Viața după gratii

photo by Dan Pavel

Când eram copil îmi doream să privesc lumea ca un om mare, îi invidiam pe adulți pentru independență, pentru forța și libertatea pe care o emanau. Credeam cu tărie că a fi adult înseamnă o viața lipsită de limite, de constrângeri stupide, plină de însemnătate și bomboane de ciocolată. Îndoctrinat de școală și părinți, care promiteau recompense extraordinare pentru o viață de excelență în studiu și bună purtare, m-am avântat în primi ani de viață, cu ochii sclipicioși, convins că dacă sunt cuminte, nu mă foiesc în bancă și pap tot, nimic nu-mi poate sta în cale. Mi se spunea ca dacă fac ce trebuie nimic nu e de neatins.

Ceilalți copii îndoctrinați similar, toți cu nezdruncinata convingere că sunt speciali, mă priveau cu superioritate, batjocorindu-mi sandwich-ul cu parizer care îmi trăda proveniența modestă. Îmi aduc aminte și acum șocul resimțit atunci când am realizat că lumea zugrăvită de părinți și profesori nu are legătură cu realitatea și că este doar o închipuire idealizată, o îndoctrinare parșivă de pe urma căreia și ei sufereau la rândul lor. Abia acum realizez că oamenii aștia care ne-au influențat viața erau victime insărcinate să crească și să educe o nouă generație de victime. Erau produsul unui aparat de manipulare global, menit să întrețină iluzia posibilității de a atinge succesul și deci fericirea. Tot efortul era depus în a trăi după reguli inumane, iraționale, impuse de o entitate obscură și necontestabilă.

În lumea mea îngustă, de copil, care nu semăna deloc cu ce știam eu de la adulți, găseam alinare în desen și mici acte de sabotaj, Puneam gumă pe scaune, scuipam în sandwich înainte să-mi fie furat, sabotam stilouri chinezești, împroscam obscenități la adresa agresorilor în timp ce luam bătaie, ascundeam caiete, lipeam caricaturile torționarilor la toaletă, aruncam în wc toată hârtia igienică, etc. După toate acestea suportam consecințele resemnat, convins că viața de adult mă va elibera.

Debusolat total de raportul efort-recompensă am renunțat treptat să mă străduiesc și pentru că natura mă înzestrase cu o abilitate destul de rară de a trece prin școală ca gâscanul prin baltă, m-am obișnuit foarte repede cu nota minimă de trecere. Până la sfârșitul școlii generale evoluasem de la stadiul de tocilar model, apretat, tuns la milimetru, olimpic la fizică, la stadiul de moluscă cu plete mițoase, adormită în ultima bancă cu hanoracul Metallica tras peste ochi. 

Mai târziu la liceu, găseam alinare în desen și mici acte de sabotaj. Puneam gumă pe scaune, scuipam în sandwich-urile altora, chiuleam sub ochii buimaci ai portarului intoxicat cu etilen, mă băteam cu victorii îndoielnice pe ulițe nămolite. Sabotam catedra și catalogul, motivam absențe, lipeam caricaturile profesorilor pe tablă, împroscam obscenitati, și fumam în toaletă mulțumit că am aruncat toată hârtia igienică în wc. Îmi petreceam viața răsturnat în ultima bancă, cu gluga hanoracului Metallica peste pletele zburlite așteptând să devin adult, să-mi apuc de gât libertatea promisă și să zbier: Unde ai fost Bă până acu'!!!. După cum v-ați dat seama nu tocmai un salt evolutiv.

Când am intrat pe poarta facultății în prima zi mi-am spus că tortura a luat sfârșit și că aici voi găsi raspunsuri adevărate la dilemele vieții. Am crezut cu tărie că mințile luminate ale instituției îmi vor deschide calea, îmi vor arăta valorile reale, îmi vor dărui libertatea la care tânjeam de copil. Ceilalți studenți, a caror convingere că sunt speciali dăinuise în timp, mă priveau cu superioritate, batjocorindu-mi sandwich-ul cu parizer în care eram pregătit oricând să scuip la cel mai mic semn de agresiune și care îmi trăda proveniența modestă.

După primul an petrecut ca student model, apretat, cu ochii sclipiciosi, m-am regăsit prăbusit în aceeași ultimă bancă, bulversat de etilen, împroșcând obscenități, nebărbierit, mirosind a tutun și parfum ieftin, cu gluga hanoracului Metallica trasă peste pletele jegoase. Total dezamăgit de lipsa răspunsurilor, trădat de un ideal absurd și non-valori mi-am petrecut anii de școala în diverse stadii de somnolență și intoxicare așteptând să vină trenul vieții de adult care să mă poarte către libertate.

Acum sunt adult, sunt liber. Mă puteți găsi la munca, prăbușit peste birou, somnolent, nebărbierit, mirosind a tutun, cu hanoracul Metallica tras peste începutul de chelie, mănânc bomboane de ciocolată. Aștept să vină libertatea și fericirea promise. Am încetat să mai contest logica și umanitatea regulilor după care trăim. Găsesc alinare în desen și mici acte de sabotaj...