Și tu poți fi tu

România este o țară în care poți fi tu numai dacă ești un om de căcat. Cei care nu sunt de căcat, fie complet accidental, sau pur și simplu pentru că nu-și doresc, au câteva opțiuni: să se scufunde docil în căcat, să fugă de el, sau să-și asume nefericirea de a călca apa la nesfârșit într-o hazna. Celor care sunt revoltați de afirmația anterioară le implor puțintică răbdare. Dați-mi voie să enumăr doar câteva argumente: 

1. Ai ajuns vineri seara acasă după o săptămână de muncă în care singura preocupare a corporatriștilor a fost să te zgârme prin nervi direct în suflețel, și vrei să te relaxezi chemând la tine gașca pentru o seară de muzică și bere rece. Dacă vrei să fii tu și dai un pic de volum la rock sau oldies but goldies, distracția se termină repede. După ora la care se culcă cloșca casei de pensii, misiunea tuturor vecinilor devine aceea de a-ți trimite caraliii pe cap. Căzuți din Secția 22 Fețe Confuze direct în fața ușii tale, organele iritate îți bagă sub nas procesul verbal, care de fapt e scris dar nu s-a prins nimeni să-i schimbe numele. Am întrebat odată demult un polițist de ce îi zice verbal dacă e scris, dar răspunsul a venit sub forma unei întrebări de genul... dacă mai vreau unul. L-am refuzat, am tăcut și am plecat doar cu un singur proces... verbal. Dacă ai fi ascultat manea la maxim până la cinci dimineața, liniștea publică ar fi fost ultima grijă. Pe geam ar fi zburat sticle goale și urlete gen: "Bă, vă tai pă toți! Hai, pensionarii alinierea în fața blocului, cu fața la interfon!!!". Vecinii ar fi stat cuminței sub păturică cu ochii beliți de teama cuțitarilor care se distrează la tine în apartament. N-ar fi venit nici poliția din exact același motiv, dar pentru că vecinii te știu ca pe un băiat cu bun simț care nu scoate ranga din te miri ce, n-au absolut nici o jenă. Curios este faptul că vecinii cu cât sunt mai tineri, cu atât sunt mai ai dracului. Măcar cei bătrâni au scuza rupturii între generații, dar cărnița frige mai rău pe ăștia tineri cu părțile moi înfierbântate de lipsa atingerii femeiești. Una două te trezești cu ei la ușă, că e prea multă gălăgie, că ei sâmbătă au o zi grea, că măcar dacă era muzica mai pe gustul lor, etc.. Cu toții știm că ăștia sâmbăta au zi grea pentru că e ziua aia în care nu sunt la servici și trebuie să-și suporte nevestele.

2. Ai ajuns în centru, cauți un loc de parcare de juma de oră, și pentru că nu-ți dă mâna să lași mașina pe locurile rezervate pentru handicapați, trebuie să te învârți ca idiotul pe aceleași trei străzi ticsite până îți iese mașina din garanție. De ce trebuie să te învârți? Pentru că în țara asta există mulți handicapați neînregistrați care parchează pe câte două trei locuri de-ale "normalilor". Vrei să fii tu, așa că nu ai opțiunea de a propti mașina în diagonală pe trei locuri de handicapați, iar rușinea te împiedică să urci mașina pe trotuar până la rama ușii de la intrarea în clădire. Nu te lasă inima nici să o lași pe avarii în mijlocul intersecției până la sfârșitul programului. Frustrații ăștia care își cumpără patru tone de vehicul pentru asalt urban și au senzația că vor face extreme offroading din Mihalache până pe Dorobanți, nu-și fac probleme că șoferii de RATB cedează psihic încercând să strecoare autobuzul pe lângă ei. Oligofrenii pun luminile de avarie, aștern fesele asudate pe scaunul terasei de vis a vis, și privesc satisfăcuți cum remarcă toată lumea mașina lor curată din intersecție. Pare că femeile sunt foarte atrase de brotacii ăștia de un metru jumate care au deslușit secretele navigației onboard dar nu și al pastei de dinți. Altfel nu pot să explic popularitatea cămășilor slim fit albe mulate peste burta proeminentă, lipsa de igienă, și nici a mașinilor uriașe de teren Într-un oraș alcătuit exclusiv din ulițe. În tot acest timp, tu pentru că vrei să fii tu, avansezi pe lângă ei cu un metru pe oră încercând disperat să găsești un loc de parcare, și te întrebi unde dracu sunt handicapații ăia care nu parchează niciodată nicăieri. Dar oare eu nu mă încadrez ca handicapat dacă mă tot învârt ca boul pe aceeași stradă de-o oră?

3. Lucrezi într-o instituție de stat. Vrei să-ți faci treaba cu profesionalism, cu exigență și poate te încearcă și vreo dorință stupidă de afirmare. Te zbați, te agiți, te lupți pentru dreptate, denunți corupția, risipa și lenea. După ce ți-ai făcut dușmani la fiecare etaj, de la portarul îmbujorat al instituției, și până la cel mai mare biban uns șef pe linie de partid, vine restructurarea de la minister și complet întâmplător singurul post scos la licitație este al tău. Pentru că ai vrut să fii tu cel care zdruncină orânduirea, băieții te scutură direct în șomaj. În domeniul privat e la fel de bine să fii tu. Cine nu te mănâncă de cur pe la spate, te sabotează pe față, sau îți fură munca de sub nas ca să și-o asume în fața șefului. Dacă vrei să dai din casă că patronul fură de la clienți, te vei trezi inculpatul numărul unu. În timp ce tu aduni pânze de păianjen în același post de când aveai păr, colegii care nu au o problemă cu mințitul, furatul, păcălitul clienților și pupatul de dosuri, avansează pe scara ierarhică, și într-un final ajung să stabilească politica firmei. Pentru că ai ales să fii tu, nu-ți vine să pui botul la o vrăjeală, o combinație, o învărteală, o afacere, o descurcație, un șmen, un gheșeft, o harfă deșteaptă, o treabă bună, o înțelegere, o tovărășie frumoasă, etc. Pentru că vrei să nu fii de căcat, și ții la tine, nu ești profitabil. Așa că ești liber să rămâi tu, adică nimeni.

4. Pleci în concediu, minivacanță, pelerinaj, an sabatic, sau orice ar putea descrie o perioada de timp în care ar trebui să te relaxezi cu tine, familia sau prietenii. Invariabli plecatul este o problemă, pentru că de cele mai multe ori coincide cu plecatul tuturor. Dacă nu pleci în weekend luni dimineață la patru, sau în vinerea neagră, ai certitudinea că o să parcurgi tot drumul până la peisaj în treapta a doua de viteză. De asemenea ajunsul la destinație reprezintă o problemă, pentru că toți cei plecați ajung și ei tot acolo. Dacă vrei să fii tu, vei încerca să convingi o adunătură de priviri circumspecte să nu te ducă în același loc către care se năpustește toată suflarea grea și transpirată a națiunii. Îți susții disertația bineînțeles fără succes, și pentru că nu vrei să te veselești singur ca amantul lui Fuego, accepți destinația impusă de grup. Grupul insistent cu care ai ajuns unde nu vroiai să fii pentru că acolo e toată lumea, începe să se plângă de aglomerație cu mult înainte să apuci tu să cedezi nervos. Nu te mai obosești să atragi atenția asupra schizofreniei de a te plânge constant de un loc în care îți dorești cu insistență să rămâi. Cei ce au ales să-și manifeste individualismul făcând exact același lucru pe care le fac toți ceilalți, te pot acuza că ești plicticos.

5. Ai nevoie de ceva, orice, de la o instituție. Vrei să fii tu și te așezi la coadă cum e normal. Aștepți cuminte să ți se recunoască existența în calitate de om. Nu simți nevoia să-ți afirmi importanța în fața nimănui pentru că ți se pare de prost gust, și oricum nu ești suficient de complexat. În calitate de fiu al directorului, amantă a patronului, nepot al lui X-ulescu, om cu funcție importantă la ministerul muncii în zadar, bogătan, sau mare șmecher în presa județeană, n-ai fi avut aceeași problemă. Dădeai buzna peste ei fără discuție, mârâiai cine ești, și se milogeau ei de tine să te rezolve. Dar dacă nu ți se pare normal să ameninți și să te etalezi, trebuie să te mulțumești cu a fi ignorat de toate ghișeele. După ore în șir de stat pe cloacă în rând cu ceilalți fazani, îți pierzi răbdarea și izbucnești. Vine imediat și replica: "Pai de ce n-ați spus dom'le cine sunteți, că nu mai stăteați la atâta coadă. Imediat vă ajut". Ceilalți fazani privesc exasperați. "Păi, n-am spus pentru că normal ar fi fost să nu frecați dosul scârbavnicului toată ziua, și să ne tratați pe toți ca oameni egali. Dar acum, dacă tot m-ai transformat într-un om de căcat, rezolvă-mi și mie problema până nu te plesnesc peste mutra aia de clapon paralitic". "Da, să trăiți!”. Urăsc răspunsul "Da, să trăiți" pentru că la noi împlică un fel de servitute scârboasă.

6. După ce ai scăpat vineri de imbecilitatea claponului de la ghișeu, sâmbătă ești nevoit să-i suporți copiii microcefali și fumul de mici, pentru că a parcat la opt centimetri de pătura ta de picnic. Ce să vezi, și lui îi place răcoarea la munte, și el soarbe spumă rece în Vama Veche. Ai zice că sunteți la fel. Diferența este că tu ai nevoie de un anumit nivel de decibeli ca să-ți poți vrăji femeia, el are nevoie de un cu totul alt volum ca să și-o ignore. Copiii lui îi bruschează pe ai tăi doar pentru că ai tăi nu au crescut în lanțuri pe o dietă de zahăr ultraconcentrat prăjit în pepsi. Dacă tac-su nu-și nimerește gura cu mititelul mânjit, de la ăia micii ce pretenții poți să ai. Îți tragi copiii de-o parte, îi ștergi de molozul în care au fost aruncați, și încerci să le explici că Darwin n-a fost l-a fel de exigent cu toată lumea. Claponul poate să-și asume propria identitate și lângă mormanul de gunoi menajer pe care l-a adus de acasă. Tu rătăcești o rază de zece kilometri până la prima pubelă, gândindu-te la biata natură care abia așteaptă să ne scuture de pe fața pământului. Culmea este că odată intrați în apa rece a mării, cu toții ne zgribulim la vederea pungilor de plastic și a pamperșilor plutitori. La plecare ție ți-e milă de tapițeria de piele în timp ce umpli mașina de jeg, dar el nu are o problemă în a lăsa tot jegul acolo. Te mai ia și la mișto. Părerea mea este că e mult mai lăudabil și ecoprietenos să-ți lași copilul murdar de caca toată săptămâna, decât să arunci pamperși folosiți pe plajă.

7. Ești un om obișnuit, cu nivel intelectual mediu, vârstă medie, statură medie, salariu mediu și aspirații înalte că așa se nimerește întotdeauna. Nu ești nici deștept, nici prost, nici urât, nici frumos, nici slab, nici gras. Ești doar tu, nici măcar întruchiparea mediocrității, doar la fel ca noi ceilalți 99,9%. Dacă ai pus ochii pe o femeie, brusc nu mai poți să fii tu. Femeile aparțin unei specii a cărei mecanism defensiv este fuga de adevăr și se cuceresc exclusiv cu vrăjeală. De aceea primul instinct atunci când ești la vânătoare este să nu mai fii tu, și să imiți prima caricatură macho care îți vine în minte. De la supereroi și până la personaje masculine din filmele de acțiune, bărbații încropesc la repezeală un colaj pueril de clișee, în speranța că vor rezista scrutinului sever pe care îl practică sexul aparent slab. De aceea bărbații sunt ridicoli... mereu. Cine crede că nu e ridicol niciodată, este... mereu. Eu unul nu mă pot abține, și nici nu sunt descurajat pentru că ridicolul funcționează aproape întotdeauna. Nu este o chestiune de conținut, contează cu mult mai mult atitudinea decât ce îți iese pe gură. Atunci când vrei să impresionezi, unei femei poți să-i spui absolut orice tâmpenie, mai puțin adevărul. Dacă gogomănia spusă are tonul potrivit, nu dezvăluie defecte majore gen violator psihopat, nebun cu acte, sau pierzător de profesie, ai șanse mari să sfârșești cu ea în pat.

Am cerut părerea unei bune prietene cu privire la articolul ăsta, și când mi l-a trimis înapoi corectat, după fraza anterioară era scrisă cu roșu întrebarea: Doar sex se poate dori de la o femeie? Răspunsul meu este: La primele întâlniri da, categoric, irevocabil, alienabil și indivizibil DA! Bărbatul care nu recunoaște asta minte cu nerușinare, dar respectă regulile jocului. De asemenea sfătuiesc pe toate femeile care se întâlnesc pentru prima dată cu bărbați doritori de orice altceva decât sex, să fugă văzând cu ochii. Dacă a venit la prima întâlnire chitit pe relație, prietenie, căsnicie, leac pentru singurătate, sau plictiseală, e semn rău. Ideea de bază este că nu poți fi tu, cel puțin la început, dar femeile ignoră adevărul deși minciunile sunt complet transparente. Ăsta e motivul pentru care multe femei ajung să plângă după bărbați însurați, combinați, neinteresați, mizerabili etc. Fuga de adevăr le determină să facă afirmații prostești gen: a zis că mă sună, a zis că era obosit, a promis că o să divorțeze, a jurat că se desparte, sunt singura femeie din viața lui, al meu nu e așa, și alte prostii binecunoscute.

8. (sau 7,5) Dacă ai putea fi tu ca bărbat, ai spune adevărul de la prima întâlnire. Ai spune că e foarte simpatică și că o dorești din punct de vedere sexual, are trup frumos, dar n-ai apucat să remarci ce are în cap din cauza sânilor. Ai spune că o vrei, dar că e mult prea devreme să discuți despre sentimente și că nu poți să o respecti cu adevărat pentru că n-o cunoști încă. Ai spune că politețea nu este același lucru cu respectul, și că toate atașamentele între oameni au un parcurs firesc pe care nu-l poți grăbi. Ai spune că după ce veți face sex, vei dormi ca un porc suferind, în timp ce ea va simți nevoia să raționalizeze de ce a făcut cu tine lucruri pe care nu le-ar fi făcut cu nimeni. Ai spune că, înainte să te hotărăști dacă o mai suni, trebuie să o analizezi cu obiectivitatea tăioasă cu care numai un străin te poate analiza. Sunteți străini, și oricât v-ați ascunde după deget, ăsta e mecanismul psihologic pentru toată lumea. Și ea va face același lucru ulterior, dar nu o va recunoaște pentru că bărbaților nu li se pot recunoaște vreodată meritele... li se urcă la cap. I-ai putea spune că ești leneș, un pic laș, și suficient de fragil încât să te emoționeze privirea ei pe care n-o deslușești încă. I-ai spune că într-o zi se va întreba cum a ajuns să șmotruiască după un bețiv fără perspective, și că va plânge după o tinerețe pierdută. Dacă ai putea fi doar tu, fără vrăjeală, fără caricaturi, cel pe care oricum l-ar fi descoperit mai devreme sau mai târziu... ai fi singur.