Iar în a opta zi, Dumnezeu a privit către pământ și a zis: "Să vă ia dracu' pe toți!" După ce Mohammed I-a desfăcut o bere ca să-L mai liniștească, Buddha L-a întrebat: "Cu Iisus ce facem că nu mai vrea să coboare?"
Vă mărturisesc că sunt credincios. Cred cu tărie în existența lui Dumnezeu. Nu pot accepta din punct de vedere logic, rațional și uman, că tot universul ăsta incredibil, plin de viață, cu reguli și mecanisme misterioase, este guvernat doar de haos. Fie că unii îi spun Dumnezeu, Allah, Iehova, Marele Arhitect, Elefantul Rozaliu, etc., este clar că pentru marea noastră majoritate există un creator. Cred că noi ca specie, nu putem funcționa fără a căuta permanent răspunsuri. Consider că o viață dedicată căutării unui creator, sau slujirii unei filosofii care îmbunătățește specia umană, nu este o viață irosită. Fiecare dintre noi are un drum personal către cunoaștere. Relația dintre om și făuritorul său este una personală. Pentru că nimeni nu cunoaște adevărul absolut, suntem obligați să respectăm toate punctele de vedere. Din toate textele pe care le-am studiat, despre Iisus, Buddha, despre Iudaism și Islam, am înțeles că totul se bazează pe dragoste, cumpătare și respect reciproc. Oricare dintre religiile majore ne poate oferi platforma filosofică și cunoștințele elementare pentru a trăi în pace. Nu includ aici pilde învățate de la sectanți, scientologi, raelieni, extratereștrieni, klingonieni sau pupătorii de șerpi. Sunt mulți rătăciți pe lumea asta, dar au aceleași drepturi ca și noi. Trebuie respectați chiar dacă nu aderă la filosofia noastră de viață.
Cred cu tărie în filosofia lui Iisus și în dragostea lui pentru oameni. Cred că Buddha a fost un băiat foarte deștept, care trebuie studiat cu atenție înainte de a fi batjocorit. Am convingera că Islamul nu ne învață să urâm cu înverșunare și nici să ucidem. Doar oamenii răstălmăcesc și manipulează. În mii de ani de istorie au existat mulți filosofi și gănditori a căror cuvinte au fost răstălmăcite pentru profit. De aceea am o puternică aversiune față de biserică, oricare ar fi dogma acesteia. Din punctul meu de vedere, biserica este o instituție politico-financiară bazată pe profit, care nu face altceva decât să manipuleze, și să se îmbogățească pe spinarea unor oameni înfricoșați cu reavoință. Nu trebuiesc uitate exemplele din trecut. Marile realizări ale bisericilor au fost întotdeauna cruciadele, jihadurile, inchizițiile, genocidul și vărsarea de sânge fără judecată. De la îngreunarea progresului global, condamnarea cunoașterii și până la acceptarea tacită a Holocaustului, bisericile nu au contribuit niciodată la înălțarea civilizației umane. Nu am ce căuta printre oameni care urăsc și discriminează sub pretextul că așa spune Dumnezeu. Nu mă pot conforma unor popi care nu acceptă cunoașterea și jecmănesc sub pretextul că așa e creștinește. Nu pot accepta că sulemeniții plini de aur și averi, coborâți din limuzine de lux, știu ce a vrut să spună un tâmplar sărac lipit. Când văd popimea cum pupă crucea, am senzația că văd bancheri care pupă dolari. Oficialii bisericilor vorbesc la modul teoretic despre sacrificii pe care le încurajează, dar nu le-au făcut niciodată. Nu pot accepta asocierea cu oameni care nu respectă ceea ce propovăduiesc. Mai presus de toate, orice religie înseamnă respect, față de semeni, față de viață și față de Dumnezeu. Trăim într-o lume care nu este a noastră. Suntem doar musafiri pe pământ și trebuie să ne comportăm ca atare. Existăm din grația cuiva care ne poate revoca subit orice privilegiu. Viața este un dar pe care doar îl dăm mai departe, nu ne aparține și nu ne conferă nici un merit.
Ca mulți dintre noi, am avut onoarea să asist la începutul vieții, dar și la sfârșitul ei. Am avut nefericirea să îngrop mulți oameni dragi la viața mea. Am asistat la moarte și am văzut cu ochii mei cum piere lumina vieții din priviri chinuite. Cu toții ne ducem singuri, cu păcatele noastre, și suntem torturați de regrete în momentul trecerii. Fie că regretăm trecutul, prezentul sau faptul că ne-am dus prea devreme, fiecare dintre noi are ceva de pierdut. Chiar și atunci când boala ne răpește demnitatea și moartea devine singura eliberare, există o nostalgie palpabilă în privirile celor care mor. O apăsare surdă și grea. Moartea este cea mai personală experiență, la care cei dragi nu pot participa și nu pot înțelege. Cei în viață nu pot adăuga decât iertare și respect. Din clipele dinaintea morții și până la despărțirea finală, datoria tuturor celor prezenți, fie că sunt implicați emoțional sau sunt acolo în scopuri de susținere, este de a trata totul cu respect și demnitate. Chiar dacă aparent mortul nu merită respectul nostru, moartea în sine merită respectată. Sunt de părere că fiecare dintre noi, indiferent de păcate sau slăbiciuni, merită să părăsească viața în termenii stabiliți cu Dumnezeu. Moartea este un contract cu Cel de Sus pe care îl semnăm cu toții la naștere, dar ultima dorință este o clauză ce trebuie onorată de cei de pe pământ. De aceea pedeapsa capitală reprezintă cea mai înaltă formă de pedeapsă. Ni se răpește dreptul de a muri în termenii impusi de contractul cu Dumnezeu. Prin pedeapsa capitală se revocă dreptul de a dicta ce se întâmplă cu trupul nostru inainte și după moarte.
Despre incinerarea lui Sergiu Nicolaescu nu am vrut să discut la nervi. Am fost foarte iritat zilele trecute dar am preferat să tac, pentru că am senzația că la nervi spun numai prostii. Din punctul meu de vedere, incinerarea lui Nicolaescu trebuia să fie o chestiune personală de familie și nu un circ național. Cum ar fi fost normal să se trateze acest subiect? În primul rând, meltenii ar fi trebuit să-și amintească de învățăturile creștine, și să stea acasa indiferent de păreri. În al doilea rând, presa trebuia să abordeze subiectul la modul decent și solemn. "Un om, cu bune și cu rele, un păcătos ca noi toți, s-a dus dintre noi. A avut o dorință cu privire la moarte. Iubita a ținut să i-o respecte". Punct. În al treilea rând, biserica ar fi trebuit să șteargă praful de pe scripturi și să citească despre iertare și compasiune. Creștinește ar fi fost să treacă cu vederea încălcarea unor tradiții impuse de niște boșorogi senili acum o mie de ani. Biserica ar fi putut trece cu vederea, că doar e târfă bătrână și nu ar fi fost la primul compromis. Există o vorbă bătrânească și nu cred că s-a pierdut: De morți, numai de bine. Jurnaliștilor care și-au bătut joc de subiect, popilor habotnici, dar și marilor creștini care au hulit ca dihorii turbați, aș putea să le doresc un tratament similar după moarte. Aș putea să le doresc să fie îngropați după o săptămână în care trupul neînsuflețit va fi afișat în direct pe toate posturile, gol pușcă și cu bucile crăcănate în sus. Aș putea să le doresc să le fie trecute familiile prin scârna și scrutinul unor imbecili decerebrați. Nu am s-o fac pentru că nu sunt creștin. Sunt doar un biet credincios, și ca atare le doresc numai minte luminată și trai pașnic.
Iar Satana, văzând enervarea lui Dumnezeu, a strigat ridicând pălăria: "Mare boss ești Doamne! Să fie primit!"
No comments:
Post a Comment
Please comment