Maimuțe

Așezat cuminte pe un fotoliu cu miros de câine ud, încercam să potolesc o mâncărime într-un loc delicat sub acoperirea beznei din cinematograf. Cred că am o problemă la nivel psihologic. Mă lovesc mâncărimile de fiecare dată când ajung într-un mediu insalubru. Și dacă îmi povestește cineva despre păduchi, mă apucă imediat. De această dată, mâncărimile erau provocate de mirosul fotoliului, în combinație cu mult parfum ieftin. Ca orice scărpinător cu experiență, înainte să îndrept discret ghiara către părțile moi, am dat privirea roată încercând să mă asigur că gestul va trece neobservat. Privind către fețele spectatorilor luminate de marele ecran, am uitat pentru moment de scărpinat și mi-am dat seama că Darwin avea dreptate, săracul.

În timp ce spectatorii priveau filmul de acțiune, eu m-am surprins savurând acțiunea din sală. În dreapta mea, o damă de patruzeci, îmbrăcată ca la douăzeci, încerca să-și nimerească gura cu găleata de floricele, ca și cum ar fi fost prima generație căzută din copac. Zgomotele alimentare ale maimuței rozalii răsunau în beznă. Din pricina crănțănitului, orice vânător miop, cu mâinile tremurânde, luneta spartă și conjunctivită bilaterală, ar fi nimerit-o cu primul cartuș. Prietenul ei, un domn distins, cu față de rachet moldovean eliberat din viciu de procedură, încerca s-o convingă că nu mai sunt floricele pe fundul găleții și o tenta cu chips-uri umede. După comportamentul grijuliu, mi-am dat seama că babuinul spera la o noapte de amor. Avea deja năbădăile transpirate și genul ăla de atitudine binecunoscută, o combinație de libidinoșenie cu stânjeneală. Printre picături mai strecura câte o insinuare. Am senzația că ritualul nupțial al maimuțelor de București s-a degradat. Majoritatea masculilor nu mai știu să abordeze femele. Nu spun că dama ar fi meritat abordată, dar până la urmă fiecare se descurcă cum poate pe craca lui. Nu mi-e rușine nici cu damele din generația manea. Pe astea dacă le abordezi calm și relaxat, fără insinuări evidente, nu se prind că te dai la ele. "Să știi Pisi, că dacă nu mă uit hipnotizat în țățele tele și nu te întreb dacă îți place secsul, asta nu înseamnă că sunt ghei. Sunt doar complet neinteresat. Ce înseamnă hipnotizat? Hipnotizat este ce simți tu atunci când vezi un Seria 7 alb, cu jante de 21 și geamuri fumurii. Ce înseamnă neinteresat? Du-te dracu!"

La un moment dat, plescăiturile zgomotoase ale preacinstitei dudui au fost întrerupte de sunetul  unui telefon mobil. Momentul inevitabil mi-a confirmat că nu mă înșel foarte des în ceea ce privește prima impresie. Abia așteptam s-o văd în căutarea telefonului, cum negociază cu gălețile de fast food, chips-uri, sucuri, floricele și hainele groase de pe genunghi. La primul ciripit al telefonului a început un fel de tetris cu imbecili. Dă-mi punga, ia găleata, o căzut geaca în sos... Apelantul a renunțat cu mult înainte să fie găsit telefonul și să i se poată răspunde. Rachetul era vizibil jenat, dar ar fi suportat orice umilire, numai să pună mâna pe năbădăile damei. Câte nu face omul pentru o noapte de maimuțăreală.

În spatele meu, încercau să vizioneze doi cercopiteci atinși de spasmofilie și hemoroizi. Unul mirosea a transpirație și celălalt a abandon. Din minut în minut, se frichineau ca plesniți de jigodie și mă loveau peste scaun. Șuturile primite în scaun au darul de a te îndepărta de facultățile mintale, mai ales atunci când încerci să fii atent la mediocritatea celor de pe ecran. Recunosc faptul că filmul nu necesita un mare efort de concentrare, dar m-aș fi putut lipsi de patimile celor doi. Deși era genul de film complet previzibil, asta nu-i împiedica pe reduși să se minuneze cu glas tare de răsturnările de situație. Până la urmă, pe asta se baza tot filmul de la bun început. Unui X îi fusese înscenată o înscenare, iar Y cel bun și misterios o impresiona pe Z demascând înscenarea înscenată. Explozie. Gloanțe. Succes. Y cel misterios dispare în noapte. Sfârșit. Din pricina verigilor lipsă de la bibilică, cei doi nu se puteau abține să-și manifeste uluirea. În mansarda fiecăruia lumina era stinsă, așa că apelau unul la celălalt pentru iluminare și își puneau întrebări idioate. Erau tunși identic și îmbrăcați după ultima modă cocălărească. Proaspăt posesori ai unor degete opozabile, filmau acțiunea cu telefoane imense de ultimă generație. Sunt convins că, undeva în străfundurile junglei, există o pagină de facebook care conține poza celor doi, la bustul gol, cu ochelari de soare și dolari în mână.

Undeva mai în spate, o puștoaică Emo savura cuminte filmul alături de prietenul ei de aceeași orientare. Amăndoi aveau zeci de ghiuluri, șuruburi și cercei înfipți în figură. Împreună arătau ca și cum ar fi căzut pradă exploziei unei mine antipersonal improvizată de un bijutier psihopat. Ea încerca să exprime faptul că este o femeie în toată firea. El încerca să pară misterios. În realitate, greutatea odoarelor înfipte în cap le împiedica moaca să exprime corect prostia. Se iubeau sincer, cu sobrietatea melancolică și bolnăvicioasă pe care ți-o impune cultura Emo. Erau încrâncenați, solemni și pictați cu negru în tușe foarte groase. Ea ar fi fost frumoasă dacă nu ar fi căzut victimă acestui accident nefericit. Ai fi descoperit trăsături delicate și un păr frumos dacă o țineai trei zile în diluant, lângă un magnet industrial. El arăta ca un clapon jupuit și ar fi arătat la fel indiferent de gradul de împodobire. De sus până jos, pe un trup firav, ciricliul asortase vestimentație postapocaliptică și sute de accesorii metalice. Cred că orice furtună electrică i-ar fi curmat viața, indiferent de câte paratrăznete ar fi avut suburbia americană în care își închipuia că trăiește. Poate că sunt lipsit de educație estetică, dar nu reușesc să găsesc farmecul bărbaților multicolori căzuți cu fața în șpan.

Am fost educat de femele stahanoviste, probabil că de aceea mi-a rămas în cap o imagine destul de conservatoare cu privire la aspectul unui mascul. Mi s-a inoculat faptul că bărbăția este o manifestare interioară, și că are mai puțină legătură cu aspectul. Mi s-a dat de înțeles că masculii pot fi frumoși sau extravagant îmbrăcați, dar asta nu-i face bărbați. Nu mă pot obișnui cu pantalonii cu turul până la glezne, cu zecile de șuruburi străpunse prin gură, și nici cu imaginea crestelor curcubeatice care te obligă la ferchezuială permanentă. În curând vom asista la moartea tragică a unei generații întregi de cocotieri împopoțonați, care fug în pași de atac ischemic, dar nu pot evita niciodată pericolele din pricina pantalonilor cu turul la genunchi. 

Și uite așa stăteam eu în beznă, scărpinându-mă ca un urangutan, prins în confruntarea dintre mâncărime și curiozitate. În sala întunecoasă plină de maimuțe, mi-am dat seama că Darwin avea dreptate. Nu poți să nu iubești așa ceva. Suntem un adevărat spectacol, cu mult mai interesant decât orice film.