Veșnica bântuire a spiritului de sărbători

Acum câteva zile bântuiam prin oraș în căutarea celui mai frumos cadou pentru sărbători. Era a treia expediție în care mă aventuram de la începutul mișcării cripto-crăciuniste care îi corupe pe români în fiecare decembrie. După îndelungi căutări m-am trezit în fața unui raft cu genți de damă, între doi domni care studiau produse inventate pentru un sex pe care nu-l întelege nimeni, nici măcar sexul respectiv. Să nimerești cadoul potrivit pentru o femeie este cumplit de greu. Orice bărbat poate să confirme faptul că preferă să fie epilat de viu pe tot trupul, decât să aleagă un cadou pentru femeia iubită. Pentru bărbați alegerea unui cadou este ca un examen la care se pică foarte ușor. Eu întotdeauna mă simt ca și cum aș fi scos la tablă cu pantalonii umezi și ascultat la chimie în limba maghiară. În lumea misterioasă a femeilor totul este interpretabil. Singura garanție pe care o ai ca bărbat este că nu interpretezi niciodată corect. De asemenea, ochii femeilor sunt susținuți în poziția corectă doar de abilitatea bărbaților de a le înțelege corect, și se dau peste cap de îndată ce aceștia comit o greșală. Pentru un bărbat obișnuit combinația de oftat cu ochi dați peste cap este mai dureroasă decât o bătaie încasată pe stadion.

În primul an de relație lucrurile sunt extrem de simple în privința cadourilor. Dacă găsești pe jos o piatră mai ciudată și o hârtie mototolită, poți să-i faci un fel de aranjament feng shui/potpourri, și să i-l oferi drept amintire a dragostei eterne și indestructibile pe care i-o porți. Inventezi pe loc un text agramat și crezi că te-ai scos: "Iubit-o, piatra pe care ți-o ofer reprezintă tăria sentimentelor mele, iar hărtia mototolită reprezintă eternitatea dragostei pe care ți-o voi purta. Pata aia de shaorma de pe hârtie îl reprezintă pe fostul tău iubit, care încă îți dă târcoale, îți amintește mereu cât de bun era la pat și încă n-a înțeles că e timpul să cânte la altă masă". În primii ani de relație iubita va primi orice cadou cu dragoste și zâmbet călduros. Te va îmbrățișa și se va lăuda prietenelor, care la rândul lor te vor da exemplu de romantism, în timp ce bărbații din jur îți vor arunca priviri de genul "bine că ești tu deștept, paștele mă-tii". Oricâtă atenție sau bani ai investi într-un cadou pentru femeia iubită, există întotdeauna un zevzec din ăsta care i-a dăruit nevesti-sii o bucată de zgură misterioasă învelită în scoarță de corcoduș, drept pentru care femeile au decis pe loc că e cel mai romantic lucru pe care l-au văzut vreodată și reprezintă cel mai bine dragostea. Femeile au abilitatea de a judeca lucrurile într-un mod foarte abstract și flexibil. De asemenea, femeile au darul de a interpreta foarte elaborat sexul masculin, care nu este elaborat de loc.

În timp ce noi ăștia lipsiți de inspirație transpirăm jenați de reacția călâie pe care a provocat-o darul nostru, zevzecul zâmbește triumfător de parcă lui nu i se poate întâmpla niciodată. Din punctul meu de vedere, bărbații care se spetesc muncind pentru familie, asigură confortul și resursele necesare unui cuplu și oferă dragoste sincer, sunt mai romantici decât orice zevzec care a oferit haina iubitei înfrigurate. Dar indiferent de sacrificii sau calități, aparent cu toții plecăm de pe aceeași poziție în cursa pentru romatism. Pe noi cei de cursă lungă ne înspăimântă orice rahat nepalez pietrificat de textura sau culoarea potrivită, pentru că orice gest mărunt are potențialul de a submina percepția femeii asupra unei relații. Am asistat la prăbușirea mentală a unor bărbați care s-au chinuit luni de zile să obțină un lucru rar pe care și-l dorea respectiva, doar ca să li se atragă atenția ulterior că X-uleasca a primit în dar un răhățiș banal, iar ei i se pare extraordinar. Am văzut cadouri geniale și extrem de scumpe care au eșuat glorios în fața unui buchet de flori smulse de lângă șina de tramvai. Așa că toți bărbații sunt înspăimântați pe bună dreptate. Câțiva ani mai târziu complexitatea mecanismului de a dărui creste semnificativ și bărbații încep să se teamă că nu mai ține să te prezinți cu mărunțișuri găsite prin târg. După ce ți-a suportat toate idiosincrasiile, picioarele nespălate, carecterul morocănos și ți-a spălat chiloții cu dâre de frână, dragostea nu mai pare atât de indestructibilă. Cadoul devine un fel de "iartă-mă" generalizat. Începe să arate faptul că bărbații știu că sunt imbecili, dar ar vrea să continui să gătești, să speli, să faci curat și să faci dragoste cum au văzut ei la pagina cinci.

După ani buni de relație misterul și romantismul se mai estompează. Începi să înțelegi faptul că orice femeie, ca orice om, este alcătuită din vrăjeală în proporție de 75% și suflet sensibil cu frustrări personale în restul de 25,5%. De aceea toate femeile sunt ademenite strict cu vrăjeală și pică mereu în aceleași capcane. În ceea ce privește femeia, vrăjeala este alcătuită din două componente. Prima componentă este minciuna pe care ți-o spune ție pentru a avea tu o părere bună despre ea. A doua componentă este minciuna pe care și-o spune ei pentru a avea ea o părere mai bună despre sine. În privința cadoului nu știi niciodată unde să țintești. Dacă oferi un cadou în funcție de vrăjeala pe care ți-o spune ție, simte că nu o înțelegi. Dacă targhetezi cadoul în funcție de vrăjeala pe care și-o spune singură, te poate acuza că o consideri slabă, superficială, sau că nu o înțelegi. Dacă adresezi cadoul laturii sufletești sensibile și fragile, te poate acuza că nu te-ai adresat celorlalte laturi, că nu o înțelegi, sau se poate ofusca pentru că n-a ținut vrăjeala elaborată. Dacă adresezi cadoul laturii cu frustrări personale, o vei răni gratuit pur și simplu, și nu recomand niciodată să țintiți în zona asta. O femeie are atât de multe fațete încăt este imposibil să le identifici sau să le mulțumești pe toate. De aceea bărbații pleacă în căutarea unui cadou cu nezdruncinata convingere că acesta trebuie să satisfacă dorințele unor suferinzi de personalități multiple ce rezidă cu toții în același trup feminin.

Și uite așa stăteam eu între doi masculi, în fața a zeci de genți despre care nu cunoșteam nimic și nu înțelegeam ce ni se întâmplă. Priveam cu un amestec de panică și confuzie ca niște maimuțe tranchilizate. Din când în când priveam unul către celălalt dar nu îndrăzneam să ne recunoaștem neajutorarea. Masculul din dreapta s-a hotărât asupra unei genți de un verde fluorescent. După conversația telefonică în care mințea că nu e la cumpărături, mi-am dat seama că nu era nici cocalar, nici idiot. Era doar un bărbat normal ca și mine, care nu înțelege ce se întâmplă în lumea femeilor. M-am gândit ce reacție stupidă va avea iubita lui atunci când va desface cadoul și va constata faptul că omul alături de care a ales să-și petreacă viața nu o cunoaște câtusi de puțin. Masculul trecut de prima tinerețe din stânga mea a ales o eșarfă mov cu frunze de marijuana. Sunt convins că nu cunoștea suficientă botanică încât să-și dea seama de natura frunzelor de pe eșarfă. Probabil nici primitorul cadoului nu avea noțiuni de botanică. Mă amuză gândul că undeva prin București umblă o doamnă serioasă, în vârstă, învelită într-o eșarfă pe care o poartă cu inima strânsă doar pentru că e cadou, și care află într-o zi că alea sunt frunze de marijuana. M-am hotărât să ies din magazin fără nici o geantă. Într-un final am ales o sumă de obiecte nereprezentative, despre care știam că nu vor stârni reacția la care speră orice bărbat. După ce că știam că eșuasem și urma să dezamăgesc, am mai avut și tupeul să-mi cumpăr un clopoțel pe care scrie Ring For Sex. Dar... așa sunt bărbații, știu cum să ceară.

Pe drum către casă mă gândeam că este stupid să dăruiești obiecte neînsuflețite. Uneori unei femei poți să-i faci cadou o curățenie generală în toată casa, alteori poți să dăruiești un umăr pentru plâns. Căteodată e mai bine dacă dăruiești liniște sufletească. Cele mai bune lucruri de pe pământ nu le poți găsi în magazin. Nu poți cumpăra nici o noapte de dragoste, nici o zi de leneveală nonșalantă pe canapea. Într-un fel cadourile obișnuite reprezintă măsura în care nu ne cunoaștem unii pe ceilalți, dar și faptul că nu știm ce vrem de la noi înșine, lume sau viață. Din nefericire, în lumea modernă darul a căpătat mai multe semnificații decât obiectul sau gestul în sine. După ani petrecuți alături de cineva avem pretenția de a fi cunoscuți și satisfăcuți de acea persoană fără a ne întreba măsura în care ne-am lăsat cunoscuți. Căutăm apreciere prin acceptarea unor obiecte. Dăruim de multe ori pentru a ascunde măsura în care nu putem înțelege ce reprezintă cei de lângă noi. Suntem bântuiți de spiritul ocaziilor speciale. Alergăm înfricoșați în căutarea unor obiecte care să ne facă defectele mai tolerabile.

Teoria conform căreia gestul contează și cadourile reprezintă dragoste este complet falsă. Dragostea este singura metodă de a arăta că iubești. Din câte îmi dau seama este singurul termen din vocabular care descrie o trăire, o acțiune, o stare, o suferință, și o filosofie de viață, toate în același timp. Cadourile nu reprezintă iubire sau înțelegere, ci doar obiecte sau gesturi. Gesturile pot minți, obiectele se strică, numai dragostea rămâne dragoste.

Apocalipsa de creier

Pentru prietenii care nu știu unde să mă gaseasca, menționez că zona de București în care locuiesc este Insula Doctorului Moreau, colț cu 1984 (cartea sau filmul). Am ajuns la concluzia că pentru mine sfârșitul lumii e în fiecare zi. Pentru că molozul, ruinele, craterele fumegânde și mutanții radioactivi din fața blocului, nu sunt un semn clar că s-ar fi întâmplat ceva ieșit din comun, trebuie să întreb mereu pe cineva dacă a sosit apocalipsa. Uneori îmi vine să ies din casă cu staniol pe cap și chiloții trași peste pantaloni, să întreb pe toată lumea dacă vine sfârșitul și să urlu citate din Paris Hilton.

Mulți dintre noi își caută locuințe cât mai aproape de centru, fascinați de forfota și luminile orașului. Eu am ajuns să locuiesc în periferie complet accidental, dar în timp am devenit fascinat de luminile CET-Vest-ului și de forfota intestinală pe care ți-o provoacă apa de la robinet. Pus în fața celibatului împlinit și cu toate posesiile lumești în portbagajul mașinii, a trebuit să aleg la repezeală unul din locurile pe care mi le prezenta agentul imobiliar în timp ce se abținea să nu râdă. Trecut prin apocalipsa unei relații de lungă durată și batjocura unui agent imobiliar, am ajuns în mlaștina pustie și plină de gunoi în care locuiesc și astăzi. Mi-am dat seama că o ghilibardea nucleară detonată peste cartier nu ar schimba nimic din peisaj, ba chiar ar mai curăța praful. Ceea ce mă întoarce mereu din depresia pe care mi-o provoacă locația, este faptul că eu dau două sute de euro pe chirie în haznaua asta uitată de primarie, dar vecinul a cheltuit câteva sute de mii pe vila imensă în dormitorul căreia mă holbez eu de la geam.

Vecinul de la vilă are o nevastă frumusică foc, dar care nu se mai epilează de când a auzit de apocalipsă și nu prestează nici apropiere trupească. Burtosul trece printr-un cataclism personal și e mereu morocanos. Trântește și bufnește frustrat, dar numai când iese din casă și crede că nu-l vede nimeni. De altfel, expresia extrem de rigidă a nevesti-sii mă face să cred că ăla micu a fost prelucrat prin așchiere, nu conceput și născut prin metode clasice. Știu toate astea nu pentru că sunt voyeurist, ci pentru că n--am încotro. Proiectul dezvoltatorilor a stipulat faptul că toate ferestrele blocului și ale vilei trebuie să fie nas în nas. Când toți ghiorțoii îți scuipă semințe de la balcon direct în supică, se pierde din farmecul de a mânca pe terasa unei vile de lux. Dar asta nu împiedică pe nimeni să-și toarne casă între blocuri. Asist zilnic la o catastrofă urbanistică.

Lista cu locatarii din imobilul în care locuiesc arată ca inventarul unui experiment antropologic eșuat. De la suporterii virulenți, maneliștii excitați, de la pițipoancele acre și până la feministele scârbite de bărbăția românului, toți participanții la sfârșitul lumii respectă tematica peisajului. Din pricina radiațiilor probabil, vecinii au evoluat să comunice răstit și neinteligibil. Peste tot auzi vocale urlate și consoane zemoase rostite apăsat. Sunt înspăimântători câteodată, mai ales pentru cei care vizitează planeta pentru prima dată, nu-i potolești nici dacă le arunci niște mezel de la geam sau bere la pet. În fiecare lună (aprox. 28 zile), feminista militantă de la parter capătă o problemă cu faptul că exist la un etaj mai sus. Mă înfierează pentru că fac gălăgie seara la opt, bate la ușă din orice și mă întreabă dacă nu cumva îmi molestez femeia. Încerc mereu să-i explic că este absurd, eu sunt discret când dau la ficat, și prietena mea știe să încaseze bărbătește (adică în liniște).

Eu nu mă supăr când mirosul experimentelor ei culinare îmi face pisica să intre în călduri și apartamentul devine nelocuibil. Nu comentez atunci când aspiră toată casa în puterea nopții. Nu am bătut la ușa ei niciodată s-o rog să-și oprească dispozitivul de supt, asta pentru că înțeleg frustrarea sexuală și singurătatea. Uneori mi-e frică să-i reproșez zgomotul pentru că nu știu dacă întradevăr dă cu aspiratorul, sau e sunetul obișnuit pe care îl face ea în repaus. În primul weekend după ce m-am mutat la sfârșitul lumii, mi-am chemat niște prieteni să-mi sărbătoresc statutul de celibatar catastrofă. O jumătate de oră mai târziu făceam cunoștință cu feminista care se plângea că e sâmbătă seară și ea se odihnește. După ce am trecut prin lumea postapocaliptică a dating-ului în România, am păcălit o femeie să se mute cu mine. Nu obișnuiam s-o satisfac la așternut, dar de când a început să se plângă vecina de zgomote noi, am început și eu să mă străduiesc doar așa ca să-mi pun ambiția.

Am învățat să îmi parchez mașina la două stații de casă, pe un crater cu pretenții de trotuar. Deși locurile de parcare de la sfârșitul lumii nu sunt alocate nici de Satană, nici de ADP, asta nu împiedică mutanții, cu câte trei mașini care adună praf în fața blocului, să-ți zgârie caroseria pentru tupeul ordinar de a fi parcat pe locul lor. După două trei zgârieturi apăsate cu cheia, am înțeles principiile după care funcționează jungla postapocaliptică. Ideea este că nu sunt intoleranți, doar că universul este locul lor și tu nu ai ce căuta în el, Când cobori către parcare vecini se hlizesc și îți arată satisfăcuți zgârieturile tremurate de pe mașină. Nu poți sta mult de vorbă cu ei pentru că trebuie să plece urgent la vot. Și eu mă grăbesc să stau la coadă pentru niște hârtii care nu înseamnă nimic. Mă duc să simt cum se sfârșește lumea din cauza birocrației. Mă duc la urnă să contribui la catastrofa politică. Mă duc la mall să văd cum uită românii de apocalipsa economică și cumpără tot ca și cum ar fi întradevăr sfârșitul. În timp ce mă pierd în mulțime sunt martor la apocalipsa limbii române și a bunului gust.

În legătură cu apocalipsa de pe 21, 12 sau 212.221, mă gândesc că numai aroganța specifică umanității ne-ar putea face să credem că universul funcționează după același fus orar ca noi. Parcă văd extratereștrii cum stau cu ochii pe ceas să vadă când pică 21.12.2012, de teama că o să piardă spectacolul distrugerii planetei Pământ în 3D. Pe de altă parte sunt convins că dacă mâine ar începe apocalipsa cu pogorârea din ceruri a lui Hristos călare pe Buddha și cu Mohammed în poală ciupindu-l vesel de obrăjori, cinismul și aroganța ne-ar determina să-i ignorăm cu desăvârșire. Singura metodă prin care Iisus Hristos ar avea șanse să transmită vreun mesaj ar fi ca victimă într-un reality show televizat. Rămâneți cu noi, urmează Răstignirea 2, invitat special Iisus Hristos. Dacă nu apare în Libertatea și nu are niște stenograme ascunse undeva sau o relație picantă, nu interesează pe nimeni.

Lumea a început cu afirmația: "Mușc din măr pentru că vreau să știu dacă sunt grasă", și se va sfârși cu "Am luat multe pentru că erau la reducere!". Așa că nu mai simt nevoia să întreb dacă a sosit sfârșitul lumii. Sfârșitul a început demult. Trăim apocalipsa bunului simț, sfârșitul compasiunii, empatiei și al rațiunii. Trăim într-un cataclism perpetuu.

Pantaloni cu un singur crac.

Am plecat să-mi cumpăr o geacă, prilej cu care am constatat că românii sunt malformați. Toate gecile pe care le-am probat aveau mânecile de aceleași dimensiuni indiferent de mărime, umerii foarte înguști și taliile foarte largi. Cred că designerii targhetează pentru supraviețuitorii de la Cernobâl, suferinzii de scolioză și cocoșații cu burtă sub 1.75 înălțime. În tot acest timp mă înghionteam prin puhoiul de consumatori care nu auziseră de criza economică. Priveam în jur cu o ușoară senzație de panică. Ieșeau cărucioarele cu aparatură și alimente de ziceai ca luase foc mall-ul. De gura consoartei care nu vroia să mă vadă ieșind cu mâna în buzunar din al cincilea mall, mi-am cumpărat o pereche de bocanci maro. Am ajuns cu bocancii acasă și am constatat că n-am la ce să-i port. Trecând peste faptul că bocancii sunt de un maro foarte "proaspăt" și nu se potrivesc cu nimic, șifonierul meu conține mai multe țoale negre decât dulapul unui ninja, iar eu mă confrunt de o viață cu obsesia de a asorta coloristic pantofii cu o hanță din partea de sus a trupului.

Odată ajuns în fața șifonierului am realizat că mă îmbrac ca un fel de mercenar oligofren, care încearcă cu disperare să se camufleze noaptea printre loganurile din București. Dacă mâine aș fi invitat undeva unde ar trebui să fac impresie artistică, aș avea foarte puține opțiuni vestimentare respectiv: asasin oligofren, sinsitrat, sau recuperator ucrainean. În schimb dacă încălzirea globală va transforma vreodată România într-un deșert radioactiv așa cum îmi doresc, am tot echipamentul necesar pentru supraviețuire de la bocanci până la chiloți. Dulapurile mele sunt pline de chestii pe care nu le poți purta în nici un anotimp pe... pământ. Am bocanci și haine pentru deșert, am țoale pentru descinderi în Afganistan, am pantofi sport pentru pilotat mașina și haine pentru camuflaj urban. Ca orice bărbat care n-a atins trafaletul niciodată, am haine de zugrăvit și treburi casnice murdare. Am mănuși tactice pentru pistol și echipament pentru a face față oricărei situații în care sunt implicați bubuli, teroriști, extratereștri sau operativi CIA. Dar dacă mă trimiți la colț să cumpăr țigări, nu numai că nu știu cu ce să mă îmbrac, dar o să-mi mut curul din birou în mașină încălțat în ghetele contragrip pe care nu le alerg niciodată, și o să dărdăi cu mucii înghețați de frig arătând ca-n Supremația lui Bourne. Sunt genul de bărbat lipsit de mister (creier) care își cumpără numai țoale comode sau utile. Paleta de culori variază de la gri șobolan la negru. Îmbrăcat arăt la fel de prost ca și dezbrăcat, singura diferență este că râde lumea mai puțin dacă sunt îmbrăcat.

Atunci când ascult de o femeie bine intenționată de pe lângă casă, sau de una pe care vreau să o am lângă casă, îmi cumpăr lucruri elegante în care nu mă regăsesc și care mă stânjenesc teribil. Mi se spune că îmi șade bine și cred pe cuvânt, dar toate hainele în care arăt bine mă stresează cumplit. Mă jenează, mă mănâncă, îmi strivesc diverse părți anatomice, sau mi le repoziționează astfel încât să le simt prezența mereu. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să te simți urât trebuie să-ți cumperi haine frumoase. Dacă nu ți-ai simțit burta niciodată, se rezolvă cu o cămașă elegantă slim fit. Dacă nu ți-ai simțit bucile inegale aproape inexistente, îți trebuie blugi de firmă. Dacă vrei să te simți micul gigant, recomand lenjeria intimă Hugo Boss, care cred că a fost născocită pentru eunuci cu picioare scurte și fese de olimpici la slalom. Nu sunt nici pe departe binecuvântat de la Dumnezeu, dar unii chiloți bărbătești sunt croiți astfel încât lărgimea să se adune toată între fese și strâmtețea să te lase fără urmași.

Ești invitat undeva. Îmbracă-te și tu elegant dragă! Îți alcătuiești o vestimentație completă și după o oră de ajustări ieși în sfârșit pe stradă arătând brici. Nu mai contează că pantalonul în combinație cu chiloții de firmă te fac să mergi ca victima unei hemipareze. Nu are împortanță că ți-ai sugrumat burta, ți-ai porționat șuncile ca la abator, ai mutat ficatul mai sus, respiri ca un șoricel muribund și îți pierzi senzația la vârful degetelor. Ideea e că în sfârșit arăti elegant. Cei din jur îți fac complimente sincere în timp ce tu zâmbești ca un retardat care a făcut pe el. Tot drumul te gândești că dacă scapi telefonul pe jos, dracu se apleacă după el fără să-și amputeze un ou. Dacă te împiedici ai garanția că o să dai direct cu porțelanul de bordură din pricina hainei care îți forțează mâinile pe lângă trup. După jumătate de oră pantofii încep să sape în carne vie, cămașa te-a lăsat fără oxigen la cap, și te rogi la bunul Dumnezeu să te poți așeza undeva înainte să izbucnești în lacrimi ca o școlăriță. Mergi pe stradă ca un țap atins de streche și speri din tot sufletul că nu se mănâncă în locul în care ai fost invitat, pentru că ai șanse mari să chiorăști pe cineva dacă sare nasturele de la pantalon. Cănd intri pe ușă constati cu stupoare că toată lumea e la tricou, adidași și pantaloni largi...

Ce să-ți aducă moșul, o minoră, heroină sau pistol?

Peste tot în lume legislația care regulează domeniul IT&C este destul de vagă și se aplică suficient de strâmb încât să nu pot avea încredere în succesul nostru ca civilizație. Atunci când nu dau buzna peste școlărițe pentru mp3-uri piratate cu Justin Bieber, polițiștii internetului dorm cu falca pe dial-up. Pe timpul cât sunt treji agenții încearcă să aplice acte, sope și pipe visate de cu seara, în speranța deșartă că n-o să mai furăm filmele companiilor care îi sponsorizează, și că o să plătim 60 de euro pe un dvd de rahat. Nu e vina consumatorilor că producătorii au avut nevoie de jumatate de miliard ca să spună o poveste de un milion. Faptul că n-au de unde scoate investiția este o tragedie care ne ține pe toți nedormiți. Ieri am plâns pentru Warner Bros., astăzi pentru Dreamworks, oare ce-or mânca săracii.

Oficialii înfierează pirateria online și hackerii, dar cred că ar trebui să ne întrebăm în ce măsură pun hackerii în pericol viața oamenilor de pe planetă sau stabilitatea economică. Ultima oară când am citit știrile, nici hackerii și nici pirații online nu erau responsabili pentru criza globală sau sărăcirea populației. Pentru visteriile goale ale multor națiuni sunt de vină pirații ăia la costum și cravată, care se felicită între ei pe la conferințe impunătoare, nu buimacii din fața calculatoarelor. Faptul că maică-mea mi-a împrumutat un cd cu Fleetwood Mac nu a falimentat nici o casă de discuri. În afară de câteva mici furtișaguri online și două trei scurgeri de informație bine venite, marile țepe le trag tot politicienii și bancherii, cu multinaționalele lor cu tot. Trebuie să întelegem că responsabilii cu securitatea online sunt plătiți de multinaționale, nu trăiesc din salarii de bugetari, și ca atare trebuie să apere interesele sponsorilor. De multe ori politicienii sunt obligați să ascundă ilegalități uriașe și să arunce consecințele în cârca populației (vezi definiția cuvântului bailout).

De ceva vreme explorez Dark Web-ul. Pentru neinițiați, Dark Web, Deep Web sau Undernet este denumirea dată zonei de internet pe care nu o indexează motoarele de căutare (ex. Google) și nu este imediat accesibilă tuturor. În această zonă conținutul nu este întotdeauna legal, supravegheat sau sigur, și navigarea se face pe proprie răspundere. Latura întunecată a internetului alcătuiește cea mai mare parte a universului online (mai mult de două treimi) și nu este de fapt nimic deosebit. Ea reflectă omenirea în toate aspectele ei în aceeași măsură în care o reflectă și internetul de suprafață. Recunosc că ceea ce a început ca o curiozitate morbidă, pe parcurs s-a transformat într-un coșmar. Pentru a te scufunda cu succes în adâncurile Deep Web trebuie să te înarmezi cu câteva cunoștinte de securitate și networking, o bază minimă de software gratuit (pentru "garantarea" anonimatului), multă răbdare și un pic de intuiție. Prefer să nu intru în detalii tehnice dar vă sfătuiesc să vă documentați serios înainte de a demara astfel de activități. De asemenea trebuie să vă gândiți la posibilitatea că într-o zi va trebui să-i explicați unui polițist cu opt clase ce este acela IP spoofing sau Tor Network.

La suprafață Dark Web este plin de nimicuri plictisitoare și informații triviale. Este un labirint de link-uri moarte, pornografie, site-uri inutile, viruși, viermi și boți enervanți. În punctul acesta e foarte ușor să te dai bătut și să tragi concluzii pripite. Până la urmă fiecare dintre noi are o capacitate limitată de a tolera pisicuțe roz, pornografie cu pitici și poezii imbecile scrise de copile în călduri. Dacă te lași purtat de val și te țin nervii să continui călătoria mai adânc, vei ajunge intr-o zonă mult mai interesantă. Aici, la mare adâncime găsești biblioteci și arhive imense, inclusiv cea a congresului american. In Dark Web exista un adevărat tezaur cultural al planetei. Este un loc în care rezidă toate lucrările științifice, tezele și operele de artă traduse vreodată în format digital. Poți afla despre orice, de la operele complete ale lui Victor Hugo până la detalii despre design-ul focoaselor nucleare în trei stadii.

Din nefericire, în străfundurile cele mai întunecoase ale Dark Web-ului există o grotă a mizeriei umane, care te marchează profund. Aici se află raiul celor cu probleme severe la bibilică, și începi să înțelegi de ce nu indexează nimeni zona asta. După rătăciri pe message board-uri, forum-uri și căutări bezmetice ajungi într-o zonă a internetului care îți întoarce stomacul pe dos și te marchează pe viață. Colcăie de pedofili întărâtați și cantitățile uriase de pornografie infantilă te fac să realizezi măsura în care autoritățile sunt desprinse de realitate. În timp ce legiuitorii sunt preocupați de puștimea care fură muzica și filme, scursurile umanității își împart copiii abuzați pe board-uri private și fac bani cu nemiluita de pe urma onaniștilor debili. Pedofilii sunt foarte amabili și sar imediat în ajutorul începătorilor. Oferă pachete de criptare a datelor și asistență pentru doritori. Se poate lua legatura cu indivizi care pun minori la dispoziția unor "persoane de incredere". Mă întreb de ce nu-i găsește poliția, dacă unui netot ca mine i-au trebuit doar câteva zile. Genul asta de suboameni, odată dovediți în instanță ar trebui castrați și incinerați în public, dar continuă liniștiți negoțul cu suflete. Sunt protejați de ignoranța poliției, o justiție impotentă și anonimatul online. 

Nu am să intru în detalii cu privire la pedofilie și mecanismele ei din Dark Web pentru că nu am rezistat psihic să aporfundez cercetările. Pot doar să vă spun că oroarea a atins paroxismul atunci când am citit despre un provider care vindea fete între 16-23 de ani, cu livrare la domiciliu în orice țară din UE și garanția că sunt sănătoase. Le descria ca fiind "young, vibrant, sexy and very compliant". Prețurile nu erau exorbitante dar erau suficient de mari încât să trădeze faptul că fetele erau vândute, nu "închiriate". Printre multe alte orori mari și mici, crime filmate, execuții, necrofilie, printre abuzuri, perversiuni și exploatări ale omului de către om, am mai găsit și alte lucruri "interesante":

enlarge

Arms Depot vinde armament ușor oriunde în lume, fără documente și cu garanția anonimatului. Tranzacțiile se fac pe baza unor pachete criptografice oferite de vânzător și a unor instrucțiuni stricte care duc la anularea înțelegerii dacă nu sunt respectate. Armele se livrează pe bucăți (minim trei) în colete ecranate, sau prin curier special. Pachetele includ instrucțiuni pentru reasamblare. Plata prin bitcoin sau cash. Toate armele sunt noi și neidentificabile, iar la achiziționarea mai multor produse se oferă reduceri de până la 30%. Pistoalele vin la ofertă cu 100 de cartușe gratuit, armele lungi și de asalt vin cu 300 de cartușe. Un Glock 17 9x19mm cu seriile răzuite costă 777.56 USD (plus shipping). Furnizorul garantează toate livrările, își laudă contactele vamale și clienții de pe forum par a fi multumiți de servicii. Cu un Lapua .338 poți schimba destinul unei națiuni de la doi kilometri distanță. Arms Depot este succesorul unui site inchis de FBI acum căteva luni, a mutat serverele în altă locație, a schimbat o adresă și afacerea continuă. 

enlarge

Silk Road vinde droguri de mare risc, heroină la reducere, aparatură ilegală și documente falsificate de o calitate ireproșabilă. Am văzut un pașaport de România la nici trei mii de dolari, cu toate hologramele și dispozitivele de siguranță impecabile. Numai pe cel românesc îl cunosc suficient de bine încât să mă pronunț cu privire la calitate. Userul oferea și un pachet complet cu pașaport, carte de identitate, permis de conducere și certificat de naștere pentru UE si SUA. La secțiunea hardware puteți licita pentru un avion Gulfstream III second hand, cu upgrade antiradar și pentru zboruri de joasă altitudine. Din motive evidente, nu pot da detalii despre cum se poate lua legătura cu vânzătorul care menționează că asigură "all paperwork, proper flight history and registration". În afară de avion am mai găsit aparatură militară de bruiaj (mare intensitate), vehicule blindate Ex MOD Land Rover, și droguri de toate felurile, de la iarbă până la MDMS, LSD și cocaină. Silk Road a început afacerea ca magazin online de droguri, dar în timp s-a extins. După câteva contre cu FBI-ul apele s-au liniștit și afacerea merge strună.

enlarge

enlarge

Am găsit servicii de transport nedetectabil în orice țară din lume. Facilități de cazare în locații sigure la destinația aleasă. De asemenea oferte de suport logistic militar sau civil. Colindând prin labirintul online începi să-ți faci o idee despre cât rahat mănâncă autoritățile în legătură cu terorismul. După ceva căutări am reusit să găsesc un site care oferă intermediere pentru contracte de asasinat. Prețurile sunt piperate și variază în funcție de victimă. Politicienii și figurile publice sunt mai costisitor de omorât după cum ați bănuit și voi. Am văzut oferte care încep de la 5000 USD și ajung până la 500.000. Trebuie să te fi supărat cineva tare rău încăt să cheltui atâția bani cu uciderea lui. Eu unul de banii aștia aș pleca într-o vacanță, ca să uit de stress-ul pe care mi l-a provocat respectivul. Niște Sud-Africani oferă servicii de colectare și transport a specimenelor biologice umane pentru cercetări de laborator (organe umane). Țineau să menționeze că specimenele sunt anonime, imposibil de detectat și că se asigură confidențialitate maximă. Poți cere documente criptate prin e-mail, nu țin fișiere incriminante pe site, și folosesc un limbaj căt mai vag pentru a lăsa mereu loc de interpretări.

enlarge

Am găsit un butic rusesc care îmi făcea o reducere de 2.000.000 USD la un avion de lupta A 10 Thunderbolt în valoare de 11.700.000 USD. Sub dosarul de specificații era trecută o listă de muniții disponibile, inclusiv cele interzise prin convenția de la Geneva, și tratatele NATO. Ăștia nu sunt vagi deloc și nu au probleme cu FBI-ul. Ucraina și Rusia nu sunt semnatare și ca atare nu sunt obligate să se supună nici unui acord internațional cu privire la vânzarea de armament. Plus că pe ruși îi doare în cur de restul lumii, mai ceva ca pe americani. Mediatorul online era foarte politicos și amabil, un adevărat profesionist. Încă nu știu dacă să vreau focosul cu cap fragmentar la doar 45.000 USD, dar trebuie să mă hotărăsc repede pentru că au mai ramas doar patru. Cred ca băieții fac reduceri pentru că Organizatia Drepturilor Omului a declarat focoasele cu fosfor alb ca fiind cele mai inumane arme de pe Pământ. (Pentru necunoscatori Google: white phosphorus rockets)

Din considerente morale și de conștiință, nu am să detaliez ororile din Dark Web sau cum le puteți accesa. Adevărul crunt este ca le puteți găsi și voi cu un pic de răbdare. Pot doar să remarc absurdul situației în care s-a ajuns cu lupta împotriva pirateriei online. Fără piraterie România ar fi rămas în secolul 20. Nu-și permite nimeni să investească sute de mii de dolari ca să învețe câteva programe, în speranța că va găsi un job care să acopere datoriile. Fără piraterie nu ar exista programatori, graficieni, artiști, editori, designeri, sunetiști, ingineri, regizori, operatori, developeri, sau orice altă forma de profesioniști din sfera digitală (adică secolul 21). Problema reală o reprezintă tranzacțiile de carne vie și moarte sigură, nu faptul că un puști a dat jos un film de pe torrent. Există companii legitime care comit ilegalități monstruoase în mediul online. Există grupuri care fac trafic de organe, oameni, armament, informație, droguri, și materiale biologice care ar putea anihila specia umană. Când văd caraliii înarmați, echipați ca pentru Kabul, cum descind în forță peste puștime pentru că jucau un joc piratat, mă apucă scârba. Autoritățile la nivel global sunt plătite regește pentru impotență și se fac că nu înțeleg cine e dușmanul real. De asemenea nu își dau seama că un sfert din puștime ar putea îngenunchea poliția cu trei pungi de pufuleți, două energizante și un laptop.

În timp ce jurnaliștii de investigație scriau articole despre depresia Oanei Zăvoranu, undeva în România o fetiță cădea pradă traficanților de carne vie și pedofililor din Dark Web. In timp ce mulțimile se înghesuiau să golească rafturile de sărbători, undeva în lume exploda un focos la super ofertă cumpărat de pe net. Nu mă miră faptul că pe țugurlan nu-l interesează cât costă fică-sa pe piața neagră și preferă să scrie despre vaginul țoapelor de la televizor. Trăim într-o lume care încă nu a reușit să demonstreze că merită să existe. 

Și apropo, Anonymous sunt un grup de operativi deep cover amplasați în miezul comunității de hackeri pentru a controla și manipula informația. Dacă ajung într-o bună zi în șanț, cu capul în flăcări și paișpe gloanțe înfipte în spate, să știți că de la diabet mi s-a tras.

To a beautiful girl I know

Yeah... men have a gut. We are sometimes bald, and not all of us are endowed like porn stars. Some of us are poor, some of us are old, some of our women have small or saggy breasts, fat around their waist, and don't have the time nor the genetic predisposition to look like supermodels. Real women have lives, jobs, families and children. First and foremost, real women have problems, goals and expectations, so even your small STD infested brain can understand why most women don't look or act like you do.

We, the men and women of Earth, have difficult duties to perform, unforgiving lives, and most of us where not born rich or beautiful. Yes, we may not be the smartest in the world, and sometimes we look overwhelmed because we are. We all have troubled pasts and issues, because some other cunt just like you broke our hearts, wasted our youth, and left us like disposable toys. We should all be treated as equal, regardless of race, gender, age, or the amount of money daddy gave us for useless expensive shit. This equality comes with great responsibility on everyone's part, and sometimes with great sacrifice.

Stop lecturing us about the privileges you deserve, the ugliness of others, and the unfairness of life. Please stop using the expression "common people" to identify everyone other than you. Whenever I hear those words coming out of your mouth I feel an urge to punch your skull in. Stop crying about the hunger you never experienced, the hardships you never faced, and all the little cutesy critters you see murdered on TV. Some of them died so you cant rest your perfect ass on genuine leather in your luxury car, the price of which could feed a village. Some of them died so you can have your beauty products, lubricants, tanning lotions and that penis implant your boyfriend desperately needs. I know he's pretty, but someday you'll have to face the fact that he's gay. Trust me I'm a psychologist.

Start acting like a human being before you expect to be treated as such, you sycophantic neo-fascist. Nobody deserves to be mocked for being poor, weak, loving somebody or not having the same values as you. Weakness and poverty are punishment enough, but then again I can't expect you to know that. No one deserves to be treated as a lower form of life just because they can't abide by your unrealistic standards of beauty and wealth. Get off your mighty horse and join the rest of us in the real world, you overfed dimwitted pretentious bourgeois cunt.

Scrisoare de la Mos Craciun catre copii.

Dear customer,

Giving away expensive toys and being rewarded through cookies, and good behavior is no longer a sustainable business model. Santa Claus in agreement with North Pole Company's LLC board of directors, understands the current global economic environment, and has decided to mitigate the effects of negative growth observed in the last four business quarters.

Euro zone austerity, shrinking foreign markets and the reduction of our investment portfolio has determined some changes in corporate policy. Shifting focus towards decreased spending, stock options renegotiations and considerable corporate downsizing, Santa Claus and all its subsidiaries will reduce workforce redundancy, prevent further damages being sustained and hopefully reverse this downtrend.

We regret to inform you that due to the global financial climate and North Pole's rising sovereign debt to over 65% of GDP, we can no longer continue providing our services free of charge. A modest monthly fee will be applied to all clients who wish to continue our business relationship. For underprivileged customers we offer free financial audit and counseling, also we will provide the same quality services if backed by mortgage or collateral guarantees.

With the best interest of its clients in mind, Santa Claus, North Pole Co. LLC and all its subsidiaries wish to express their gratitude for your continued business. Feel free to address your concerns to our Customer Care services.

Best regards,

Santa Claus, North Pole Co. LLC, Claus Investments & Securities LTD, Northern Defense Dynamics Corporation, Reindeer Systems Inc. and RedElf Equity & Asset Management.

Aforementioned financial entities property of Goldman Sachs & Co. All rights reserved.

photo by Dan Pavel

România, gazda olimpiadei de sindrom Tourette

Toată lumea bombăne, zbiară, înjură, scuipă și claxonează. Toți se grăbesc, se împing brutal, nimeni nu zâmbește și nu are timp să se poarte uman cu celălalt. Sunt mulți oameni pentru care reacțiile exagerate au devenit singurul răspuns la orice stimul. Comportamentul ăsta abuziv, reacțiile violente, invidia, lipsa de politețe și ura gratuită, trădează grave probleme emoționale și dezechilibre interioare. De asemenea, a început să fie evident numărul mare de persoane cu boli psihice care hălăduiesc netulburate pe străzile patriei. Unii dintre noi dau semne că le-a ajuns de mult cuțitul la os și îmi lasă impresia că acasă recită din scriptură în timp ce își ascut toporiștile. Așa cum în America există Casual Friday, în România există Creepy Unexceptable Behaviour Day... every day.

Majoritatea interacțiunilor par răstite, smucite, și dau un aer de salon psihiatric. Tonul jignitor cu care răspund românii chiar și la cele mai banale întrebări, trădează faptul că suferim de un complex de superioritate la nivel național. Unii dintre noi aleg să-și manifeste nemulțumirile folosind mai multă salivă decât silabe. Alții dau în clocot și capătă simptome specifice apoplexiei. Românul are abilitatea de a se înroși într-o asemenea măsură încât nu-i mai distingi rasa și nu-l poți descrie poliției.

Mă întristează sociopatia și încrâncenarea permanentă. Daca ai vreme de colindat -- și la cât se muncește în România, toată lumea ar trebui să aibă vreme de colindat -- o să te izbească negreșit numărul foarte ridicat de birjari atinși la bilă care spumegă la gură din te miri ce. Accept că e greu să existăm într-o lume ostilă, simt zilnic presiunea și stress-ul. Empatizez cu toți stresații. Nici mie nu-mi vine să fiu mieros și să dansez pe străzile capitalei aruncând cu flori în timp ce fredonez Lady Gaga. Decât dacă nu-mi respect tratamentul.

Presiunile la care suntem supuși zilnic împreună cu educația deficitară ne infiltrează psihicul și generează deviații de comportament care ar trebui controlate. Fără să ne dăm seama, începem să interacționăm ca niște damblagii (se vede că am făcut psihologia) și întreținem un sistem parșiv care ne dezumanizează. Acționăm în favoarea lui de fiecare dată când manifestăm brutalitate, ură sau intoleranță. Am fost învățați să nu simțim bucurie, să batjocorim bucuria altora și să le stingem speranța cu "realismul" nostru tipic românesc. Cine nu știe cum se manifestă realismul românesc trebuie să-și amintească câte reacții încep cu: nu se poate, nu există așa ceva, nu e normal, n-are rost, nu ne dă nimeni, lasă că merge așa, mai dă-l dracu și pe ăla.

Căutăm justificări pentru a dușmăni pe cineva în încercarea disperată de a distrage atenția de la propriile eșecuri. Găsim mereu metode prin care să alimentăm frustrările și să-i descurajăm pe cei din jur. De ce dracu' vrei tu chestii care ți se cuvin? De ce dracu' ai tu mai mult decât mine? Uite-o și pe târfa aia, care e târfă pentru că nu mă place? De ce nu dau toți ăștia la sapă, să vadă și ei cum e? De ce nu ești tu ca mine, ca să mă simt mai bine despre mine, deși nimeni nu e ca mine, pentru că eu sunt mai special decât toți? Am fost învățați să invidiem, să judecăm pripit și să privim totul cu sarcasm.

În capitolul unu, paragraful întâi din manualul "Cum Privesc Românii Lumea", este scris: "Dacă te bucuri de prieteni ești idiot. Dacă te bucuri de copii și familie ești ignorant. Dacă te bucuri de soare, peisaj sau atmosferă, ești gay. Dacă te bucuri de cultură ești figurant. Dacă te bucuri de muncă și colegi ești pupincurist. Dacă te bucuri de singurătate ești onanist. Dacă te bucuri de sex ești un pervers obsedat. Dacă te bucuri de dragoste, ești un fătălău naiv și sperăm să te înșele nevasta. Pasta de dinți este un mit. Lenjeria schimbată prea des duce la impotență. Dușul deschide porii și provoacă răceala. Dacă nu găsești ceva în mall înseamnă că nu există. E ok să te îmbraci ca un rockstar în orice situație. Roșcatele sunt diavolul."

Ideea de bază este că dacă ai ceva, faci ceva, sau dacă îndrăznești să te bucuri de ceva, nu ești un bun român și trebuie să fii înjurat. Pentru turiștii care vor să viziteze meleagurile noastre, trebuie precizat că singurele motive de bucurie aprobate oficial sunt: răul altuia, banii nemunciți și statutul social. În pauzele în care nu abuzăm verbal sau fizic de cei din jur, ne găndim cu nostalgie la potențialul pe care l-am avut în trecut și la toate promisiunile care ni s-au făcut. Cei care și-au atins limitele și nu găsesc nici un motiv de bucurie în propria viață, măscăresc reușitele altora după care se foiesc în dormeză întrebându-se ce dracu s-a întâmplat cu toate visele lor. Păi ce dracu să se întâmple? Nu puteam fi o națiune de astronauți și primadone. Chiar nu știa nimeni că n-o să pârâie țara de genii, fotomodele, virtuoși și playboy miliardari? Cineva trebuia să măture pe jos și să împungă șobolanii cu bățul pe marginea autostrăzii. Cineva trebuia să cojească rahatul de pe faianța toaletelor. Toată lumea are aceleași drepturi și oportunități doar teoretic. Nu ne-am născut egali și nu toată lumea poate să-și îndeplinească visele din copilărie. Nu e cinstit deloc, dar asta e lumea în care trăim. 

Există demnitate în orice meserie. Marele egalizator este faptul că orice om poate fi onorabil, bun, corect și civilizat. Mătura nu dezonorează. Trafaletul nu umilește pe nimeni, nici tomberonul de gunoi. Sărăcia nu înjosește, numai oamenii au abilitatea de a se înjosi față de ceilalții. Unii români aleg se umilească între ei doar pentru că pot. Aparent se simt mai valoroși atunci când devalorizează pe altcineva. Succesul altora trebuie să aibe mereu un secret rușinos și propriile eșecuri trebuiesc scuzate. Sunt mai ușor de tolerat atunci când sunt aruncate în cârca unor factori străini. În filosofia asta toți au pentru că fură și cei care nu au sunt doar ghinioniști. Nu neg că se fură, nu spun că nu există privilegiați, dar faptul că un tânăr aspirant cu I.Q. 85 nu va ajunge niciodată directorul unei multinaționale, nu este o conspirație internațională, ci doar ruleta rusească a geneticii. Nici rezultatele reproducerii încurajate de alcool, manea și vapori de terebentină nu urcă foarte sus în ierarhia corporatistă. Companiile de stat fac excepție bineînțeles.

Regulile jocului nu au fost niciodată corecte. Vina cade asupra celor care ne-au păcălit că suntem speciali și importanți, în timp ce ne furau orice șansă la un viitor decent. Tragedia este că sistemul ne tratează pe toți ca fiind identici și ne învață aceleași nimicuri, indiferent de aptitudini. Prin golurile astea scapă foarte multe talente doar pentru că nu se pot mula pe un șablon rigid. De asemenea se strecoară și nulități cu patalama. Nu se acordă nici o importanță talentului, înclinațiilor sau posibilităților intelectuale.Toți ieșim (dacă putem) pe poarta școlii cu același calup de tâmpenii abstracte învățate papagalicește. Suntem convinși că avem șanse egale, dar nu este adevărat. Nu trebuie să ne direcționăm ura și frustrările asupra celor din jur, mai ales din pricina unor eșecuri personale evidente.

Nu reacționăm foarte bine la frustrare. Nici la condiții adverse nu facem față onorabil. Cel mai prost reacționăm la putere, mai ales când trebuie să o dovedim fără violență. Ne pierdem răbdarea ușor chiar și cu cei dragi, comunicăm din bastârcă de îndată ce ne simțim orgoliul amenințat. Oricâți microcefali furibunzi s-ar învineți la mine, n-or să mă convingă că merită mai mult de la viață. Nici un urlător debil nu se va face ascultat. De asemenea urâțenia înterioară corupe mesajul. Poți să fii primul la semafor și ultimul în viață în aceelași timp. N-am ce să le fac bătăușilor de cartier, înjurătorilor de profesie, nici sociopaților sau scuipător-urlătorilor din trafic. Celor care fluieră și huiduie femei pe stradă pot să le spun că nu sunt nici sexy, nici amuzanți. Le doresc să îi fluiere și pe ei cuțitarii la dușuri în pușcărie, ca să vadă ce e ăla amuzament. Le recomand să învețe din greșelile părinților și să folosească prezervativul. 

Uneori am senzația că noi ca popor suntem blestemați să repetăm aceleași tâmpenii la nesfârșit. Ne comportăm în aceleași feluri despre care știm că nu funcționează și votăm aceeași oameni care ne-au dezamăgit în trecut. Ne încăpățânăm să demonstrăm tuturor că nu putem păstra nimic în stare de funcționare, nici măcar o civilizație. Suntem o populație de frustrați îngenuncheați de obezitatea morbidă a unui regim pe care îl cărăm în spinare și care nu ne ajută cu nimic. Este un aparat care descurajează bucuria, pedepsește empatia, nu oferă soluții reale și nu face compromisuri în ceea ce ne privește. Orbecăim într-un labirint legislativ absurd menit să îngrădească drepturile omului, menit să ne fure tinerețea și să ne batjocorească bătrânețea. Peste toate se adaugă un strat de nepăsare, un strat de criză economică, două trei erecții necontrolate și rețeta pentru o populație bovină este completă. Înțeleg că suntem o societate trădată de standarde care nu ne aparțin și nu ne reprezintă, dar sărăcia, greutățile și ghinionul genetic nu sunt scuze plauzibile pentru lipsa bunul simț.

David Foster Wallace

"The so-called "psychotically depressed" person who tries to kill herself doesn't do so out of hopelessness or any abstract conviction that life's assets and debits do not square. And surely not because death seems suddenly appealing. The person in whom Its invisible agony reaches a certain unendurable level will kill herself the same way a trapped person will eventually jump from the window of a burning high-rise. Make no mistake about people who leap from burning windows. Their terror of falling from a great height is still just as great as it would be for you or me. The fear of falling remains a constant. The variable here is the other terror, the fire’s flames. When the flames get close enough, falling to death becomes the slightly less terrible of two terrors. It's not desiring the fall, it's terror of the flames. And yet nobody down on the sidewalk, looking up and yelling "Don't!" and "Hang on!", can understand the jump. Not really. You’d have to have personally been trapped and felt flames to really understand a terror way beyond falling."

photo by Dan Pavel

Hunter S. Thompson

"No More Games. No More Bombs. No More Walking. No More Fun. No More Swimming. 67. That is 17 years past 50. 17 more than I needed or wanted. Boring. I am always bitchy. No Fun - for anybody. 67. You are getting Greedy. Act your old age. Relax - This won't hurt."

Milan Kundera

"Tell me, where in life is there a value that would make us consider suicide uncalled for on principle! Love? Or friendship? I guarantee that friendship is not a bit less fickle than love and it is impossible to build anything on it. Self-love? I wish it were possible."

Tennessee Williams

"There comes a time when you look into the mirror and you realize that what you see is all that you will ever be. And then you accept it. Or you kill yourself. Or you stop looking in mirrors."

Exercițiu anti-stress

photo by Dan Pavel

Nu vi s-a întâmplat niciodată să aveți o zi în care simțiți că vă înconjoară proștii ca morții vii din Dawn Of The Dead? Sunt sigur că fiecare dintre noi a simțit cel puțin o dată cum îl înconjoară armata de zombie și panica la gândul că va fi infectat cu prostie la prima mușcătură. Dacă nu ați simțit niciodată că sunteți înconjurat de prostie, nu trebuie să panicați, cel mai probabil sunteți mortul viu din filmul altcuiva. De fiecare dată când simt panica pe care mi-o provoacă prostia din jur, fac un exercițiu anti-stress inventat de mine care funcționează de fiecare dată. Vă recomand să-l încercați. Exercițiul constă într-un trailer de film imaginar, pe care îl editați în minte atunci când sunteți copleșiți de prostie. Garantez că o să vă simțiți mai bine după ce îl rulați de câteva ori.

Scenariul este după cum urmează:

Soare, cer senin, afară e frig. Mașini de poliție și mascați înarmați cât vezi cu ochii. Girofare, ambuteiaj și aburi de canal. Slow motion: Pe treptele BNR coborâți amenințător dumneavoastră. În mâini aveți două Glock-uri 9x19mm, cu încărcătoare lungi. În spate purtați un rucsac în care ați îndesat singurele obiecte aflate în seiful băncii naționale, respectiv o chitanță BRD pătată de grăsime, suma de 300 ron, și un termos cu ciorbă de perișoare.

Gloanțele zboară cu încetinitorul, mascații se aruncă la adăpostul loganurilor găurite. În spatele unei pubele, un grăsun își caută pistolul scăpat în noroi. Plan general cu ploaie de cioburi, așchii de metal, ricoșeuri de gloanțe și fum. Priviri îngrozite. O babă surdă traversează netulburată focul încrucișat, evident prin loc nepermis. Sacoșa îi explodează și conținutul zemos împroașcă pe toată lumea.

În prim-plan cad cartușe fumegânde și o felie de parizer, în fundal zboară cu încetinitorul porumbeii. Călcați pe o caschetă albă pătată de muștar. Gloanțele mușcă din pereții clădirilor. Un cocalar se prăbușește lent cu o shaorma în mână. Soțul sau soția aruncă cu sticle incendiare de la balconul unei clădiri adiacente. Un taxi blocat la locul faptei izbucnește în flăcări. Taximetristul pitit încearcă să-și stingă tricoul transparent cu Libertatea de Weekend.

Înaintați neînfricat către poliție, înfigeți un încărcător plin, deschideți focul din nou. Un agent aleargă de-a bușilea realizând că-l jenează prezervativul uitat de cu seară. Un altul apasă degetul pe o gaură prin care se irosește motorina din rezervor. Gloanțe rătăcite lovesc grătarul din Terasa Doamnei. Bucăți de mici și cârnați de pleșcoi lovesc caschete imaculate. Apăsați un buton de pe telefon și clădirea băncii explodează violent. Comisarul-șef Ciocan urlă la un adjunct panicat: Bring EVERYONE!!!!

Dispăreți în busculadă. Evadați către tropice cu ajutorul unui petrolier rusesc plecat din portul Constanța.

După acest exercițiu de imaginație ne întoarcem în lumea reală și anume la coadă la fisc.

Votați Hristosul De Aur!

Demult, cineva scrisese pe un perete o lozincă interesantă: Am votat cheia și am luat clanță! Rămâne și astăzi cea mai profundă critică la adresa lipsei de opțiuni cu care ne confruntăm de la revoluție încoace. Nici un analist politic nu a reușit vreodată să o descrie atât de concis și la obiect. Faptul că nu avem nici o opțiune politică reală cred că ne face să percepem procesul electoral ca pe un fenomen ireal. Am ajuns să ignorăm absurdul situației de dragul de a ne mai păstra câte puțin din sănătatea mentală. Poporul român are o toleranță mare la absurd. În ziua de azi, alegerilor li se acordă aceeași importanță de parcă s-ar petrece pe pagina de facebook a României. USL tagged Gigi Becali in a photo at Sectorul 6. You and 4,904 other people like this. Do you know Gigi Becali? Add friend.

În timp ce priveam un panou cu Nea Gigi pentru Sectorul 6, am realizat că avem psihiatri incompetenți. Romania a devenit o țară în care este aproape imposibil să-ți menții luciditatea. Informația conform căreia Gigi Becali candidează pentru o funcție, mi se pare mai degrabă genul ăla de glumă cu degetul în cur pe care o practică șantieriștii. Am văzut odată un pluton de jandarmi îmbrăcați pentru intervenție, care de plictiseală își dădeau unul altuia pulane peste vizetă. Ridica câte unul vizeta și Poc!!! un pulan... cădea vizeta la loc... hohote de râs. Exact la genul ăsta de glumă mă refer: Gigi Becali candidat pentru... hohote de râs, deget în cur. Afișul electoral cu Războinicul Luminii în Grad de Chip Cioplit, este ultima dovadă că Romania merită să fie zona de impact a asteroidului din 12 decembrie 2012. Suntem un popor mândru de realizările lui Gigi Becali, un biet cioban ajuns milionar filantrop și catindat USL. Suntem pregătiți pentru un astfel de politician legitim, cu discurs echilibrat și dragoste pentru popor. Îi admirăm casa, dragostea pentru frumos și Hristosul auriu din curte. Când va veni asteroidul apocaliptic, Gigi Becali va fi primul filantrop pregătit să ne doneze căști de protecție și cizme de cauciuc.

photo by Dan Pavel

Gradul curent de imbecilizare a națiunii, care permite unui oier interlop să candideze la o funcție publică, a fost atins în urma unui studiu de piață comandat de Mass Media. În urma acestui studiu a fost dezvoltată o strategie de marketing foarte simplă, bazată pe scandal, promovarea instinctelor primare și a non valorilor. Recunosc faptul că sunt subiectiv. Presa nu e ruda mea favorită. Când o invit la mine mănâncă murdar, vorbește numai prostii, se scarpină în cur și i se lipește mâna unsuroasă de tot ce am mai bun. Cu toate astea trebuie să accept că și eu sunt produsul aceleiași strategii inventate de presă. Suntem cocalarizați, manelizați, abrutizați și imbecilizați pe bandă rulantă. Ni se imprimă valori stupide, ni se impune un stil de viață bazat pe profit și consum, după care suntem eliberați în natură să punem ștampile. 

Ni s-a inoculat că e obositor să flexezi mușchiul rațiunii și că durează prea mult. Aparent gânditul afectează digestia și ne lasă fără minerale esențiale necesare erecției. Mass Media este sedativul perfect, alege totdeauna calea cea mai simplă prin care să ne convingă să dormităm cuminți în propria urină. Dezvelește câte un sân de fiecare dată când avem o întrebare mai inteligentă, ne instigă la consum excesiv și face tot timpul pârț ca să ne amuze. Astea sunt singurele glume pe care le are. Altfel nu știe să se facă atractivă sau să răspundă la întrebări. Nu spun că e o strategie rea. Și eu aș vrea să mi se răspundă cu mâncare și nuditate sexuală de fiecare dată când pun întrebări complicate prietenei mele. De flatulență nici nu mai vorbesc, mă amuză copios. Cu ocazia asta îi demonstrez și maică-mii că n-a plătit patru ani de facultate degeaba. 

Problema este că strategia asta dă naștere unui mecanism care se auto-întreține. Dacă voi difuzați o bucă noi vă arătăm tot curul și să vă ferească Dumnezeu să mergeți mai departe că avem endoscop și nu ne e frică să îl folosim. În tot acest peisaj, CNA-ul există doar pentru părinții care vor să exemplifice copiilor ce înseamnă impotența fără să folosească cuvinte porcoase. Între doua reportaje cu otrepe guralive care se păruiesc în public, presa are tupeul obraznic să se plângă de calitatea discursurilor politice și de poporul needucat. Cred că numai profitul obscen te poate determina să nu observi propria contribuție la spectacolul ăsta grotesc. 

E mult mai simplu să împungi bivolii în coastă cu bastonul electric al marketing-ului, să îi mâni către prăpastia ignoranței, să îi ademenești cu sex și violență către raftul tău, sau către cabina de vot. Dacă în ședințele editoriale ai tupeu să rostești cuvinte gen: culturalizare, public inteligent, discurs moderat, imparțial, obiectiv, etc. o să vezi căpitanii cum se înfioară la gândul că pierd tot în fața feselor crăcănate din ecranul concurenței. Nu mai are nimeni tupeul să-și tempereze discursul mediatic sau să producă conținut lipsit de psihoză, de teama că o să împingă tava la cantina săracilor. Presa preferă să muleze conținutul editorial pe erecția bădăranilor decerebrați de lumina televizorului, pentru că trebuie să vândă bilete la "Apocalipsa după Nea Gigi". (În deschiderea apocalipsei, domnul Dan Diaconescu va cânta la Marean Vanghelie) 

Mass-media nu este singura vinovată pentru starea de fapt. Clasa politică funcționează pe aceleași principii îmbrățișând apucăturile autoerotice ale concubinei sale. Celor care nu înțeleg amorul ghebos dintre mass-media și clasa politică, doresc să le transmit somn ușor și o tranziție ușoară către Produsul Verde. Politicul intră mereu în rezonanță cu instinctele animalice ale mulțimii, pe care nu o educă nimeni de teama unei revolte. Totul pleacă și aici de la un biet sondaj de popularitate care arată că deștepților nu le plac proștii, deci trebuie aduși la un nivel mai scăzut de inteligență. După ce râgâie mici cu muștar la șezători electorale, politicienii se gâdilă pe furiș cu presa, care chicotește precum o fecioară rușinată. Pun la cale noi strategii care să asigure trepanarea unor generații, fără să realizeze că o să îi coste pe termen lung.

În cofăptășie cu presa, politicienii au lobotomizat un popor și așa mutilat de comunism, transformându-l în public țintă divizat pe vârste, sex, aspirații de viață și nivel intelectual. Au transformat în cifre și au tradus în valori trimestriale cuantificabile, un popor care își pierde pe zi ce trece sufletul și identitatea. Scărpinătorii ăștia de prohab confuzi, care votează Gigi Becali și sparg sămânță de bostan, sunt asamblați gata întărâtați, într-o fabrică construită din dragoste de profit. Nu ne putem detașa arogant atunci când trag bășini la film, rânjesc cu gura plină de popcorn și dau capete în gură pe stadion. Dau cu ștampila și admiră non valori pentru că au fost imbecilizați din dorința de audiență și voturi. Dreptul la ignoranță este garantat de constituție și încurajat de toate mediile de informare. Dreptul politicienilor de a pune sacul tricolor în capul poporului și a-i goli buzunarele, este asigurat prin manipulare permanentă. Mass Media le dă putere cu adevărat, nu votul popular. Nici măcar schimbul de măciuci dintre protestatari și organul legii nu le mai pune dominația în pericol. Este doar o altă formă de manipulare menită să descurajeze gândirea. Suntem liberi doar să dăm like-uri la glume cu penis, la poze cu pisici și să transformăm oxigen în dioxid de carbon. În rest suntem complet îngrădiți de un sistem pe care îl plătim scump ca să ne țină închiși.

Îmi dau seama că suntem pe drumul cel bun, adică ultimul. Nu am altă șansă la fericire decât să mă alătur mulțimii și să dau like. După Nea Gigi urmează Marean Vanghelie pentru funcția de prim mnistru, Dan Diaconescu pentru funcția de președinte și ulterior împărat. Dau acatist în fiecare săptămână să fim noi zona de impact a asteroidului, dar dacă scăpăm de el, vă avertizez că urmează domnul Iliescu pentru funcția de Generalissimo la alegerile din 2035.

Centrul Vechi - ghid turistic. Epilog.

Printre mogâldețe de gunoi și bălți cu substanțe misterioase se curbează lasciv hipsterițe mov și metrosexuali îmbrăcați fistichiu. Trași în gel și îmbălsămați cu odicolon, sunt o categorie din ce în ce mai populară la nivel național. Îmi lasă senzația că petrec mai mult timp încordați în fața oglinzii, decât dezvoltând aptitudini pentru conversație. Evident au dreptate. În pivnițele urât mirositoare din centrul vechi, în care toată lumea e surdă, contează exclusiv cum arăți. Mediile de informare ne asaltează cu idealuri estetice de neatins și preocupări care nu ne satisfac sufletește, așa că nu mă miră obsesia pentru cultivarea imaginii și onania generalizată.

În primele ore de la sosire, toți vizitatorii trec printr-o perioadă de adaptare pe care încearcă să o scurteze cu alcool. Asaltul senzorial din Centrul Vechi este debilitant, dar nimeni nu vrea să recunoască de teama că ar putea fi catalogat drept uncool și exclus din gloată. O bună parte din mamiferele între două vârste care au ieșit la agățat, sunt abțiguite zdravăn și cu demnitatea uitată la birou. Au senzația că DJ-ul pune muzică doar pentu ele și că toate piesele sunt cu dedicație specială. Aruncă ocheade obraznice în toate direcțiile și flirtează stângaci. Sunt prea intoxicate încât să realizeze că celelalte mamifere pe care au pus ochii au deja partener. Peste tot distingi vestimentație Zara trecută prin cur și cămăși identice îmbibate de transpirație.

Studenții s-au prins că pierd vremea cu puștoaicele de vârsta lor și se aruncă la astea mai mari. Astea mari nu prea mușcă pentru că au avut bărbați la viața lor și ezită să retrogradeze, asta dacă sunt încă lucide. În timp ce se întreabă rușinate cum ar fi la pat un puștan energic, realizează că toți bărbații sunt puștani în călduri din punctul lor de vedere. Puștoaicele se uită la adulți, dar nu știu pe ce lume sunt și nici ce vor de fapt. Beau prea mult, se plâng că nu sunt înțelese și se încăpățâneză să riște fără discernământ. Adulții cu mintea pe umeri (există și d-ăștia) le ignoră pur și simplu. Combinatorii de weekend ezită pentru că e rost de pușcărie cu tutele astea. Un amic le-a poreclit "Procuratura". Numai neinițiații persistă în prostie. Singuraticii timizi se străduiesc prea tare fără să-și dea seama că n-au nici o șansă. Dacă îi bagă vreuna în seamă capătă expresia aia de panică și diaree nestăvilită.

Cum îi recunoaștem pe cei care trebuie evitați? Păi în general excesele trădează cel mai tare. Excesul de gel, mușchi, vopsea de păr, alcool, tatuaje, excesele vestimentare, etc.. Dacă vedeți tatuaje gen "Born to Lose", "666", "Moartea cu Coasa", sau imprimat pentru veșnicie numele unei cuceriri mai vechi, recomand să evitați contactul cu posesorii. De asemenea recomand să vă feriți de exemplarele care nu par vii la prima vedere. Pe ăștia în trădează rigiditatea și postura atent studiată. Aparent narcisismul te face să îți pierzi flexibilitatea la încheieturi.

Recomand să evitați interacțiunea cu oricine nu poate răspunde normal la o întrebare formulată corect. Acordați o fereastră de maxim 7 - 10 secunde pentru un răspuns care să fie logic, verbal, corect gramatical și într-o limbă recunoscută oficial. Scuzați-vă politicos dacă interlocutorul nu se poate încadra în această fereastră de timp, sau dă semne că nu s-a născut pe Pământ. Este perfect posibil ca în centrul vechi să nimerești vizitatori de pe alte planete. Nu recomand contactul pentru că nu știi niciodată cum reacționeză Alfa Centaurienii la băutură. Depărtați-vă lent, zâmbiți și nu faceți mișcări bruște.

Evitați-l pe libidinosul de la bar, trecut de patruzeci, îmbrăcat ca la douăzeci, care se străduiește foarte tare să fie interesant. Îi lucește laserul prin chelie dar el ne minte că mai are păr. Hlizește pofticios ca un pedofil retardat la toate copilele abia trecute de vârsta majoratului, fără să-și amintească că are copii de aceeași vârstă. După ce este respins în unanimitate, se mulțumește s-o dezguste pe barmaniță. Suspectez că e singur în centrul vechi pentru că soția i-a înmânat recent actele de divorț și l-a zburat din casă cu ajutorul fraților.

Dintr-o categorie la fel de scabroasă face parte și combinatorul de weekend. Poate fi căsătorit sau nu, în funcție de câte proaste există pe lume. Este îmbrăcat cu ștaif, tupeist și bine pregătit. Are mereu replica potrivită și aparent e darul lui Dumnezeu către femei. Bun la pat, bine dotat și cu igienă impecabilă, recită șpiluri învățate pe de rost din revistele pentru femei. Este idila perfectă de vineri până luni, după care nu mai răspunde la telefon. Să zici mersi dacă nu ți-a postat bucile pe facebook în timp ce dormeai, sau mai știu eu... alte alea, Doamne ferește. Combinatorul aduce un prejudiciu permanent regnului masculin. Toată viața lui este dedicată terfelirii imaginii bărbatului din mintea femeii. Dacă faci parte din categoriile susmenționate, dacă ești venit la agățat și nu te confundă nimeni cu vreun rockstar, nu trebuie să te lași descurajat. Continuă să ții pieptul încordat și să-ți freci pelvisul de toate duduile, până pică ceva sau te dă lumea afară.

Centrul Vechi este dovada clară a faptului că Dumnezeu și Bendeac au același simț al umorului. Toți chiparoșii ăștia extrovertiți căzuți din autobuzul de Jegălia, cred că au o priză fantastică la femei. Aleargă prin cârciumi în căutarea divelor perfecte dar acceptă orice ființă cu puls. Ele la rândul lor îl caută pe Gerard Butler în toaletă la Club A. Dimineața se holbează oripilate că Butler s-a transformat în Puiu Călinescu.

Dacă te-ai distrat suficient și poți să mergi, o iei spre acasă. Pe drumul către flota de taxiuri care blochează trei bulevarde și nu vor să te ducă nicăieri, trebuie să oprești neapărat la shaorma. Pentru că ai respectat tradițiile din Centrul Vechi, ai abuzat de alcool cu dușmănie. Instalația de mațe te pedepsește cu arsură. Orice român știe că numai "una cu de toate" poate stinge focul. Nu de alta dar e păcat să te urci în taxi fără să ai ce vomita la primul sens giratoriu.

Centrul Vechi - ghid turistic. Partea a doua.

Ajuns în Centrul Vechi ai mai multe opțiuni. Club, Bar, Lounge (adică bar cu pretenții), Beci Post-industrial sau Temniță Renovată. Toate cârciumile sunt decorate astfel încât să-ți amintească în fiecare clipă cât de bătrân, urât sau uncool ești. De la ciocane înfipte în ziduri, motoare pe pereți, lasere klingoniene, sanitare și tubulatură în locuri nepotrivite, totul este menit să nu facă sens nici artistic, nici funcțional. Odată aterizat, ți se dovedește că nu mai ești "pe val" de cel puțin cinci ani. Începi să crezi că tot ce ți-au spus alții despre tine era la mișto, iar faptul că nu poți să comunici realmente cu nimeni adaugă la confuzie.

Indiferent de locația aleasă, muzica este aproape identică atât ca stil, cât și ca volum. "Eu vara nu dorm" dar se pare că ospătarii nu au aceeași problemă. Berea vine încet, asta dacă nu îi enervezi înainte cu întrebări complicate. Dacă te pune dracu să ceri articole mai de la deznodământul meniului, trepanatul de la bar ți-o taie din scurt: "Să știți că nu avem dăcât Șivas și Gimbim sau Jibiu cum îi zice!" "Adică aveți Jim Beam, sau aveți J&B?" "Da, Gibim... Jibiu... adică Gibiu!" răspunde mijit. "Ok, atunci dați-mi vă rog o palmă că n-am motiv să plec acasă". Uit să-l mai întreb de Glenfidiș, Lăguvilin, Glenborangic sau alte mofturi izraelite.

După ce te-ai săturat de bar, faci un pas înapoi și cazi în club (adică beci întunecos). Acolo invariabil se dansează, deci niște transpirați se vor freca de tine cu părțile lor moi. Cluburile cele mai tari par decorate de ăla care a făcut pușcăria la Abu Ghraib. Singura diferență este că la pușcărie aerul nu se vede cu ochiul liber.

În timp ce bei un whisky întreit cu apă, te gândești că ai dat banii de chirie pe singura cămașă mișto din tot mall-ul, și punk-ista candrie de lângă tine insistă să-și mânjească ritmic transpirația pe croiala ta. Nu mai pui că singurul loc unde ai mai găsit să te așezi este suspect de lipicios și reprezintă singura rută de tranzit către pisoar. Toată lumea te calcă pe vârful pantofilor în drum spre latrină. Ajungi să tropăi pe loc ca un curcan debil, doar doar mai scutești căte un deget de atacurile pișăcioșilor. Turbosuflanta de aer condiționat scuipă miros de picioare.

Îmi place să ascult muzică, în special cea alcătuită din sunete, dar boxelele emit vânt subsonic la 300 de decibeli și te fac să simți unde ți se îmbină dinții cu sufletul. Orice lucru inteligent pe care încerci să-l spui trece neobservat ca o bășină în piscina cu hidromasaj: "Frumoasă arhitectura asta interbelică, nu-i așa iubi?" "Daaa, nici mie nu mi-au plăcut chiloții ăia ai tăi... mama are..." Vbum-Ți Vbum, Vbum-Ți Vbum. "Ce!?! Ce are mă-ta cu chiloții mei??? Zi femeie, nu mă lăsa așa!" Vbum-Ți Vbum. "Ce???" "Cum ce, dracu să mă ia...!". Și uite așa toate conversațiile se poartă la modul schizofrenic, aplecând pe rând urechea la gurile interlocutorilor care zbiară fără succes. Interacționăm ca niște struți imbecili, orbiți de lasere, surziți de vântul subsonic și turbați de busculadă. Dacă nu reușești să-ți auzi prietena care îți răcnește într-o ureche, în timp ce tu îți acoperi cealaltă ureche cu mâinile, cineva ar trebui delegat să-i strecoare DJ-ului o țeavă încinsă prin creier. Eu unul mă ofer mereu voluntar, dar lumea mă acuză că vreau să le stric distracția.

În același timp trebuie să respingi gloata de asudați care se molestează reciproc pe ritmul muzicii de detartraj. Nu poți să te relaxezi pentru că tupeiștii vor să se frece de curul prietenei tale. Tu abia aștepți să-ți dea vreunul motiv să-i spargi o sticlă în fața aia de broscoi opărit. Faci repede un calcul: Am 9 metri până la ușă. Înăuntru sunt în jur de 5800 de persoane. Dacă sparg o sticlă în mufă ăstuia, badigardul poate parcurge distanța până la mine în minim 25 de minute. Mai am timp de o bere.

Puștimea își toarnă tequilla pe gât convinsă că ficatul bionic le conferă imunitate. Câțiva dintre ei nu par să aibe vârsta necesară pentru păr pubian, d-apoi pentru băutură. Barmanii se uită prin ei netulburați și servesc. După mai multe pahare soioase îngurgitate pe nerăsuflate, studentele încep să se miște ca și cum alcoolul le-ar fi dizolvat osatura. Una decartează zgomotos pe gresie iar tu descoperi dragostea pentru rugăciune. Doame, nu lăsa stropeala să ajungă pe pantofii mei!

În rest toate bune, lumea e veselă și în călduri. În mulțime câteva perechi se sărută libidinos, iar tu te întrebi de ce nu te excită locul ăsta plin de încărcătură sexuală. Muzica continuă. Se aud sunete de iad, pisici pe plita încinsă și drujbe trecute prin trupuri vii. Un cunoscător exclamă zâmbind: "Aaa, cântă Apex Twin!" Și tu care credeai că e sunetul pe care îl face Satana când răsucește lumea pe mădular. Barmanul se uită îngrijorat să nu spargi ceva. Oricum nu te place pentru că l-ai pus să desfacă sticla aia din care n-o să mai bea nimeni. "Mai doriți ceva???" "Da!!! O Leptospiroză fără gheață și două shot-uri de Salmonella!"

În curând, partea a treia...

Centrul Vechi - ghid turistic. Partea întâi

Mă duc în centrul vechi. Un loc care arată ca un fel de nepot retardat al Vienei. Săracul, el așa n-ar fi rău. S-ar descurca binișor dacă nu l-ar lua alții peste gambetă la fiecare pas. Ar avea o viață aproape normală dacă n-ar fi plin de gropi, gunoaie, clădiri abandonate și bodegi identice care vând deficit auditiv. Că miroase a urină peste tot, nu mă uimește. Mulți suferinzi de inapoiere mentală miros a urină, mai ales din pricina neglijenței personalului însărcinat cu îngrijirea. De asemenea, nu mă miră faptul că majoritatea vizitatorilor insistă să bea până miros și ei a urină. Probabil o fac din solidaritate.

Ajuns acolo mă întâmpină un peisaj cunoscut tuturor, intitulat "Evoluția Speciilor și Problema Consangvinizării La Reptilieni". Prin peisaj sunt rătăciți și câțiva vizitatori normali. În fundal se aude jungla: Ștum Bum Ți Bum, Ștum, Ștum, Bum Ți Bum!!! Dacă ar trece razant un Airbus 380 în flăcări, cu toți pasagerii de la bord răcnind versuri Celine Dion, nu l-ar băga nimeni de seamă. Pentru câteva clipe îmi trece prin cap imaginea unui BlueAir ticsit cu fanii lui Copilu' Minune, care se prăbușește în flăcări peste Cotroceni. Pasagerii urlă "Aș da zile de la mine" și scuipă căpșuni. Un fel de Nain Ilevăn de Bragadiru. Revin repede cu picioarele pe pământ.

Exponatele muzeului de istorie a naturii se îmbulzesc tacticos pe ulițele aglomerate, făcându-și drum către dioramele preferate. Marea lor majoritate par îmbrăcați de către corigenții școlii speciale de nevăzători. În cazul anumitor specimene, nu-mi dau seama dacă se duc sau vin, pentru că unora nu le poți distinge fața de verso nici măcar cu ajutorul specialistului. Doamne, urâți sunt unii bărbații. Bine că mai există femei fără simț estetic. În funcție de sex dar indiferent de vârstă, se observă cu precădere două genuri de comportament:

EL -- gelat, biceps încordat, tatuaj ridicol, pectoral proeminent, tricou mulat, guler ridicat -- Trage adânc aer în piept la intrarea în strada Lipscani și expiră când ajunge pe Știrbei Vodă. Caută să-și puna pieptul în valoare și lipsa de oxigen la creier nu e un sacrificiu semnificativ. Vrea să ademenească o frumoasă d-asta ingenuă, dacă se poate bogată și virgină, doar pentru că mă-sa l-a mințit că merită tot ce e mai bun. Se mișcă lent și interesant ca victima unui accident vascular. Mușchii lucrați excesiv dârdâie de frig, dar efortul depus trebuie expus, așa că toate specimenele de sex masculin din această categorie, sunt îmbrăcate sumar și mulat. Smucitul obiectelor metalice grele de dragul femeilor pare a fi activitatea favorită a reptilei de Centru Vechi. Atâta vreme cât mie nu-mi plac femeile cu sâni de zece kile și buze de hipopotam, nu am cum să înțeleg atracția lor pentru bărbații cu brațele cât trunchiul de copac și profil de caltaboș prost umplut. De asemenea am auzit că steroizii provoacă hipogonadism și nu mi-e clar de ce ai avea toți mușchii mari, mai puțin ăia care contează (vorbesc despre creier).

EA -- căzută cu mutra în trusa de vopsele a lui Lady Gaga, îmbrăcată după același model -- coboară bărbia către muritori doar cât să-și nimerească gura cu paiul și butoanele telefonului mobil. Se tăguiește cu fetele pe facebook și toate își dau like-uri între ele la aceeași masă. Conversația e moartă pentru că neuronul nu mai face scânteie de când li s-a spus că sunt frumoase. Oricum nu aude nimeni nimic în hărmălaia barului. Cosânzenele trag de un suc și împart o pizza, în speranța că Făt Musculos va veni să distribuie foloase și bani doar pentru a beneficia de atenția lor. În pauzele dintre melodii, pisicuțele comentează aspectul celor din jur. Ăla e îmbrăcat ieftin dragă, ăla e frumușel dar e sărac, ăla e cam bătrân, ăla are burtă, ăla are chelie. Și uite așa, ăla nu, ăla nu... toate exemplarele sunt respinse. Rămân pe listă doar gușații ăia măslinii, cu aur la gât și perspective de viitor. Ani mai târziu se miră că le-au ieșit copiii boccii și că pun întrebări imbecile.

Printre români în toate stadiile de evoluție (majoritatea cu picioare scurte și carne multă pe frunte), se înghesuie străinii ieșiți la agățat. Îi recunoști de la o poștă. Majoritatea au fețele alea de babuini treziți din anestezie. Sunt invariabil rozalii, beți, guralivi și par îmbrăcați din mila teleormănenilor (în special nemții și englezii). Italienii fac notă discordantă. Îmbrăcați ca niște actori de filme porno, bronzați cu spray-ul și parfumați ca un biscuit de veceu, se deplasează țanțoș, convinși de propria frumusețe. Nemții râd de englezi, englezii de italieni și românii râd ca proștii de toată lumea.

Străinii își încearcă norocul pe la româncuțe plictisite, crezând că aici e republică bananieră și mai ține vrăjeala cu măritișul în străinătate. Nu mai pune nimeni botul la visul european. Cocălăresele știu mai multă economie decât miniștri de finanțe și fac conversiile imediat: "Hai că ești misto! What are you, car seilsmăn? Britiș? Aoleo! Industri craisis, daun tuenti for părsent last iăr, fiftin părsent iăr bifor zat. Iu liv on cămișiăn. Sărac lipit. Fac iu, ai lăv mai cantri".