițe pentru mp3-uri piratate cu Justin Bieber, polițiștii internetului dorm cu falca pe dial-up. Pe timpul cât sunt treji agenții încearcă să aplice acte, sope și pipe visate de cu seara, în speranța deșartă că n-o să mai furăm filmele companiilor care îi sponsorizează, și că o să plătim 60 de euro pe un dvd de rahat. Nu e vina consumatorilor că producătorii au avut nevoie de jumatate de miliard ca să spună o poveste de un milion. Faptul că n-au de unde scoate investiția este o tragedie care ne ține pe toți nedormiți. Ieri am plâns pentru Warner Bros., astăzi pentru Dreamworks, oare ce-or mânca săracii.

Oficialii înfierează pirateria online și hackerii, dar cred că ar trebui să ne întrebăm în ce măsură pun hackerii în pericol viața oamenilor de pe planetă sau stabilitatea economică. Ultima oară când am citit știrile, nici hackerii și nici pirații online nu erau responsabili pentru criza globală sau sărăcirea populației. Pentru visteriile goale ale multor națiuni sunt de vină pirații ăia la costum și cravată, care se felicită între ei pe la conferințe impunătoare, nu buimacii din fața calculatoarelor. Faptul că maică-mea mi-a împrumutat un cd cu Fleetwood Mac nu a falimentat nici o casă de discuri. În afară de câteva mici furtișaguri online și două trei scurgeri de informație bine venite, marile țepe le trag tot politicienii și bancherii, cu multinaționalele lor cu tot. Trebuie să întelegem că responsabilii cu securitatea online sunt plătiți de multinaționale, nu trăiesc din salarii de bugetari, și ca atare trebuie să apere interesele sponsorilor. De multe ori politicienii sunt obligați să ascundă ilegalități uriașe și să arunce consecințele în cârca populației (vezi definiția cuvântului bailout).

De ceva vreme explorez Dark Web-ul. Pentru neinițiați, Dark Web, Deep Web sau Undernet este denumirea dată zonei de internet pe care nu o indexează motoarele de căutare (ex. Google) și nu este imediat accesibilă tuturor. În această zonă conținutul nu este întotdeauna legal, supravegheat sau sigur, și navigarea se face pe proprie răspundere. Latura întunecată a internetului alcătuiește cea mai mare parte a universului online (mai mult de două treimi) și nu este de fapt nimic deosebit. Ea reflectă omenirea în toate aspectele ei în aceeași măsură în care o reflectă și internetul de suprafață. Recunosc că ceea ce a început ca o curiozitate morbidă, pe parcurs s-a transformat într-un coșmar. Pentru a te scufunda cu succes în adâncurile Deep Web trebuie să te înarmezi cu câteva cunoștinte de securitate și networking, o bază minimă de software gratuit (pentru "garantarea" anonimatului), multă răbdare și un pic de intuiție. Prefer să nu intru în detalii tehnice dar vă sfătuiesc să vă documentați serios înainte de a demara astfel de activități. De asemenea trebuie să vă gândiți la posibilitatea că într-o zi va trebui să-i explicați unui polițist cu opt clase ce este acela IP spoofing sau Tor Network.

La suprafață Dark Web este plin de nimicuri plictisitoare și informații triviale. Este un labirint de link-uri moarte, pornografie, site-uri inutile, viruși, viermi și boți enervanți. În punctul acesta e foarte ușor să te dai bătut și să tragi concluzii pripite. Până la urmă fiecare dintre noi are o capacitate limitată de a tolera pisicuțe roz, pornografie cu pitici și poezii imbecile scrise de copile în călduri. Dacă te lași purtat de val și te țin nervii să continui călătoria mai adânc, vei ajunge intr-o zonă mult mai interesantă. Aici, la mare adâncime găsești biblioteci și arhive imense, inclusiv cea a congresului american. In Dark Web exista un adevărat tezaur cultural al planetei. Este un loc în care rezidă toate lucrările științifice, tezele și operele de artă traduse vreodată în format digital. Poți afla despre orice, de la operele complete ale lui Victor Hugo până la detalii despre design-ul focoaselor nucleare în trei stadii.

Din nefericire, în străfundurile cele mai întunecoase ale Dark Web-ului există o grotă a mizeriei umane, care te marchează profund. Aici se află raiul celor cu probleme severe la bibilică, și începi să înțelegi de ce nu indexează nimeni zona asta. După rătăciri pe message board-uri, forum-uri și căutări bezmetice ajungi într-o zonă a internetului care îți întoarce stomacul pe dos și te marchează pe viață. Colcăie de pedofili întărâtați și cantitățile uriase de pornografie infantilă te fac să realizezi măsura în care autoritățile sunt desprinse de realitate. În timp ce legiuitorii sunt preocupați de puștimea care fură muzica și filme, scursurile umanității își împart copiii abuzați pe board-uri private și fac bani cu nemiluita de pe urma onaniștilor debili. Pedofilii sunt foarte amabili și sar imediat în ajutorul începătorilor. Oferă pachete de criptare a datelor și asistență pentru doritori. Se poate lua legatura cu indivizi care pun minori la dispoziția unor "persoane de incredere". Mă întreb de ce nu-i găsește poliția, dacă unui netot ca mine i-au trebuit doar câteva zile. Genul asta de suboameni, odată dovediți în instanță ar trebui castrați și incinerați în public, dar continuă liniștiți negoțul cu suflete. Sunt protejați de ignoranța poliției, o justiție impotentă și anonimatul online. 

Nu am să intru în detalii cu privire la pedofilie și mecanismele ei din Dark Web pentru că nu am rezistat psihic să aporfundez cercetările. Pot doar să vă spun că oroarea a atins paroxismul atunci când am citit despre un provider care vindea fete între 16-23 de ani, cu livrare la domiciliu în orice țară din UE și garanția că sunt sănătoase. Le descria ca fiind "young, vibrant, sexy and very compliant". Prețurile nu erau exorbitante dar erau suficient de mari încât să trădeze faptul că fetele erau vândute, nu "închiriate". Printre multe alte orori mari și mici, crime filmate, execuții, necrofilie, printre abuzuri, perversiuni și exploatări ale omului de către om, am mai găsit și alte lucruri "interesante":

enlarge

Arms Depot vinde armament ușor oriunde în lume, fără documente și cu garanția anonimatului. Tranzacțiile se fac pe baza unor pachete criptografice oferite de vânzător și a unor instrucțiuni stricte care duc la anularea înțelegerii dacă nu sunt respectate. Armele se livrează pe bucăți (minim trei) în colete ecranate, sau prin curier special. Pachetele includ instrucțiuni pentru reasamblare. Plata prin bitcoin sau cash. Toate armele sunt noi și neidentificabile, iar la achiziționarea mai multor produse se oferă reduceri de până la 30%. Pistoalele vin la ofertă cu 100 de cartușe gratuit, armele lungi și de asalt vin cu 300 de cartușe. Un Glock 17 9x19mm cu seriile răzuite costă 777.56 USD (plus shipping). Furnizorul garantează toate livrările, își laudă contactele vamale și clienții de pe forum par a fi multumiți de servicii. Cu un Lapua .338 poți schimba destinul unei națiuni de la doi kilometri distanță. Arms Depot este succesorul unui site inchis de FBI acum căteva luni, a mutat serverele în altă locație, a schimbat o adresă și afacerea continuă. 

enlarge

Silk Road vinde droguri de mare risc, heroină la reducere, aparatură ilegală și documente falsificate de o calitate ireproșabilă. Am văzut un pașaport de România la nici trei mii de dolari, cu toate hologramele și dispozitivele de siguranță impecabile. Numai pe cel românesc îl cunosc suficient de bine încât să mă pronunț cu privire la calitate. Userul oferea și un pachet complet cu pașaport, carte de identitate, permis de conducere și certificat de naștere pentru UE si SUA. La secțiunea hardware puteți licita pentru un avion Gulfstream III second hand, cu upgrade antiradar și pentru zboruri de joasă altitudine. Din motive evidente, nu pot da detalii despre cum se poate lua legătura cu vânzătorul care menționează că asigură "all paperwork, proper flight history and registration". În afară de avion am mai găsit aparatură militară de bruiaj (mare intensitate), vehicule blindate Ex MOD Land Rover, și droguri de toate felurile, de la iarbă până la MDMS, LSD și cocaină. Silk Road a început afacerea ca magazin online de droguri, dar în timp s-a extins. După câteva contre cu FBI-ul apele s-au liniștit și afacerea merge strună.

enlarge

enlarge

Am găsit servicii de transport nedetectabil în orice țară din lume. Facilități de cazare în locații sigure la destinația aleasă. De asemenea oferte de suport logistic militar sau civil. Colindând prin labirintul online începi să-ți faci o idee despre cât rahat mănâncă autoritățile în legătură cu terorismul. După ceva căutări am reusit să găsesc un site care oferă intermediere pentru contracte de asasinat. Prețurile sunt piperate și variază în funcție de victimă. Politicienii și figurile publice sunt mai costisitor de omorât după cum ați bănuit și voi. Am văzut oferte care încep de la 5000 USD și ajung până la 500.000. Trebuie să te fi supărat cineva tare rău încăt să cheltui atâția bani cu uciderea lui. Eu unul de banii aștia aș pleca într-o vacanță, ca să uit de stress-ul pe care mi l-a provocat respectivul. Niște Sud-Africani oferă servicii de colectare și transport a specimenelor biologice umane pentru cercetări de laborator (organe umane). Țineau să menționeze că specimenele sunt anonime, imposibil de detectat și că se asigură confidențialitate maximă. Poți cere documente criptate prin e-mail, nu țin fișiere incriminante pe site, și folosesc un limbaj căt mai vag pentru a lăsa mereu loc de interpretări.

enlarge

Am găsit un butic rusesc care îmi făcea o reducere de 2.000.000 USD la un avion de lupta A 10 Thunderbolt în valoare de 11.700.000 USD. Sub dosarul de specificații era trecută o listă de muniții disponibile, inclusiv cele interzise prin convenția de la Geneva, și tratatele NATO. Ăștia nu sunt vagi deloc și nu au probleme cu FBI-ul. Ucraina și Rusia nu sunt semnatare și ca atare nu sunt obligate să se supună nici unui acord internațional cu privire la vânzarea de armament. Plus că pe ruși îi doare în cur de restul lumii, mai ceva ca pe americani. Mediatorul online era foarte politicos și amabil, un adevărat profesionist. Încă nu știu dacă să vreau focosul cu cap fragmentar la doar 45.000 USD, dar trebuie să mă hotărăsc repede pentru că au mai ramas doar patru. Cred ca băieții fac reduceri pentru că Organizatia Drepturilor Omului a declarat focoasele cu fosfor alb ca fiind cele mai inumane arme de pe Pământ. (Pentru necunoscatori Google: white phosphorus rockets)

Din considerente morale și de conștiință, nu am să detaliez ororile din Dark Web sau cum le puteți accesa. Adevărul crunt este ca le puteți găsi și voi cu un pic de răbdare. Pot doar să remarc absurdul situației în care s-a ajuns cu lupta împotriva pirateriei online. Fără piraterie România ar fi rămas în secolul 20. Nu-și permite nimeni să investească sute de mii de dolari ca să învețe câteva programe, în speranța că va găsi un job care să acopere datoriile. Fără piraterie nu ar exista programatori, graficieni, artiști, editori, designeri, sunetiști, ingineri, regizori, operatori, developeri, sau orice altă forma de profesioniști din sfera digitală (adică secolul 21). Problema reală o reprezintă tranzacțiile de carne vie și moarte sigură, nu faptul că un puști a dat jos un film de pe torrent. Există companii legitime care comit ilegalități monstruoase în mediul online. Există grupuri care fac trafic de organe, oameni, armament, informație, droguri, și materiale biologice care ar putea anihila specia umană. Când văd caraliii înarmați, echipați ca pentru Kabul, cum descind în forță peste puștime pentru că jucau un joc piratat, mă apucă scârba. Autoritățile la nivel global sunt plătite regește pentru impotență și se fac că nu înțeleg cine e dușmanul real. De asemenea nu își dau seama că un sfert din puștime ar putea îngenunchea poliția cu trei pungi de pufuleți, două energizante și un laptop.

În timp ce jurnaliștii de investigație scriau articole despre depresia Oanei Zăvoranu, undeva în România o fetiță cădea pradă traficanților de carne vie și pedofililor din Dark Web. In timp ce mulțimile se înghesuiau să golească rafturile de sărbători, undeva în lume exploda un focos la super ofertă cumpărat de pe net. Nu mă miră faptul că pe țugurlan nu-l interesează cât costă fică-sa pe piața neagră și preferă să scrie despre vaginul țoapelor de la televizor. Trăim într-o lume care încă nu a reușit să demonstreze că merită să existe. 

Și apropo, Anonymous sunt un grup de operativi deep cover amplasați în miezul comunității de hackeri pentru a controla și manipula informația. Dacă ajung într-o bună zi în șanț, cu capul în flăcări și paișpe gloanțe înfipte în spate, să știți că de la diabet mi s-a tras.

To a beautiful girl I know

Yeah... men have a gut. We are sometimes bald, and not all of us are endowed like porn stars. Some of us are poor, some of us are old, some of our women have small or saggy breasts, fat around their waist, and don't have the time nor the genetic predisposition to look like supermodels. Real women have lives, jobs, families and children. First and foremost, real women have problems, goals and expectations, so even your small STD infested brain can understand why most women don't look or act like you do.

We, the men and women of Earth, have difficult duties to perform, unforgiving lives, and most of us where not born rich or beautiful. Yes, we may not be the smartest in the world, and sometimes we look overwhelmed because we are. We all have troubled pasts and issues, because some other cunt just like you broke our hearts, wasted our youth, and left us like disposable toys. We should all be treated as equal, regardless of race, gender, age, or the amount of money daddy gave us for useless expensive shit. This equality comes with great responsibility on everyone's part, and sometimes with great sacrifice.

Stop lecturing us about the privileges you deserve, the ugliness of others, and the unfairness of life. Please stop using the expression "common people" to identify everyone other than you. Whenever I hear those words coming out of your mouth I feel an urge to punch your skull in. Stop crying about the hunger you never experienced, the hardships you never faced, and all the little cutesy critters you see murdered on TV. Some of them died so you cant rest your perfect ass on genuine leather in your luxury car, the price of which could feed a village. Some of them died so you can have your beauty products, lubricants, tanning lotions and that penis implant your boyfriend desperately needs. I know he's pretty, but someday you'll have to face the fact that he's gay. Trust me I'm a psychologist.

Start acting like a human being before you expect to be treated as such, you sycophantic neo-fascist. Nobody deserves to be mocked for being poor, weak, loving somebody or not having the same values as you. Weakness and poverty are punishment enough, but then again I can't expect you to know that. No one deserves to be treated as a lower form of life just because they can't abide by your unrealistic standards of beauty and wealth. Get off your mighty horse and join the rest of us in the real world, you overfed dimwitted pretentious bourgeois cunt.