Tuesday, November 13, 2012

Votați Hristosul De Aur!

Demult, cineva scrisese pe un perete o lozincă interesantă: Am votat cheia și am luat clanță! Rămâne și astăzi cea mai profundă critică la adresa lipsei de opțiuni cu care ne confruntăm de la revoluție încoace. Nici un analist politic nu a reușit vreodată să o descrie atât de concis și la obiect. Faptul că nu avem nici o opțiune politică reală cred că ne face să percepem procesul electoral ca pe un fenomen ireal. Am ajuns să ignorăm absurdul situației de dragul de a ne mai păstra câte puțin din sănătatea mentală. Poporul român are o toleranță mare la absurd. În ziua de azi, alegerilor li se acordă aceeași importanță de parcă s-ar petrece pe pagina de facebook a României. USL tagged Gigi Becali in a photo at Sectorul 6. You and 4,904 other people like this. Do you know Gigi Becali? Add friend.

În timp ce priveam un panou cu Nea Gigi pentru Sectorul 6, am realizat că avem psihiatri incompetenți. Romania a devenit o țară în care este aproape imposibil să-ți menții luciditatea. Informația conform căreia Gigi Becali candidează pentru o funcție, mi se pare mai degrabă genul ăla de glumă cu degetul în cur pe care o practică șantieriștii. Am văzut odată un pluton de jandarmi îmbrăcați pentru intervenție, care de plictiseală își dădeau unul altuia pulane peste vizetă. Ridica câte unul vizeta și Poc!!! un pulan... cădea vizeta la loc... hohote de râs. Exact la genul ăsta de glumă mă refer: Gigi Becali candidat pentru... hohote de râs, deget în cur. Afișul electoral cu Războinicul Luminii în Grad de Chip Cioplit, este ultima dovadă că Romania merită să fie zona de impact a asteroidului din 12 decembrie 2012. Suntem un popor mândru de realizările lui Gigi Becali, un biet cioban ajuns milionar filantrop și catindat USL. Suntem pregătiți pentru un astfel de politician legitim, cu discurs echilibrat și dragoste pentru popor. Îi admirăm casa, dragostea pentru frumos și Hristosul auriu din curte. Când va veni asteroidul apocaliptic, Gigi Becali va fi primul filantrop pregătit să ne doneze căști de protecție și cizme de cauciuc.

photo by Dan Pavel
Gradul curent de imbecilizare a națiunii, care permite unui oier interlop să candideze la o funcție publică, a fost atins în urma unui studiu de piață comandat de Mass Media. În urma acestui studiu a fost dezvoltată o strategie de marketing foarte simplă, bazată pe scandal, promovarea instinctelor primare și a non valorilor. Recunosc faptul că sunt subiectiv. Presa nu e ruda mea favorită. Când o invit la mine mănâncă murdar, vorbește numai prostii, se scarpină în cur și i se lipește mâna unsuroasă de tot ce am mai bun. Cu toate astea trebuie să accept că și eu sunt produsul aceleiași strategii inventate de presă. Suntem cocalarizați, manelizați, abrutizați și imbecilizați pe bandă rulantă. Ni se imprimă valori stupide, ni se impune un stil de viață bazat pe profit și consum, după care suntem eliberați în natură să punem ștampile. 

Ni s-a inoculat că e obositor să flexezi mușchiul rațiunii și că durează prea mult. Aparent gânditul afectează digestia și ne lasă fără minerale esențiale necesare erecției. Mass Media este sedativul perfect, alege totdeauna calea cea mai simplă prin care să ne convingă să dormităm cuminți în propria urină. Dezvelește câte un sân de fiecare dată când avem o întrebare mai inteligentă, ne instigă la consum excesiv și face tot timpul pârț ca să ne amuze. Astea sunt singurele glume pe care le are. Altfel nu știe să se facă atractivă sau să răspundă la întrebări. Nu spun că e o strategie rea. Și eu aș vrea să mi se răspundă cu mâncare și nuditate sexuală de fiecare dată când pun întrebări complicate prietenei mele. De flatulență nici nu mai vorbesc, mă amuză copios. Cu ocazia asta îi demonstrez și maică-mii că n-a plătit patru ani de facultate degeaba. 

Problema este că strategia asta dă naștere unui mecanism care se auto-întreține. Dacă voi difuzați o bucă noi vă arătăm tot curul și să vă ferească Dumnezeu să mergeți mai departe că avem endoscop și nu ne e frică să îl folosim. În tot acest peisaj, CNA-ul există doar pentru părinții care vor să exemplifice copiilor ce înseamnă impotența fără să folosească cuvinte porcoase. Între doua reportaje cu otrepe guralive care se păruiesc în public, presa are tupeul obraznic să se plângă de calitatea discursurilor politice și de poporul needucat. Cred că numai profitul obscen te poate determina să nu observi propria contribuție la spectacolul ăsta grotesc. 

E mult mai simplu să împungi bivolii în coastă cu bastonul electric al marketing-ului, să îi mâni către prăpastia ignoranței, să îi ademenești cu sex și violență către raftul tău, sau către cabina de vot. Dacă în ședințele editoriale ai tupeu să rostești cuvinte gen: culturalizare, public inteligent, discurs moderat, imparțial, obiectiv, etc. o să vezi căpitanii cum se înfioară la gândul că pierd tot în fața feselor crăcănate din ecranul concurenței. Nu mai are nimeni tupeul să-și tempereze discursul mediatic sau să producă conținut lipsit de psihoză, de teama că o să împingă tava la cantina săracilor. Presa preferă să muleze conținutul editorial pe erecția bădăranilor decerebrați de lumina televizorului, pentru că trebuie să vândă bilete la "Apocalipsa după Nea Gigi". (În deschiderea apocalipsei, domnul Dan Diaconescu va cânta la Marean Vanghelie) 

Mass-media nu este singura vinovată pentru starea de fapt. Clasa politică funcționează pe aceleași principii îmbrățișând apucăturile autoerotice ale concubinei sale. Celor care nu înțeleg amorul ghebos dintre mass-media și clasa politică, doresc să le transmit somn ușor și o tranziție ușoară către Produsul Verde. Politicul intră mereu în rezonanță cu instinctele animalice ale mulțimii, pe care nu o educă nimeni de teama unei revolte. Totul pleacă și aici de la un biet sondaj de popularitate care arată că deștepților nu le plac proștii, deci trebuie aduși la un nivel mai scăzut de inteligență. După ce râgâie mici cu muștar la șezători electorale, politicienii se gâdilă pe furiș cu presa, care chicotește precum o fecioară rușinată. Pun la cale noi strategii care să asigure trepanarea unor generații, fără să realizeze că o să îi coste pe termen lung.

În cofăptășie cu presa, politicienii au lobotomizat un popor și așa mutilat de comunism, transformându-l în public țintă divizat pe vârste, sex, aspirații de viață și nivel intelectual. Au transformat în cifre și au tradus în valori trimestriale cuantificabile, un popor care își pierde pe zi ce trece sufletul și identitatea. Scărpinătorii ăștia de prohab confuzi, care votează Gigi Becali și sparg sămânță de bostan, sunt asamblați gata întărâtați, într-o fabrică construită din dragoste de profit. Nu ne putem detașa arogant atunci când trag bășini la film, rânjesc cu gura plină de popcorn și dau capete în gură pe stadion. Dau cu ștampila și admiră non valori pentru că au fost imbecilizați din dorința de audiență și voturi. Dreptul la ignoranță este garantat de constituție și încurajat de toate mediile de informare. Dreptul politicienilor de a pune sacul tricolor în capul poporului și a-i goli buzunarele, este asigurat prin manipulare permanentă. Mass Media le dă putere cu adevărat, nu votul popular. Nici măcar schimbul de măciuci dintre protestatari și organul legii nu le mai pune dominația în pericol. Este doar o altă formă de manipulare menită să descurajeze gândirea. Suntem liberi doar să dăm like-uri la glume cu penis, la poze cu pisici și să transformăm oxigen în dioxid de carbon. În rest suntem complet îngrădiți de un sistem pe care îl plătim scump ca să ne țină închiși.

Îmi dau seama că suntem pe drumul cel bun, adică ultimul. Nu am altă șansă la fericire decât să mă alătur mulțimii și să dau like. După Nea Gigi urmează Marean Vanghelie pentru funcția de prim mnistru, Dan Diaconescu pentru funcția de președinte și ulterior împărat. Dau acatist în fiecare săptămână să fim noi zona de impact a asteroidului, dar dacă scăpăm de el, vă avertizez că urmează domnul Iliescu pentru funcția de Generalissimo la alegerile din 2035.

No comments:

Post a Comment

Please comment