Wednesday, July 16, 2014

Photoshop Ex Machina

Îmi dau seama de imbecilitatea propriilor acțiuni, dar nu întotdeauna reusesc să mă abțin din a judeca oamenii din punct de vedere estetic. Până la urmă trebuie să recunosc faptul că sunt o ființă superficială pentru care aspectul fizic contează. De asemenea sunt și o ființă ipocrită căreaia nu-i place să recunoască chestia asta.

Sunt asaltat zi de zi cu standarde si reguli care definesc frumusetea in mod eronat, bombardat de către medii de informare prin lumina cărora circula ființe ireale, desenate minimalist și aclamate ca fiind apogeul frumusetii moderne. 

De la aparitia Photoshop-ului estetica se indepărtează constant, dar sigur, de lumea reală. Cred că este și motivul pentru care oamenii se simt din ce in ce mai urâți și mai singuri. În timp vom deveni papuși depersonalizate obsedate de o imagine ideală imposibil de atins. Acela va fi momentul în care extratereștrii ne vor putea ucide în masă fără mustrări de conștiință. Galaxia nu va fi pierdut nimic fără noi.

Tuesday, July 15, 2014

Socializare



Trebuie să recunosc faptul că m-am plictisit teribil de Facebook. Dintr-un site de socializare prin intermediul căruia puteam afla ce simt și ce trăiesc oamenii la care țin, s-a transformat într-un monstru de marketing, un exercițiu de narcisism și manipulare psihologică sinistră care încurajează dependența și somnul. Totul îmi pare superficial și divorțat de realitate, concentrat în jurul a câte pisici putem iubi și câte nedreptăți putem ignora.

M-am hotărât să renunț la bruiajul digital și să particip în modul clasic (analog) la viețile celor din jur. Dacă vreți să aflați ce mai fac, putem trece dincolo de spam, în lumea reală, unde ne putem suna și invita la o răcoritoare. Știu că sună desuet, dar metoda asta clasică de socializare funcționează de milenii. Cred că e timpul să vedem câte pseudo-tovărășii digitale putem transforma în prietenii reale.


Thursday, July 10, 2014

Haihui


There is pleasure in the pathless woods, There is a rapture on the lonely shore, There is society, where none intrudes, By the deep sea, and music in its roar: I love not man the less, but Nature more, From these our interviews, in which I steal From all I may be, or have been before, To mingle with the Universe, and feel What I can ne'er express, yet cannot all conceal.

LORD BYRON, Childe Harold

Tuesday, June 10, 2014



Cei care cred că viața este o tragedie se înșeală amarnic. Viața este o comedie totală, numai că nu este genul nostru de umor.

Monday, February 17, 2014

Fără titlu


Unde e? Oare ce face? Cu cine e? Dacă în seara asta cineva îi oferă bucurie? Dar plăcere? Ești matur, sau te prefaci că înțelegi? Acceptă că nimic nu mai stă în puterea ta. Da, s-a terminat și viața merge mai departe. Te întorci pe partea cealaltă și încerci să-i găsești defecte ca să poți adormi. Ceva nu te lasă, poate frica de a-i păta amintirea. După mii de gânduri care năvălesc toate odată nici nu mai știi ce vroiai să faci, să-ți amintești defectele ei, sau să ți le reprimi pe ale tale. Încerci să-ți scoți din cap imaginea ei în atenția unui alt bărbat. Încerci să nu vizualizezi cum o atinge în locul tău favorit de pe trup. Nu știi ce te doare mai rău, faptul că tu ai făcut-o să plângă, sau că altul o va face să râdă.

N-ai mai scris de aproape un an. De ce acum? De ce ea? Sunt milioane de oameni, toți speciali în felul lor deci cu toții exact la fel de banali, cu aceleași frici și probleme, chinuiți de aceleași tâmpenii mărunte ca și tine. De ce acum? Te răsucești iar pe pernă. La dracu, nu e prima femeie, sau poate e, și restul au fost doar închipuiri.

Ce nenorocită e lumea. După ce te asaltează o viață întreagă cu clișee masculiste și cu norme de comportament, te aruncă în brațele unei femei care îți dovedește că tot ce știai despre bărbați este o prostie. Încerci să îți amintești cine ești, că ai o vârstă și că urăști siropoșenia asta de căcat. În lumea de zi cu zi ți se pare pueril să te porți așa, ai pretenții de maturitate...

Mă fut în Blogu lu Otravă și toate panseurile lui rozalii, dacă dragostea e atât de unidimensională mă bucur că nu iubesc cum trebuie. Oooo tu, luna de pe cer și soarele paștelui mă-si! Mă dezgustă imaginea asta îngustă despre femei și bărbați. Am încetat să mă mai întreb dacă iubesc cum ar trebui să iubească un bărbat adevărat, sau dacă sunt ce trebuie, ce se cere de la mine ca gen. Acum doar sunt. Nu mai înțeleg unde mă termin eu și începe ea, mintea mea e ca orchestra înainte de concert, o gălăgie atonală care își caută în zadar nota perfectă.

Nu s-a pogorât nimeni, nu s-a arătat, nu s-a înfățișat. N-a cântat nici o piculină pe fundal. N-a fost nici un prinț și nici o zână la mijloc. Au fost doar doi proști într-un pat, preocupați să-și ascundă fragilitatea, pregătiți să se mintă că totul va fi bine, înfricoșați să iubească. Două trupuri bătrâne, lovite și uzate, care se mângâiau cu timiditatea unor copii. De ce ea?

De când și-a golit partea ei de șifonier mă târăsc prin viață ca o mască printr-un teatru pustiu. Joc o piesă la care nu se uită nimeni. Sunt ok... Mimez că exist și răspund la întrebări ca netu la ping, nu cumva să se prindă cineva că nu mai e nimeni la capătul firului. De parcă nu s-ar prinde oricum. De parcă le-ar păsa. De parcă mi-ar păsa dacă le pasă sau nu. De ce dracu îmi ascund durerea mereu în fața ei, de ce nu urlu decât atunci când e mult prea târziu? 

Cred că lacrimile femeilor mă flatau de fapt, dar eram prea prost ca să pot înțelege complimentul. Prea nervos și dezamăgit ca să ascult. Dezamăgit de ce? Nici nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc cine m-a învățat să fiu așa, tot ce știu e că nu-mi e de folos niciodată. Termină dracu cu ifosele astea de suflet sensibil și culcă-te! Mâine trebuie să te prefaci că ai treabă.